BVB Indicii şi lichiditatea, în depreciere faţă de închiderea precedentă

JOSE FIERRO
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 3 februarie 2017

Indicii şi lichiditatea, în depreciere faţă de închiderea precedentă

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în scădere, în contextul în care a fost înregistrat un rulaj de 25,71 milioane de lei (5,67 milioane de euro), mai mic decât miercuri (6,99 milioane de euro).

Raportul zilnic publicat de compania de brokeraj "Prime Transaction" arată: "Piaţa a trecut pe minus în şedinţa de astăzi (n.r. - ieri, în jurul orei 18:50), indicele de referinţă BET depreciindu-se cu 0,72%. Cea mai slabă performanţă au avut-o acţiunile «Transelectrica» (TEL), -3,40%, alte acţiuni cu scăderi mari de preţ fiind cele ale «Nuclearelectrica» (SNN), -1,64% şi «Electrica» (EL), -1,42%. Printre puţinele acţiuni care au avut creşteri de preţ mai mari de 1% se numără cele ale Medlife (M), +1,18%. Valoarea tranzacţiilor (...) cu certificate a fost de aproape 200 mii de euro".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 7,77 milioane de lei. Cotaţia TLV a scăzut cu 0,42%, preţul de închidere fiind de 2,37 lei/unitate.

Titlurile "Electrica" (EL) s-au depreciat la 13,84 lei/unitate, în urma unui rulaj de 3,57 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "Romgaz" (SNG) de 3,37 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 27,25 lei/unitate, în coborâre cu 0,91%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD), cu un rulaj de 3,03 milioane de lei. Cotaţia BRD a scăzut cu 0,88%, ultimul preţ fiind de 11,3 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" nu au fost consemnate tranzacţii.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,69%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a coborât cu 0,2%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,62%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,53%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "SIF Hoteluri" (CAOR): +14,61%

2. "Prodplast" (PPL): +13,79%

3. "Societatea de Construcţii Napoca" (NAPO): +8,07%

4. "Electroargeş" (ELGS): +4,10%

5. "New Europe Property Inestments" (NEP): +2,89%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Electroaparataj" (ELJ): -8,82%

2. "Romcab" (MCAB): -5,42%

3. "Transelectrica" (TEL): -3,40%

4. "Biofarm" (BIO): -3,21%

5. "Antibiotice" (ATB): -2,76%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb