BVB Piaţa şi-a mai revenit din apatie

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 24 martie 2015

Indicii bursieri au încheiat şedinţa de ieri cu aprecieri de peste 1%, pe fondul unui rulaj al zilei de 58,4 milioane de lei (13,17 milioane euro), din care 10,33 milioane de euro au reprezentat schimburile cu acţiuni, iar 2,36 milioane de euro, cele cu obligaţiuni.

Simion Tihon, broker la Prime Transaction, ne-a declarat: "Am început săptămâna cu un avans al indicilor de peste un procent şi o lichiditate ceva mai mare. Nu putem vorbi despre o efervescenţă a pieţei, însă comparativ cu şedinţele din ultima lună, piaţa nu a mai fost la fel de apatică. În atenţia investitorilor au fost cu precădere acţiunile companiilor ce au propus s-au unde există estimări privind dividende cu randament ridicat şi care sunt în general atractive pentru cei care găsesc o alternativă depozitelor bancare unde randamentele sunt din ce în ce mai nemulţumitoare".

Rulajul a fost susţinut în principal de evoluţia Romgaz (SNG), Fondul Proprietatea (FP), BRD-Groupe Societe Generale (BRD) şi Banca Transilvania (TLV).

Indicele BET Plus, de referinţă, a crescut cu 1,08%, iar BET, al celor mai lichide zece acţiuni, cu 1,15%, după ce în sesiunea precedentă au scăzut cu 0,6%. BET Plus cuprinde cele mai lichide 34 de acţiuni din piaţă reglementată, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

Romgaz a fost cel mai tranzacţionat emitent pentru a doua şedinţă consecutivă, cu un rulaj de aproape 15 milioane de lei, din care 1,36 milioane de lei în urma unui transfer pe piaţa deal. Titlurile companiei au crescut cu 2,33% la 33,87 lei/unitate, după un avans de 0,5% vineri, când Romgaz a anunţat propunerea pentru distribuirea dividendelor din profitul pe anul trecut.

Conducerea Romgaz, companie controlată de stat, a recomandat acţionarilor acordarea de dividende cumulate de 1,21 miliarde de lei (273,1 milioane de euro), reprezentând 84,6% din profitul net de 1,43 miliarde lei (322 milioane euro) obţinut anul trecut.

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au consemnat al doilea mare rulaj, de 12 milioane de lei. Cotaţia FP a a crescut cu 0,29%, la 0,8505 lei/unitate.

În sectorul bancar, titlurile BRD au scăzut cu 0,11%, după transferuri de 5,97 milioane de lei, iar acţiunile Banca Transilvania au încheiat în creştere cu 0,49%, pe un rulaj de circa 5,4 milioane de lei, sumă în care intră şi o tranzacţie deal de 481.750 de lei.

BET FI, compus din cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea, a încheiat ziua în urcare cu 1,29%, în contextul în care toate companiile incluse în indice au închis pe verde.

Indicele BET NG, al sectorului energetic, a crescut cu 1,84%, susţinut, pe lângă Romgaz, de evoluţia Electrica (EL), care a închis în urcare cu 1,54%, OMV Petrom (SNP), cu un avans de 2,19%, Transgaz (TGN), cu un câştig de 0,9% şi Transelectrica (TEL), cu o creştere de 2,2%.

Indicele BET XT a urcat cu 1,17%, iar BET BK cu 1,20%.

BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb