DUPĂ CE COTAŢIA A PIERDUT PESTE 50%, DE LA LISTARE Brokerii: Şanse mici ca Nuclearelectrica să revină la preţul de IPO, în următorii doi ani

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 august 2016

Brokerii: Şanse mici ca Nuclearelectrica să revină la preţul de IPO, în următorii doi ani

Simion Tihon, Prime Transaction: "Nuclearelectrica este un exemplu periculos în ceea ce priveşte listările"

Acţiunile Nuclearelectrica (SNN) au încheiat şedinţa de vineri la 5,12 lei/unitate, cu 54% sub preţul din oferta publică iniţială, din septembrie 2013, iar brokerii nu văd şanse de revenire prea curând.

Un cititor al ziarului "BURSA" ne-a solicitat un articol despre condiţiile de revenire a titlurilor SNN la preţul de subscriere.

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct la Tradeville, apreciază că principalii factori care au afectat evoluţia companiei după listare au fost reducerea cererii şi scăderea preţurilor pe piaţă liberă, taxa pe construcţii speciale, dar şi incertitudinea privind viitorul sectorului nuclear. "Practic, au fost puţine ştiri cu impact pozitiv asupra Nuclearelectrica în ultimii ani", ne-a spus domnul Dumitrescu.

Acesta consideră că va fi dificil ca rezultatele din următoarele două trimestre să anuleze impactul negativ asupra profitabilităţii generat, în perioada aprilie-iunie, de oprirea planificată a unui reactor şi dublarea perioadei în care unitatea nu a funcţionat, dar şi de scăderea atât a cantităţii de energie vândute, cât şi a preţului mediu de vânzare pe piaţă liberă (în contextul în care consumul final de energie electrică şi producţia de energie electrică au crescut în ultima perioada în plan intern). "În aceste condiţii, nu avem aşteptări optimiste nici în ceea ce priveşte cotaţia SNN în a două jumătate a anului", a mai adăugat brokerul.

Pentru acesta, este dificil de imaginat în acest moment dublarea cotaţiei SNN: "Dificil, dar nu imposibil. Ar fi însă nevoie de o creştere importantă a preţului energiei electrice în România, ori acest lucru este puţin probabil pe termen scurt".

În opinia lui Simion Tihon, broker la Prime Transaction, consideră că Nuclearelectrica este un exemplu periculos în ceea ce priveşte listările. "Dacă în anul listării compania a făcut un profit net record (423 milioane lei), ulterior, rezultatele financiare au demonstrat că profitul din 2013 a fost unul de conjunctură", ne-a spus domnul Tihon, adăugând: "Astfel, preţul acţiunilor a avut o traiectorie descendentă încă din primele şedinţe de tranzacţionare. Este interesant totuşi cum de oferta a fost suprasubscrisă, dată fiind presiunea permanentă la vânzare de după listare. La aproape trei ani de la listare, preţul este la mai puţin de jumătate.

Nu cred că evoluţia consumului de energie şi a preţurilor au fost factorii determinanţi. Dacă ar fi fost aşa, dinamica ar fi trebuit să fie similară şi la alte companii din sectorul energetic, iar acest lucru nu s-a întâmplat".

În opinia sa, perspectivele de creştere există, în contextul în care avem o bază de raportare slabă: "Acum, SNN are o profitabilitate redusă. Preţul acţiunilor include în momentul de faţă atât rezultatele slabe de până acum, cât şi o aşteptare pesimistă. Aşadar, o dinamică pozitivă a rezultatelor financiare cred că se va regăsi rapid şi în preţul acţiunilor.

Cred că în următorii doi ani este foarte greu să vedem acţiunea SNN la 11 lei. Ar fi nevoie de surprize majore pe piaţă energiei pentru ca Nuclearelectrica să atragă un interes crescut din partea investitorilor şi să îşi dubleze preţul".

"Nuclearelectrica" a înregistrat o pierdere netă de 37.839 mii lei, în primul semestru al acestui an, potrivit rezultatelor companiei publicate pe Bursa de Valori Bucureşti.

"Veniturile din vânzarea energiei au scăzut cu 9%, în principal pe fondul extinderii opririi planificate a Unităţii 1 CNE Cernavodă din trimestrul II 2016, oprire care a avut o durată efectivă de 51 zile faţă de durata aproximativă normală de 30 de zile, fapt ce a determinat scăderea cantităţii de energie vândută cu 7,09% (aproximativ 367 GWh). Efectiv, oprirea planificată din 2016 a avut o durată dublă comparativ cu cea din anul 2015 care a durat doar 24,8 zile", arată compania.

Cantitatea de energie vândută în semestrul unu, pe baza de contracte reglementate, pe piaţa liberă şi pe piaţa de echilibrare, este de 4.825.706 MWh, cu 1,4% peste programul de vânzări, de 4.757.434 MWh.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. cati bani primeste lulache de la nuclearelectrica?

    FP a inceput sa creasca cand a plecat Lulake.

    "Normal"ar fi ca Lulake sa plece la EL, ca acolo sunt si mai multi bani de administrat, si s ala se SNN sa creasca. 

    1. ...si sa mearga in cap si EL. Lulake e ca si cocolino, inmoaie si micsoreaza...in mod ciudat pt o doamna.(vezi FP si SNN)

      Pe cine are in spate ,pentru ca a aratat ce poate la fondul Proprietatea si cati bani a luat de acolo

      Faca parte din gasca lui Bogdan Olteanu

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb