PENTRU 2016 Cifra de afaceri a Elsaco - estimată la circa 70 milioane euro

A consemnat LARISA BĂNICĂ
Ziarul BURSA #Companii / 6 ianuarie 2016

Cifra de afaceri a Elsaco - estimată la circa 70 milioane euro

Interviu cu Valeriu Iftime, preşedintele Elsaco

"Nu am avut suficient curaj să atacăm domeniul energiei electrice"

"Mediul de afaceri de la noi este zăpăcit - ca tot românul"

"Nu cred că un străin este mai capabil decât un român să facă afaceri aici"

Cifra de afaceri a Grupului Elsaco este estimată, pentru acest an, la aproximativ 70 milioane euro, după cum ne-a spus, în cadrul unui interviu, Valeriu Iftime, preşedintele Elsaco.

Prezentându-ne cele mai importante proiecte realizate de companiile sale, domnul Iftime ne-a precizat: "După ce, în 2013, am înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 50 de milioane de euro, în 2014 aceasta a scăzut la aproximativ 38 de milioane de euro, ca urmare a faptului că nu am reuşit să finalizăm unele proiecte mari, iar anul trecut am «urcat» la circa 100 milioane euro. Este o creştere poate prea mare, generată în principal de finalizarea unor proiecte mari, care au avut termenul final de punere în funcţiune anul trecut".

Elsaco este unul din furnizorii importanţi de servicii complete de consultanţă, proiectare, execuţie lucrări şi exploatare pentru instalaţii termoenergetice de orice tip din România.

Reporter: Cum v-aţi început activitatea în grupul Elsaco?

Valeriu Iftime: Elsaco a fost înfiinţat în 1992, pornind de la ideile unui grup de electronişti şi automatişti entuziaşti, din care făceam parte. Primul nostru business s-a bazat pe distribuţia contoarelor de energie termică, apă, gaz metan şi alte fluide. Competenţele noastre au condus la creşterea firmei an de an. Am plecat de la 100.000 de dolari în 1992 şi am ajuns la 100 milioane de euro, în 2015. Toate au avut la bază partea de automatizare, după care am extins aria către restul serviciilor.

Reporter: Câţi angajaţi aveţi, în prezent?

Valeriu Iftime: Aproximativ 600, dintre care jumătate au studii superioare în domeniile electric, electronic, energetic şi automatizări.

Reporter: Care este media de vârstă a angajaţilor Elsaco?

Valeriu Iftime: Ţinând cont de ultima noastră analiză, cred că media de vârstă a salariaţilor din grup este 37 de ani. Acest lucru deja ne creează o problemă în Elsaco, pentru că ea creşte an de an. Scăderea vârstei într-o companie este foarte complicată, dacă nu ai o strategie bine pusă la punct. Nu poţi să înlături oameni din companie care au muncit cu tine 15-20 de ani doar de dragul de a modifica structura de vârstă.

Reporter: Care este viziunea Elsaco?

Valeriu Iftime: Grupul este specializat pe eficienţă energetică. În cadrul corporaţiei avem mai multe firme, specializate pe domenii de activitate, cea mai importantă fiind Elsaco Electronic - prima firmă din grup care face şi îndeplineşte şi funcţia de suport pentru celelalte companii şi care, la rândul ei, este compusă din trei divizii: prima specializată pe domeniul termoenergetic, alta pentru lucrări de construcţii hidroedilitare şi o a treia pentru sisteme SCADA.

Un alt domeniu de activitate îl atacăm prin noua noastră firmă Vestra, care este specializată în vânzare de echipamente şi soluţii doar pentru industrie.

O altă companie este specializată în domeniul eficienţei energetice, care se ocupă cu bilanţuri, strategii şi proiecte ESCO. Cel mai nou domeniu "atacat" este piaţa de energie - furnizăm energie electrică la consumatori industriali sau casnici şi activăm în Piaţa de Echilibrare. Avem, de asemenea, o companie care se ocupă de contorizare rezidenţială, prin instalarea de contoare de apă şi repartitoare de cost pentru energie termică, realizând şi defalcarea costurilor pe consumatori individuali, cu ajutorul unui soft ELSACO.

Reporter: De ce nu aţi activat de la început pe partea de energie electrică?

Valeriu Iftime: Deşi energia electrică a fost un pariu de-al nostru iniţial, ne-a încercat sentimentul provincialului şi nu am avut suficient curaj să "atacăm" această piaţă în anii dintâi, am pierdut cumva startul.

Reporter: Care este capacitatea de producţie?

Valeriu Iftime: Nu putem spune în mod direct că suntem un producător al unui anumit echipament. Am devenit o companie EPC, suntem de fapt producători de proiecte la cheie. Spre exemplu, în 2015 am finalizat mai mult de şapte proiecte, cu valori cuprinse între 2 şi respectiv 60 milioane de euro.

Reporter: Care sunt cele mai importante proiecte?

Valeriu Iftime: Primele două mari proiecte au fost implementarea sistemului de automatizare din Bucureşti, la 34 de puncte termice în zona Berceni - Olteniţa, şi apoi modernizarea integrală a sistemului de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în Făgăraş. De asemenea, am avut multe proiecte de contorizare în oraşe precum Constanţa, Craiova, Oradea, Iaşi, Reşiţa şi am ajuns ca, în 2008, să modernizăm şapte centrale termice în Municipiul Târgu Mureş. Cu fonduri europene, am modernizat integral centrale termoelectrice şi reţele de transport agent termic în reşedinţe de judeţ ca Botoşani (25 milioane euro), Bacău (40 milioane euro), Iaşi (30 milioane euro), Oradea (60 milioane euro).

Reporter: Cum arată rezultatele financiare în 2015?

Valeriu Iftime: A fost un an bun pentru Elsaco, întrucât am avut o cifră de afaceri de 100 milioane euro şi un profit brut de 5 milioane de euro.

Astfel, după ce, în 2013, am înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 50 de milioane de euro, în 2014 aceasta a scăzut la aproximativ 38 de milioane de euro, ca urmare a faptului cu nu am reuşit să finalizăm unele proiecte mari, iar anul trecut am "urcat" la circa 100 milioane euro. Este o creştere poate prea mare, generată în principal de finalizarea unor proiecte mari, care au avut termenul final de punere în funcţiune anul trecut. Suntem foarte atenţi ca această creştere să fie sustenabilă şi avem în plan ca, în 2016, cifra de afaceri să fie stabilizată la aproximativ 70 milioane euro.

Partea bună a anului trecut este că am fost implicaţi în foarte multe proiecte pe bani europeni - de epurare, tratare, energie electrică - şi, forţaţi de împrejurări, a trebuit să muncim mai mult. Este adevărat că lucrul cu autorităţile publice nu e atât de comod, de flexibil, însă, trăgând linie şi adunând, 2015 a fost un an bun. Am finalizat proiecte pe care, acum un an, nu credeam că le vom termina.

Reporter: Cum s-a simţit criza la nivel de grup?

Valeriu Iftime: Criza ne-a făcut atenţi. Primul lucru pe care l-am întreprins a fost să ne reorganizăm firma şi să fim mai atenţi la cheltuieli. Am început să gestionăm fiecare proiect. Din criză am ieşit mai... sănătoşi, cu o cifră de afaceri bună şi un profit crescut. Dar mental am ieşit cei mai câştigaţi, pentru că am prins încredere că putem trece peste un eveniment de acest gen. Personal, nu trăiesc doar pentru bani.

Reporter: Care sunt principalii furnizori ai Elsaco?

Valeriu Iftime: În principiu, au fost unităţi administrativ-teritoriale pentru partea de proiecte termoenergetice şi companii de apă pentru proiecte hidroedilitare (apă,canalizare) şi multe companii private: Hidrocontrucţia, Chimcomplex Borzeşti etc.

Reporter: Dar cei mai importanţi parteneri?

Valeriu Iftime: General Electric, Itron, AVK, Kawasaki, Willo, Rockwell, Schneider.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre comerţul extern realizat de Elsaco?

Valeriu Iftime: Importăm foarte mult, majoritatea echipamentelor sunt din afară - Germania, America, Cehia, Franţa, Danemarca. La export avem doar câteva lucrări realizate în Moldova şi, de asemenea, vindem în toată lumea, prin compania americană Itron, un soft ELSACO specializat în gestiunea parcurilor de contoare. În 2015, vânzarea acestuia a depăşit 500.000 euro.

Reporter: Cum descrieţi mediul de afaceri din ţara noastră?

Valeriu Iftime: Este zăpăcit - ca tot românul! Totuşi, eu nu aş putea face afaceri în altă parte şi asta nu pentru că e mai uşor sau mai greu aici, ci pentru că este zona în care moralmente mă simt cel mai bine. Uşor, uşor creştem toţi. Cei normali trăiesc, cei anormali mor. Nu cred că fiscalitatea în România este vreo problemă, nu cred că în România nu e de lucru. Totul ţine de armonizarea competenţelor tale cu nevoile pieţei. Eu nu cred că un străin este mai capabil decât un român să facă afaceri aici.

Reporter: Ce rol are echipa?

Valeriu Iftime: Unul foarte mare. Apreciez munca oamenilor mei. Ai nevoie de oameni deştepţi. Este adevărat că i-am căutat şi fac tot posibilul să îi păstrez.

Reporter: Ce planuri aveţi pentru viitorul apropiat?

Valeriu Iftime: Domeniul eficienţei energetice este unul promiţător şi de aceea o să insist pe zona aceasta. Ne menţinem continuu focalizaţi şi pe partea de servicii. Mai nou, suntem operatorul serviciului de termoficare din Suceava. Dacă ştii să-ţi optimizezi costurile, vin şi rezultatele.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7170
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3244
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9713
Gram de aur (XAU)Gram de aur397.9899

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb