CĂTĂLIN TOBESCU, FORDAQ ROMÂNIA: "Sectorul forestier este afectat de o criză gravă de resursă lemnoasă"

R.R.
Ziarul BURSA #Companii / 7 decembrie 2017

"Sectorul forestier este afectat de o criză gravă de resursă lemnoasă"

Tobescu: "Lipsa resursei lemnoase generează o creştere a preţului pentru lemnul de foc, la niveluri prohibitive pentru populaţia din mediul rural"

Pârvan, PIAROM: "După părerea mea, ministrul Energiei nu există, nu-l vede nimeni, nu-l aude nimeni"

Anul acesta este al doilea an consecutiv în care, pe fondul unui blocaj legislativ, lipsa resursei lemnoase generează o creştere a preţului pentru lemnul de foc, necesar populaţiei în sezonul rece, iar industria de mobilă din România a intrat într-un declin accentuat, a afirmat, ieri, la Forumul Pădurilor, Industriei Lemnului şi Economiei Verzi, Cătălin Tobescu, reprezentantul Fordaq România, citat de Agerpres.

Potrivit domniei sale, sectorul forestier din ţara noastră este afectat de o criză gravă de resursă lemnoasă, care a făcut ca lemnul de foc să ajungă la preţuri prohibitive pentru populaţia din mediul rural (aproximativ 500-600 lei/metrul cub).

Domnul Tobescu a adăugat că, pentru prima dată din anii 2009-2010, anul acesta exporturile industriei mobilei de la noi au intrat pe o pantă descendentă, fiind afectate de lipsa resursei, de preţurile mai mari ale acesteia, comparativ cu cele din Europa şi de criza forţei de muncă.

Cătălin Tobescu a mai spus, ieri, că politicile publice pe domeniul pădurilor au luat-o în direcţii contradictorii, în ultimii patru-cinci ani şi că, în prezent, ne confruntăm cu o criză artificială a lemnului de foc pentru populaţie.

Reprezentantul Fordaq România a adăugat: "Nu cred că gândim atât de diferit, ci avem informaţii diferite. Până în ultimii patru-cinci ani am văzut că politicile publice pe păduri au luat-o în direcţii contradictorii. Aceste schimbări contradictorii de direcţie au condus la o criză teribilă în domeniul pădurilor şi suntem într-o criză de resursă, artificială. Ar trebui să discutăm de această criză de resursă atât de gravă din sector. Populaţia are nevoie de un necesar de 14-15 milioane mc de lemn de foc şi trebuie să plătească preţul pieţei, iar prin modificarea Codului Silvic din iunie, factorul politic a decis să prioritizeze aprovizionarea populaţiei cu lemn de foc".

Domnul Tobescu a subliniat că transferul domeniului Păduri de la Ministerul Mediului către Ministerul Apelor şi Pădurilor a făcut ca la noi în ţară, să se dezvolte două legislaţii diferite, respectiv pe mediu şi pe păduri.

Pârvan: "Ţara noastră trebuie să îi sprijine pe cei care vor să dezvolte culturi energetice sau pelete din lemn, pentru ca sistemul energetic să nu «sară în aer»"

Preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM) a declarat, ieri, citat de Agerpres, că ţara noastră trebuie să îi sprijine pe investitorii care vor să dezvolte culturi energetice sau să producă pelete din lemn, pentru ca sistemul energetic să nu "sară în aer", pe fondul restricţionării cantităţii de lemn de foc.

Preşedintele PIAROM este de părere că transformarea unei cantităţi de lemn în pelete ar fi o soluţie viabilă, precizând: "Transformarea unei cantităţi de lemn de foc sistematic în pelete şi arderea în cazane cu eficienţă de 80%, nu de 10-15% ca în cazul lemnului de foc, este soluţia. (...) Prin urmare, apelul nostru, al patronatelor, este să-i sprijinim pe toţi investitorii, fie pe culturi energetice, fie în producerea de pelete şi să integrăm acest lanţ. Trebuie să gestionăm mult mai bine lemnul de foc, care în alte ţări a dispărut şi a fost interzis chiar şi pentru utilizarea în şemineele luxoase. Eu susţin şi apăr valoarea adăugată care se poate face în acest sector".

Domnia sa a adăugat: "Industria mobilei este încă unul dintre sectoarele care mai valorifică resursele naturale. Toate celelalte resurse naturale, după cum vedeţi de jur împrejur, degeaba, le avem că le valorifică alţii. Avem nişte politici total divergente, în România. De exemplu, Ministerul Agriculturii a dat un Ordin că nu se pot face culturi energetice decât pe terenuri de gradul 3 şi 4. Nu pot fi de acord cu această decizie niciodată. Chiar dacă sunt proprietar de teren, chiar dacă nu am ce face cu producţia agricolă, n-am voie să fac cultură energetică pe care aş putea să o valorific mai bine, pentru că are o valoare economică mai mare. Noi vom lucra cu Universitatea Agricolă şi cu ASE-ul ca să demonstrăm în ce condiţii trebuie lăsat proprietarul, la un moment dat, să facă ce vrea cu terenul pe care îl are. De asemenea, Ministerul Energiei, deşi are un plan de acţiune pe resurse regenerabile încă din 2010, de şapte ani nu face nimic pe biomasă, în afară de solare şi eoliene. După părerea mea, ministrul Energiei nu există, nu-l vede nimeni, nu-l aude nimeni".

Fordaq România: "Preţul lemnului de foc a crescut în ultimii şase ani cu circa 250%"

Preţul lemnului de foc a crescut, în ultimii şase ani, cu circa 250%, de la 120 lei/mc, în anul 2011, la 300 lei/mc, în 2017, dar există maxime de până la 600 de lei/mc, în sudul ţării, potrivit datelor incluse în ediţia actualizată a Raportului privind starea pădurilor şi industriei lemnului, prezentat miercuri de Fordaq România.

Conform Fordaq România, în ţara noastră, preţul mediu al masei lemnoase a pornit, în 2011, de la valoarea de 71 lei/mc şi a continuat să urce, ajungând în 2017 la 181,29 lei/mc.

În viziunea realizatorilor raportului menţionat, industria lemnului din România a ajuns să plătească cel mai mare preţ pe resursa de lemn din Europa, respectiv la fag, buştean de gater, preţuri de 85-90 euro/mc, în timp ce Serbia plăteşte 45 euro/mc, Slovacia şi Polonia 60-65 euro/mc, Franţa 65 euro/mc şi în Germania 80 euro/mc.

Conform Inventarului Forestier Naţional, în prezent, la noi în ţară, suprafaţa forestieră este de 6,9 milioane de hectare, iar datele Romsilva arată că 3,5 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc.

Datele centralizate de Fordaq România arată faptul că exporturile industriei mobilei au scăzut pe toate cele trei destinaţii majore de export pe piaţa europeană: Germania (-3%), Italia (-10%) şi Franţa (-3%).

Potrivit unui raport al Consiliului Concurenţei privind piaţa primară a lemnului, indicele mediu de recoltare este anual de 5,86 mc/ha în Cehia, de 5 mc/ha în Germania, de 3,13 mc/ha în Franţa, de 3,47 mc/an în Polonia şi de 2,15 mc/ha în România.

Totodată, statisticile Institutului Naţional de Statistică (INS) relevă faptul că, la noi în ţară, creşterea naturală a pădurilor este, anual, de circa 5,4 mc/ha, Inventarul Forestier Naţional spune că ar fi circa 7,8 mc/ha.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Deci, pentru ca nu se mai pote fura asa usor(pentru ca inca se fura),baietii au inceput sa se agite. Pretul a inceput sa se aseze dupa o lege a pitii. Pe de alta parte,mai este si o componenta a pretului constituită din lacomia exacerbata care caracterizeaza romanul de dupa 1989...

    1. Ati autorizat Sebesul sa rada.

      Sunt oameni care ar planta. Cine cu ce ii ajuta? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb