BVB "Banca Transilvania" şi "BRD", în topul lichidităţii, după o săptămână în scădere

A. I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 4 septembrie 2017

"Banca Transilvania" şi "BRD", în topul lichidităţii, după o săptămână în scădere

Avans de 0,84% pentru BET, în ultima şedinţă a săptămânii

Ultima zi de tranzacţionare a săptămânii s-a încheiat într-o notă pozitivă în ceea ce priveşte evoluţia cotaţiilor, valoarea tranzacţiilor fiind de 45,08 milioane de lei, puţin sub nivelul mediu înregistrat în acest an, de circa 47,22 milioane de lei.

În raportul zilnic al societăţii Prime Transaction este detaliată evoluţia pieţei de vineri: "Indicii şi-au revenit parţial după scăderile din ultimele zile, însă au rămas pe minus la nivel săptămânal. BET a crescut astăzi (n.r. vineri) cu 0,84%, ajutat de acţiunile OMV Petrom (SNP), +1,33%, Banca Transilvania (TLV), +1,75%, MedLife (M), +2,45%, Transgaz (TGN), +1,54% şi Digi Communications (DIGI), +1,28%. Indicele fondurilor de investiţii, BET-FI, a fost singurul care a încheiat şedinţa în scădere, -0,08%, în principal din cauza acţiunilor SIF Moldova (SIF2), -1,79%. Valoarea tranzacţiilor a totalizat 9,8 milioane de euro, dintre care 9,6 milioane pe piaţa de acţiuni şi aproape 200 mii pe cea de certificate".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 10,25 milioane de lei. Preţul de închidere al transferurilor cu titluri TLV a fost de 2,33 lei/unitate.

Acţiunile "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD) au terminat şedinţa de tranzacţionare la preţul 13 lei/titlu, în urma unui rulaj de 8,71 milioane de lei, în scădere cu 0,46%.

Tot vineri, au fost schimbate titluri "Fondul Proprietatea" (FP) de 7,56 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 0,872 lei/acţiune, în apreciere cu 0,23%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "Romgaz" (SNG), cu un rulaj de 1,36 milioane de lei. Cotaţia SNG a crescut cu 0,65%, la preţul de 30,9 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" a fost înregistrată o tranzacţie cu titluri TLV, în valoare de 10,23 milioane de lei, la preţul unitar de 2,345 lei, în urcare cu 2,4%.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 40 de acţiuni, s-a apreciat cu 0,82%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,71%, în timp ce indicele BET-BK, reperul fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,61%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Farmaceutica Remedia" (RMAH): +7,14%

2. "Prebet" (PREB): +5,76%

.3. "Turbomecanica" (TBM): +4,11%

4. "Teraplast" (TRP): +3,08%

5. "Cemacon" (CEON): +2,67%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Turism Felix" (TUFE): -7,00%

2. "Prodplast" (PPL): -2,23%

3. "Oltchim" (OLT): -2,01%

4. "SIF Moldova" (SIF2): -1,79%

5. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): -1,50%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb