OPINII Domnilor Sobolewski şi Anghel nu le-ar strica să se înscrie la propriile cursuri de educaţie financiară

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 aprilie 2017

Bursa de Valori Bucureşti s-a lansat într-o campanie care urmăreşte ca românii să aibă o "Zi Naţională a Investiţiilor", în fiecare an, pe 15 mai. Este de vorba de un proiect care să lărgească orizonturile educaţiei financiare a românilor, după cum declară oficialii BVB, una precară în acest moment. Din păcate, modul în care este "vândută" o astfel de iniţiativă n-are nimic de-a face cu educaţia financiară, ba dimpotrivă...

"Aşa cum avem Prima Casă sau Prima Maşină, tot aşa avem nevoie şi de Prima Investiţie. Avem nevoie de o Zi a Investiţiilor," spune Lucian Anghel, preşedintele BVB, care explică şi efectele unei astfel de iniţiative. "Dacă ne-am fi diversificat modul în care ne păstrăm banii agonisiţi cu trudă şi am fi investit, spre exemplu, 100 de euro în principalele acţiuni listate la BVB la începutul anului 2012, acum am fi avut 200 de euro, adică ne-am fi dublat investiţia în 5 ani. În fiecare an din ultimii cinci, randamentul total al indicelui principal al pieţei de acţiuni a fost pe plus, în timp ce, în echivalent euro, creşterea totală a fost de 97% până la finele anului 2016, aproape o dublare, în acelaşi interval," a declarat preşedintele BVB.

Ei bine, de aici aflăm că tocmai am ratat ocazia să ne dublăm banii, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă am fi avut minime cunoştinţe de educaţie financiară, nu? Ca şi în 2008-2009, când lansa o campanie de popularizare a bursei pe buza crizei financiare, BVB confundă educaţia financiară cu impulsul de a plasa nişte bani în acţiuni listate. De ce nu am avut o astfel de campanie în 2012, când acţiunile erau tocmai bune de cumpărat (având în vedere traiectoria lor ulterioară, că e uşor să fi profet post-factum, n.n) şi avem una acum când cotaţiile sunt mai greu de numit subevaluate după aşa o cursă? Păi, simplu, pentru că investitorii de retail la bursă vin, de regulă, în valuri aproape de spargerea bulelor, dar lipsesc cu desăvârşire când preţurile sunt cu adevărat tentante... Aş fi însă curios dacă Lucian Anghel preconizează că tot statul va acoperi riscul la "Prima Investiţie", aşa cum o face la Prima Casă sau Prima Maşină. Că atunci aş baga şi eu nişte bani...

Să îndemni publicul să se încoloneze pentru a investi la bursă după o creştere de 100% nu prea ţine însă de educaţia financiară, poate doar de schemele Ponzi. Iar dacă vrem cu tot dinadinsul să fixăm un reper pentru educaţia financiară, atunci nu 15 mai, ci 15 septembrie ar fi o dată mai reuşită. Pe 15 septembrie 2008, a avut loc falimentul Lehman Brothers şi la câteva luni după, bursele atingeau minime greu de imaginat (indicele S&P 500 la 666 de puncte, o tempora!) iar teama de contraparte făcea ca plasamentele bancare să fie lichidate în dezordine. Era momentul în care BET-FI, indicele SIF-urilor, se pregătea să dea piept cu pragurile de 2.000-3.000 de puncte, deşi venea de la ameţitoarea bornă de 100.000 de puncte cu care cocheta în 2007. Or, ce moment mai bun de educaţie financiară pe propria piele decât să contempli cum se fac praf portofolii construite pe iluzii contabile şi visuri imobiliare - mai ţineţi minte cum ne îndemnau unii să calculăm valoarea metrilor pătraţi de sub companiile din Bucureşti listate la bursă?

Educaţia financiară presupune să poţi identifica în mod corect valoarea unei acţiuni, nu să te năpusteşti să cumperi pentru că deja a urcat cu 100%. Poate chiar să intuieşti când o campanie lansată de conducerea BVB are ca mobil educarea publicului şi când motivaţiile sunt reînnoirea unor mandate bine remunerate...

Dacă tot voia să sune clopoţelul oportunităţilor şi să cânte simultan aria educaţiei financiare, conducerea bursei putea cel puţin să schiţeze o paralelă dobânzi la termen - dividende. Cel puţin în următorii ani, politica de dividend a companiilor de stat va fi destul de generoasă (Guvernul are nevoie de resurse pentru a-şi susţine poltica socială asumată) iar dobânzile nu par să aibă argumente să urce accelerat, măcar cât timp nu apar tensiuni în pieţele externe. A ales însă să vorbească iar de "oportunităţi" uitând de refrenul pe care orice fond mutual e obligat să-l afişeze - "performanţele din trecut nu le garantează pe cele din viitor". Atunci poate că nu le-ar strica domnilor Ludwik Sobolewski şi Luacin Anghel să se înscrie la propriile cursuri de educaţie financiară.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. adevarul ca educatia si cu bursa (nu Bursa!) nu prea au avut multe in comun, in vremurile pe care cu greu le-am traversat ...

    1. Oare ASF cum interpreteaza aceste declaratii ale Lui Anghel, inca Presedinte al BVB?! Daca eu investesc si apoi pierd pe seama celor declarate public de Anghel, cine ma despagubeste?! Alo ASF?! Se aude?! Ati mai vazut undeva, in lume, o declaratie a vreunui oficial al bursei ca cea a lui Anghel?! Eu, nu.

    Curat ...neprofesionisti ! Dar salariile sunt bune !

    1. iar argumentele lor sunt departe de a fi pertinente. Nu stiu unde au vazut ei randamente pe indici la BVB in 2016 de peste 10%.

      Iar ASF-ul, ce sa mai zicem_ e sublim, dar lipseste cu desavarsire.

      Bun articolul! 

    Masura conteaza :) in sensul de proportie .Asta ar trebui sa invete romanii si orice investitor la bursa .In primul rand nu intri cu banii care iti trebuie in urmatorii 3-5 ani .In al doilea rand intri treptat .In al treilea rand dar la fel de important nu depasesti un anumit procent din avutia personala cu expunerea pe bursa oricat de tentant ar fi .Unii zic ca max 30% nu ar trebui depasit chiar daca banii aia respecta primele conditii. Marele avantaj pe bursa SUA e ca daca pica bursa creste dolarul asa ca in caz de dezastre mai ai timp sa fugi :)

    1. Nu prea am inteles titlul .Cum propriile cursuri ? Create de ei sau tinute de ei ? :)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4906
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9203
Gram de aur (XAU)Gram de aur364.5107

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb