BVB Piaţa, în scădere, pe un rulaj de doar 4,5 milioane de euro

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 23 octombrie 2017

Piaţa, în scădere, pe un rulaj de doar 4,5 milioane de euro

Acţiunile "Banca Transilvania" şi BRD - deprecieri de peste 2%

Piaţa Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, o lichiditate de 21,05 milioane de lei (4,57 milioane de euro), în scădere faţă de şedinţa de joi (32,8 milioane de lei) şi mult sub media zilnică a acestui an (47,9 milioane lei), în contextul în care toţi indicii bursieri au încheiat în teritoriu negativ.

Şedinţa a consemnat deprecierea de peste două procente a cotaţiei principalilor emitenţi bancari tranzacţionaţi la BVB: "Banca Transilvania" (TLV) şi "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD).

În raportul zilnic de piaţă, brokerii de la "Prime Transaction" notează: "Indicele de referinţă BET a avut o scădere destul de mare astăzi (vineri, n.r.), -0,9% la finalul şedinţei de tranzacţionare. Scăderea a venit în principal din zona sectorului bancar, cu Banca Transilvania la -2,8% şi BRD - Groupe Societe Generale la -2,36%. Companiile din sectorul energetic au avut o evoluţie ceva mai bună. Transelectrica (TEL) şi Nuclearelectrica (SNN) au închis şedinţa pe plus, în vreme ce Romgaz (SNG), Electrica (EL) şi Conpet (COTE) au stagnat. Valoarea tranzacţiilor de azi (vineri, n.r.) a fost de doar 21 milioane lei, în scădere considerabilă comparativ cu şedinţa precedentă".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 3,78 milioane de lei. Preţul de închidere al transferurilor cu titluri TLV a fost de 2,26 lei/unitate.

Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) au încheiat şedinţa de tranzacţionare în urcare cu 0,24%, la preţul de 0,845 lei/titlu, în urma unui rulaj de 3,4 milioane de lei.

Tot vineri, au fost schimbate titluri BRD de 2,72 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 12,4 lei/acţiune.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "Romgaz" (SNG), cu un rulaj de 2,58 milioane de lei, cotaţia SNG terminând şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 31,85 de lei, în stagnare.

Titlurile EL au închis la preţul de 13 lei/unitate, fiind transferate acţiuni în valoare de 1,07 milioane de lei.

Pe piaţa "deal" au fost înregistrate două tranzacţii.

Cea mai importantă dintre acestea, de 1,5 milioane lei, a fost realizată cu titluri EL, la acelaşi preţ ca şi pe piaţa "regular".

A mai fost încheiat un transfer "deal" cu titluri BRD, de 0,9 milioane de lei, la preţul de 12,4 lei/acţiune.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 34 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o corecţie de 0,83%, în timp ce indicele BET-FI, al SIF-urilor plus "Fondul Proprietatea", s-a depreciat cu 0,17%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,77%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,49%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Petrolexportimport" (PEI): +14,89%

2. "Rompetrol Rafinare" (RRC): +3%

3. "Patria Bank" (PBK): +2,49%

4. "Biofarm" (BIO): +1,33%

5. "IAR Braşov" (IARV): +1,16%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Amonil" (AMO): -3,77%

2. "Oltchim Rm. Vâlcea" (OLT): -3,34%

3. "Banca Transilvania" (TLV): -2,8%

4. "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD): -2,36%

5. "Uztel" (UZT): -2,31%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb