BVB / PRIME TRANSACTION: "Lichiditatea a continuat să scadă"

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 9 noiembrie 2015

"Lichiditatea a continuat să scadă"

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de vineri apreciindu-se, pe fondul unei lichidităţi mai mici faţă de ziua anterioară, de 27,12 milioane de lei (6,09 milioane de euro).

Raportul zilnic realizat de compania de brokeraj Prime Transaction arată: "Ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii s-a încheiat cu toţi indicii pe plus, cea mai mare creştere fiind cea a BET-BK, de 1,03%. Creşterea mult mai mare decât a celorlalţi indici a avut ca motiv evoluţia foarte bună a acţiunilor Erste Bank (EBS),(...) după anunţarea rezultatelor financiare la nouă luni".

Profitul net al Erste Group a însumat 764,2 milioane euro în primele nouă luni ale anului curent, comparativ cu un rezultat negativ de -1.424,6 milioane euro raportat în perioada similară din 2014, potrivit unui comunicat de presă al grupului. Rezultatul a fost susţinut de rezultatele semnificativ mai bune înregistrate de diviziile de retail şi IMM-uri, precum şi de reducerea drastică a efectelor excepţionale comparativ cu anul trecut.

Totodată, raportul citat evidenţiază şi evoluţia pozitivă a indicelui de referinţă BET. Acesta "a crescut cu 0,45%, trei dintre emitenţii din componenţa sa având creşteri mai mari de 1%: BRD Groupe Société Générale (BRD), de 1,18%, Transelectrica (TEL), de 1,65% şi Transgaz (TGN), de 1,15%. Lichiditatea a continuat să scadă, fiind tranzacţionate acţiuni în valoare de doar 5,7 milioane de euro şi produse structurate de 350.000 de euro".

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,48%, iar indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,19%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a sporit cu 0,45%.

Topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 11,8 milioane de lei. Cotaţia FP a crescut cu 0,48% la 0,839 lei/unitate.

Titlurile "Electrica" (EL) s-au apreciat cu 0,5%, la 12,1 lei/unitate, în urma unui rulaj de 1,98 milioane de lei.

Tot vineri, au fost schimbate acţiuni "Erste Broup Bank" (EBS) de 1,62 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 126 lei/unitate, în urcare cu 7,69%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Banca Transilvania" (TLV), cu un rulaj de 1,54 milioane de lei. Cotaţia TLV s-a apreciat cu 0,78%, ultimul preţ fiind de 2,6 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" au fost consemnate două tranzacţii. Una dintre acestea, de 1,98 milioane de lei, au fost realizată cu acţiuni "OMV Petrom" (SNP) la un preţ de 0,32 lei/unitate, în scădere cu 1,54% faţă de referinţă.

De asemenea, a fost înregistrat un transfer cu titluri "Transgaz" (TGN), în valoare de 1,22 milioane de lei, în creştere cu 0,38%, la preţul de 262 lei/acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb