BVB Transferuri "deal" de 7,08 milioane lei cu acţiuni BRD

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 8 august 2017

Transferuri "deal" de 7,08 milioane lei cu acţiuni BRD

Tranzacţii cu obligaţiuni de aproape 7 milioane lei

Prima zi a săptămânii de tranzacţionare s-a încheiat într-o notă pozitivă din punctul de vedere al evoluţiei indicilor bursieri, în condiţiile în care lichiditatea a fost de 27,7 milioane de lei (6,09 milioane de euro), inferioară celei de vineri, de 30 milioane de lei.

Aceasta a fost susţinută şi de cele două tranzacţii efectuate pe piaţa "deal" cu acţiuni "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD), însumând 7,08 milioane de lei, ce au reprezentat aproximativ un sfert din volumul tranzacţionat.

De asemenea, s-au mai tranzacţionat obligaţiuni în valoare de 6,63 milioane de lei, nu mai puţin de 6,14 milioane lei din acestea fiind realizate prin transferul obligaţiunilor emise de Ministerul Finanţelor Publice (B2707A) în 2012, scadente în 2027, cu valoarea nominală de 10.000 de lei.

În raportul societăţii de brokeraj "Prime Transaction" se punctează: "Bursa locală a început săptămâna pe plus, cea mai mare creştere fiind cea a indicelui BET-NG, +1,32%. Indicele sectorului energetic a fost propulsat de aprecierea preţului acţiunilor OMV Petrom (SNP), +1,72%, Transgaz (TGN), +2,12%, Nuclearelectrica (SNN), +4,48% şi Romgaz (SNG), +1,24%. Alte acţiuni cu o evoluţie bună au fost cele ale Medlife (M), +1,91%. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a fost scăzută, doar de 4,6 milioane de euro, la care s-au adăugat tranzacţii cu obligaţiuni în valoare de 1,45 milioane de euro".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 3,96 milioane de lei. Preţul de închidere al transferurilor cu titluri TLV a fost de 2,485 lei/unitate, în scădere cu 0,4% faţă de cel din şedinţa anterioară.

Ultimul preţ de tranzacţionare al acţiunilor "Fondul Proprietatea" (FP) a fost de 0,873 lei/titlu, în urma unui rulaj de 1,7 milioane de lei, în stagnare.

Tot ieri, au fost schimbate titluri "OMV Petrom" de 1,28 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 0,3255 lei/acţiune.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "Romgaz" (SNG), cu un rulaj de 0,88 milioane de lei, cotaţia SNG terminând şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 28,5 de lei.

Tranzacţiile din piaţa "deal" cu acţiuni BRD s-au realizat la preţul de 14,14 lei/unitate, în apreciere cu 0,28%.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni a crescut cu 0,54%, în timp ce indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a încheiat şedinţa de tranzacţionare în urcare cu 0,5%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea (FP) s-a apreciat cu 0,19%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri a crescut cu 0,57%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,79%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Impact Developer & Contractor" (IMP): +8,04%

2. "Mecanica Ceahlău" (MECF): +6,00%

3. "Comelf" (CMF): +4,55%

4. "Nuclearelectrica" (SNN): +4,48%

5. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): +3,62%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Electroputere" (EPT): -9,20%

2. "Turbomecanica" (TBM): -7,74%

3. "Uztel" (UZT): -6,00%

4. "IAR" (IARV): -4,08%

5. "Turism Felix" (TUFE): -3,10%

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. [Mesaj eliminat conform regulamentului]

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb