BVB Prime Transaction: "Titlurile Fondul Proprietatea au asigurat peste 30% din rulajul zilei"

A.C., A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 octombrie 2017

Prime Transaction: "Titlurile Fondul Proprietatea au asigurat peste 30% din rulajul zilei"

Şedinţa din penultima zi de tranzacţionare a săptămânii a înregistrat o lichiditate de 32,82 milioane de lei, mai mare decât cea înregistrată miercuri, de 31 milioane de lei, dar sub media zilnică a acestui an, de aproape 48 de milioane de lei, în condiţiile în care piaţa a suferit o scădere generalizată.

Iese în evidenţă aprecierea de 165% a titlurilor Amonil (AMO), în condiţiile în care, pentru acest emitent, a fost suspendată limita de variaţie, până la formarea noului preţ de referinţă, ca urmare a reluării tranzacţionării titlurilor la BVB. Cu o zi în urmă, societatea informa investitorii, printr-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), cu privire la sentinţa definitivă a Tribunalului Ialomiţa referitoare la confirmarea Planului de reorganizare a societăţii.

Unele surse susţin că există interes pentru preluarea unor active ale Amonil.

Brokerii de la "Prime Transaction" notează, în raportul zilnic al companiei: "Indicii BVB au înregistrat scăderi în şedinţa de astăzi (n.r. ieri) cuprinse între -0,42% pentru BET-FI şi -0,67% în cazul BET Plus. Valoarea tranzacţiilor a depăşit 7,1 milioane de euro, în uşoară creştere comparativ cu şedinţa precedentă. Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au fost cele mai tranzacţionate, asigurând peste 30% din rulajul zilei. Printre puţinele companii ale căror titluri s-au apreciat remarcăm: Electrica (EL) +0,31%, MedLife (M) +0,82% şi SIF Moldova (SIF2) +0,17%. În sectorul bancar au fost remarcate uşoare corecţii pentru BRD - Groupe Societe Generale (BRD), Banca Transilvania (TLV) şi Patria Bank (PBK), în timp ce acţiunile Erste Bank (EBS) au crescut cu 0,29%".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile FP, simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 10,14 milioane de lei. Preţul de închidere al transferurilor cu titluri FP a fost de 0,843 lei/unitate, în scădere cu 0,82%.

Acţiunile EL au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 13 lei/titlu, în urma unui rulaj de 6,53 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate titluri TLV de 4,2 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 2,325 lei/acţiune, în depreciere cu 0,85%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "Romgaz" (SNG), cu un rulaj de 4,05 milioane de lei, cotaţia SNG terminând şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 31,85 de lei, în urma unei coborâri de 0,16%.

Pe piaţa "deal" nu s-a realizat nicio tranzacţie.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide treisprezece acţiuni, a scăzut cu 0,59%, în timp ce indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,56%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,47%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Amonil" (AMO): +165%

2. "Prebet Aiud" (PREB): +2,65%

3. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): +1,48%

4. "Cemacon" (CEON): +1,04%

5. "MedLife" (M): +0,82%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Artego" (ARTE): -6,59%

2. "Prefab" (PREH): -5,00%

3. "Electromagnetica" (ELMA): -4,60%

4. "Compa" (CMP): -4,59%

5. "Dafora" (DAFR): -3,26%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb