BVB Lichiditatea se menţine sub media acestui an

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 18 octombrie 2017

Lichiditatea se menţine sub media acestui an

Creşteri pe linie pentru toţi indicii bursei

Acţiunile "Impact Developer & Contractor" înregistrează un salt de 3,04%

După evoluţia mixtă de luni a indicilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB), şedinţa de tranzacţionare de ieri a fost marcată de creşterea generală a pieţei, în contextul unui rulaj de aproape 24 milioane de lei, jumătate din valoarea medie înregistrată în acest an.

"Impact Developer & Contractor" (IMP) a condus clasamentul celor mai bune evoluţii de la BVB, cu un avans de 3,04%, în contextul în care societatea a anunţat că intenţionează să achiziţioneze un teren în Capitală, în vederea dezvoltării unui nou ansamblu rezidenţial.

În raportul zilnic al societăţii de brokeraj Prime Transaction se punctează: "Toţi indicii au crescut astăzi (n.r. ieri), până la 0,45% în cazul BET-BK. Indicele de referinţă BET s-a apreciat cu 0,39%, ajutat de acţiunile Transelectrica (TEL) +1,71%, Transgaz (TGN) +1,00%, MedLife (M) +1,38% şi Banca Transilvania (TLV) +0,85%. Alte creşteri mari au avut acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1) +1,01% şi Erste Bank (EBS) +1,18%. Valoarea totală a tranzacţiilor a rămas la un nivel destul de mic, de 5,2 milioane de euro, din care 5,1 milioane de euro pe piaţa de acţiuni".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 8,55 milioane de lei, preţul de închidere al transferurilor cu titlurile FP fiind de 0,845 lei/unitate, în stagnare.

Acţiunile TLV au închis la preţul unitar de 2,38 lei, fiind transferate titluri în valoare de 3,89 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate titluri "OMV Petrom" (SNP) în valoare de 2,16 milioane de lei, în scădere cu 0,52%, preţul de închidere fiind de 0,2875 lei/acţiune.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "Romgaz" (SNG), cu un rulaj de 1,21 milioane de lei, cotaţia închizând la valoarea de 31,8 lei/unitate, în urcare cu 0,47%.

Titlurile TGN au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 406 lei/acţiune, în urma unui rulaj de 0,85 milioane de lei.

Pe piaţa "deal" a fost realizat un transfer în valoare de 1,94 milioane de lei cu acţiuni FP, la preţul unitar de 0,845 de lei.

Indicele BET-Plus, ce cuantifică comportamentul celor mai lichide 40 de titluri ale pieţei, s-a apreciat cu 0,36%, în timp ce indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a crescut cu 0,18%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a avut un avans de 0,37%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Impact Developer & Contractor" (IMP): +3,04%

2. "Prebet" (PREB): +2,99%

3. "Electroargeş" (ELGS): +2,54%

4. "Alumil Rom Industry" (ALU): +2,17%

5. " Electromagnetica" (ELMA): +1,75%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Prodplast" (PPL): -5,74%

2. "Dafora" (DAFR): -4,21%

3. "Armătura" (ARM): -4,02%

4. "Artego" (ARTE): -3,74%

5. "Electroaparataj" (ELJ): -3,53%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb