BVB Prime Transaction: "Finalul săptămânii a venit cu scăderi destul de mari ale indicilor"

Andrei Stan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 18 aprilie 2016

Prime Transaction: "Finalul săptămânii a venit cu scăderi destul de mari ale indicilor"

Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de vineri în depreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare mai mare decât joi, de 26,7 milioane de lei.

Raportul zilnic realizat de compania de brokeraj Prime Transaction notează: "Finalul săptămânii a venit cu scăderi destul de mari ale indicilor, BET depreciindu-se cu 0,95%, iar cea mai mare scădere venind de la BET-NG, -1,12%. La nivel de acţiuni, cele mai mari scăderi au fost cele ale titlurilor Transgaz (TGN), -2,46% şi Romgaz (SNG), -1,86%, urmate de cele două bănci locale mari, Banca Transilvania (TLV), -1,65% şi BRD - Groupe Societe Generale (BRD), -1%. Una dintre puţinele acţiuni care au crescut a fost cea a Erste Bank (EBS), +1,33%".

În ceea ce priveşte volumul total de tranzacţionare de pe bursă, raportul citat precizează că lichiditatea a rămas la "un nivel apropiat celui de joi", cu tranzacţii în valoare totală de 5,97 milioane de euro, dintre care 5,81 milioane pe piaţa de acţiuni şi aproximativ 148.000 euro pe cea de certificate.

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "OMV Petrom" (SNP), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 6,8 milioane de lei. Cotaţia SNP a coborât cu 0,42%, preţul de închidere fiind de 0,2365 lei/unitate.

Titlurile TLV s-au depreciat la 2,685 lei/unitate, în urma unui rulaj de 4,75 milioane de lei.

Tot vineri, au fost schimbate acţiuni BRD de 3,01 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 9,92 lei/unitate.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor SNG, cu un rulaj de 2,67 milioane de lei. Ultimul preţ al schimburilor cu acţiuni SNG a fost de 26,4 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" s-au înregistrat două tranzacţii. Una dintre acestea, de 0,92 milioane lei, a fost realizată cu titluri "Electrica" (EL), la preţul de 12,26 lei/unitate, în depreciere cu 0,49%.

De asemenea, a fost înregistrat un transfer cu titluri TGN, de 0,42 milioane de lei. Cotaţia TGN a scăzut cu 2,11%, tranzacţia fiind încheiată la preţul de 279 lei/acţiune.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 0,91%, iar indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,2%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,86%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de inves-tiţii, a coborât cu 0,4%.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb