Faptul că BVB a înregistrat 12 şedinţe de scădere consecutive (până joi, 2 noiembrie) a creat o atmosferă de înmormântare - presa de specialitate e sumbră, brokerii caută explicaţii peste explicaţii, analiştii de ocazie anunţă pierderi şi mai mari. Printre motivele menţionate se numără efectul suprapunerii unor oferte publice iniţiale cu ceva iniţiative fiscale cu impact disputabil asupra pieţei de capital, faptul că băncile trag în jos piaţa ca urmare a unor viitoare reglementări mai puţin prietenoase în ceea ce le priveşte, faptul că fondurile de pensii nu mai cumpără câtă vreme nu află clar pe ce bani vor conta de la anul, sau că e doar o corecţie de etapă, etc, etc. M-a amuzat scoaterea de la naftalină şi a pesimiştilor de serviciu, precum un fost broker ce anunţa că până la sfârşitul anului bursa poate scădea cu 10%, iar Robor va ajunge destul de repede la 5% (acelaşi fost broker, postură în care rar îşi permitea să nu fie optimist deoarece optimismul înseamnă comisioane pentru brokeri, iar pesimismul investitorilor aduce şomaj, considera la începutul anului trecut că bursa va scădea şi recomanda trecerea pe valută). Practic, avem deja o specializare inedită în piaţă, aşa că ziaristul ştie pe cine să sune când e de tras clopotele sau când se trag doar chiote de fericire, rareori un analist pesimist fiind invitat să-şi dea cu părerea după o perioadă de aprecieri susţinute ale cotaţiilor, aşa cum n-o să vedem prea des optimiştii incurabili comentând trendurile descendente.
De ce însă atâta tristeţe câtă vreme conexiunile pieţei româneşti de capital cu viaţa românului de zi cu zi sunt minore? Dacă în SUA e greu să găseşti pe cineva care să nu fie afectat de scăderea bursei, fie că investeşte direct în acţiuni, fie ocolit prin intermediul unui fond mutual sau a unuia de pensii, în România, numărul celor care n-au nicio legătură directă cu oscilaţiile pieţei e mai mare decât al celor cu averi care fluctuează sincronizat cu bursa. Aşa că orice scădere conjuncturală mai consistentă ar fi o bună ocazie pentru un efort de marketing şi promovare, dacă tot ne lăudăm că suntem printre cele mai atractive pieţe din lume în ceea ce priveşte politica de dividend a emitenţilor. Păi, avem acţiuni mai ieftine, în condiţiile în care oricum primeai din dividende de câteva ori dobânda bancară, de ce nu facem cunoscut asta publicului larg? Sau aşteptăm să promovăm oportunităţile BVB când mai ajung SIF-urile la PER (price earnings ratio, raport care exprimă numărul de ani necesari recuperării investiţiei din dividende) de 100, cum ameninţau prin 2007? O să scadă bursa şi în momentul în care se listează Hidroelectrica? Să le explicăm atunci oamenilor că pot lua în felul acesta mai multe acţiuni în cadrul IPO-ului şi ar trebui să fie în culmea fericirii dacă oferta FP pentru pachetul de la Hidroelectrica, ce nu va fi amânată foarte mult de la momentul cotării companiei la bursă, se va face pe o piaţă proastă, iar în felul acesta preţul va fi atât de atractiv încât pentru unii ar putea reprezenta ocazia vieţii sau cel puţin intrarea ideală într-un plasament pe termen lung.
Sigur, puţini au tăria să rămână calmi când valoarea portofoliului scade. Sau să se arate lacomi când pieţele sunt roşii. Puţini ar vrea acţiuni când bursa se corectează de mai multe zile aşa cum puţini n-ar vrea acţiuni când bursele cresc de ceva vreme. Pentru a-i scoate din aceste tipare de gândire, reprezentanţii intermediarilor ar trebui să le reamintească din când în când care sunt atuurile investiţiei pe care o deţin sau se pregătesc să o angajeze şi când avantajele comparative raportate la alte tipuri de plasamente se estompează sau dispar. Or, în loc de asta, brokerii noştri au deprins un mod cameleonic de comportament care să se plieze pe trendul pe termen scurt al bursei. Sau cel puţin aşa rezultă din declaraţiile pe care le dau în media. Când pieţele scad sunt pesimişti roşi de îndoială, când pieţele cresc (poate la câteva săptămâni distanţă) sunt optimişti fără rezerve. Ne mai mirăm, cu astfel de consilieri, că majoritatea micilor investitori pierde pe termen lung la bursă?
1. Bvb
(mesaj trimis de anonim în data de 06.11.2017, 00:31)
La altii bancile cresc si cand au raportari slabe, vezi Erste! Un an de crestere!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.11.2017, 04:20)
articol foarte bun si cat se poate de real
3. fără titlu
(mesaj trimis de Adio bvb în data de 06.11.2017, 07:46)
Care intermediari? Unii au inchis din cauza altor "colegi" tepari, altii pe baza de cerinte ue - asf, iar in curand probabil vor ramane cateva vanzatoare la ghiseele bancare sau cateva platforme de retail...adica ne facem si mai mici
4. fără titlu
(mesaj trimis de Ionel în data de 06.11.2017, 10:09)
Sa introduca vanzarea in lipsa (short) si optiunile pe actiuni ca tot au fuzionat cu SIBEX. Asa lumea nu o sa mai fie suparata ca scade bursa. In plus o sa creasca si lichiditatea.
5. investiţii de portofoliu
(mesaj trimis de wlad în data de 06.11.2017, 10:11)
TLV, SNP, ALR, TBM, IARV,
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.11.2017, 23:44)
Populatia are intiparit in minte ca la bursa se "joaca" ca la jocuri de noroc!
Apoi ca la bursa numai se pierde!
Presa foloseste cuvinte nepotrivite cand e vorba de investitii pe piata de capital!
Exemplu: "jucator pe piata de capital", "pariaza pe actiunea cutare"!
In Ziarul Financiar de azi: "Investitorii marcheaza din nou pierderi la Digi ..." pai la un astfel de titlu ce sa inteleaga un incepator in ale bursei?
Se castiga incredere in actiuni Digi sau in bursa cu astfel de exprimari?
Brokerii fac prea putin pentru a promova piata de capital ...
Despre ASF ce sa mai zici? Cum a rezolvat la Mobinvest Oradea, Carpatica Pitesti, BRK, Harinvest Valcea, furturile din Depozitar? Cazurile astea au fost uitate?
Ar mai fi multe de spus ...