BVB Indicii, în scădere, pe fondul unui rulaj de 2,02 milioane euro

MINA IRINA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 noiembrie 2016

Indicii, în scădere, pe fondul unui rulaj de 2,02 milioane euro

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de vineri depreciindu-se, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare de 9,16 milioane de lei (2,02 milioane euro), mai mic decât joi (3,2 milioane euro).

"Săptămâna s-a încheiat cu o şedintă de scădere pentru toţi indicii, dar şi cu una dintre cele mai mici lichidităţi din acest an. BET s-a depreciat cu 0,51%, fiind tras în jos de evoluţiile slabe ale acţiunilor BRD Groupe Societe Generale (BRD), -1,26% şi OMV Petrom (SNP), -1,10%. La capitolul creşteri a ieşit în evidenţă Nuclearelectrica (SNN), +1,24%, aceasta ducând de altfel indicele BET-BK, care are o pondere mai mare, la un minus de doar 0,11%. Tranzacţiile cu acţiuni au avut o valoare totală de doar 1,76 milioane de euro, la care s-au adăugat tranzacţii cu certificate în valoare de aproape 250 mii de euro", arată brokerii de la Prime Transaction.

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Romgaz" (SNG), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 2,6 milioane de lei. Cotaţia SNG a stagnat, preţul de închidere fiind de 24,15 lei/unitate.

Titlurile "Banca Transilvania" (TLV) au coborât cu 0,64%, la 2,335 lei/unitate, în urma unui rulaj de 1,05 milioane de lei.

Tot vineri, au fost schimbate acţiuni "Electrica" (EL) de 0,85 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 13,5 lei/unitate, în scădere cu 0,74%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "OMV Petrom" (SNP), cu un rulaj de 0,56 milioane de lei, ultimul preţ fiind de 0,225 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" a fost înregistrată o tranzacţie, cu titluri EL, în valoare de 0,37 milioane lei, la preţul unitar de 13,44 lei, în scădere cu 1,18%.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,49%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,07%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,45%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb