DOINA VORNICU, CEZ ROMÂNIA: "Cea mai acută problemă din sectorul electricităţii - impredictibilitatea preţurilor de achiziţie a energiei"

A consemnat ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 11 decembrie 2017

"Cea mai acută problemă din sectorul electricităţii - impredictibilitatea preţurilor de achiziţie a energiei"

"În acest an, valoarea investiţiilor Distribuţie Energie Oltenia bugetate în reţeaua de distribuţie a fost de 178,320 milioane lei"

"Pentru 2018 avem în vedere investiţii de 180,797 milioane lei"

"În prezent reprezentăm circa 20% din capacitatea de energie eoliană instalată în România"

(Interviu cu doamna Doina Vornicu, Directorul de Operaţiuni al Grupului CEZ în România)

Reporter: Care sunt cele mai mari probleme de care se lovesc societăţile ce activează în industria energiei electrice, pe plan local?

Doina Vornicu: În acest moment, cea mai acută problemă o reprezintă impredictibilitatea preţurilor de achiziţie a energiei şi volatilitatea acestora.

Având în vedere rezilierile de contracte pe piaţa angro din februarie 2017, încrederea în participanţii la piaţă a scăzut foarte mult şi orice contract care se semnează trebuie să aibă la bază garanţii financiare, ducând astfel la creşterea costurilor.

O parte din clienţii finali prezintă risc de insolvenţă, lucru ce sporeşte gradul de neîncasare.

Totodată, şi în zona reglementărilor se observă nevoia de adaptare la schimbările pieţei.

Reporter: Care au fost cele mai mari provocări pentru Grupul CEZ în România, anul acesta, şi cum vedeţi rezolvarea lor?

Doina Vornicu: În activitatea de distribuţie a energiei electrice provocarea principală este implementarea cu succes a programului de transformare a operatorului Distribuţie Oltenia într-o companie SMART, ce se traduce prin optimizarea proceselor interne, automatizarea activităţii de distribuţie a energiei electrice şi un plus de confort şi satisfacţie adus clienţilor noştri.

De asemenea, ne concentrăm pe reducerea continuă a indicatorilor SAIFI/SAIDI (SAIFI - Indicele Frecvenţa Medie a Întreruperilor în Reţea pentru un consumator/SAIDI - Indicele Durata Medie a Întreruperilor în Reţea pentru un consumator), extinderea sistemului SCADA (Monitorizare, Control şi Achiziţii de Date), adoptarea de sisteme inteligente care să ne permită pe de-o parte să gestionăm eficient solicitările suplimentare ale clienţilor, iar pe altă parte să reducem semnificativ timpul de intervenţie, de la momentul primirii informaţiei până la remedierea situaţiei.

Prin proiectul SMART Transformation, propunem un nou model de business în sectorul distribuţiei de energie electrică cu scopul de a obţine o calitate superioară a serviciului de distribuţie, descrisă de continuitate în alimentarea cu energie electrică, izolarea defectelor şi limitarea pierderilor tehnice şi non-tehnice, timp de răspuns redus în conectare, deconectare, reconectare, remediere deranjamente, activităţi de mentenanţă instalaţii şi, nu în ultimul rând, creşterea gradului de eficienţă energetică.

În activitatea de distribuţie, o altă zonă ce implică o provocare continuă este depistarea pierderilor netehnice şi a situaţiilor de suspiciune de sustragere a energiei electrice. În această direcţie, activăm cu un departament specializat care organizează verificări în teren, vizând atât locuri de consum aparţinând consumatorilor casnici, cât şi pe acelea aparţinând agenţilor economici mici şi mari consumatori.

Una dintre soluţiile la care apelăm este securizarea reţelelor din zonele cu cele mai multe cazuri de suspiciuni de sustragere şi înştiinţarea în formă continuă a comunităţii locale cu privire la pericolele impuse de acţiunile de sustragere a energiei electrice.

Un alt proiect deopotrivă provocator şi inovator pentru noi este legat de dezvoltarea şi implementarea soluţiilor pentru maşinile ce folosesc energia electrică.

Pe lângă cele două staţii electrice de alimentare a maşinilor electrice pe care le avem instalate la sediile CEZ de la Craiova şi Piteşti, intenţionăm să ne extindem infrastructura de staţii de încărcare şi să dezvoltăm un concept propriu de staţie în viitorul apropiat, sub marca CEZ. Timişoara este următorul oraş spre care ne-am îndreptat atenţia pentru montarea unei noi staţii de încărcare.

În prezent, testăm noile trend-uri în energie pentru monitorizarea mai exactă a nevoilor clienţilor noştri, dar şi implementarea în avans a unor proiecte care să reprezinte un răspuns pe termen lung la aceste nevoi.

Reporter: Care au fost şi cât au însumat investiţiile realizate de CEZ România în acest an, respectiv ce plănuieşte compania pentru 2018?

Doina Vornicu: În acest an, valoarea investiţiilor Distribuţie Energie Oltenia bugetate în reţeaua de distribuţie a fost de 178,320 milioane lei cheltuieli de investiţii (CAPEX). Obiectivele principale ale programului de investiţii au vizat scăderea consumului propriu tehnologic prin modernizarea reţelelor de distribuţie de joasă tensiune, securizarea branşamentelor şi scoaterea acestora la limita de proprietate.

Investiţiile efectuate în judeţele din aria de operare a Distribuţie Energie Oltenia (Argeş, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman şi Vâlcea) au avut în vedere de asemenea îmbunătăţirea parametrilor de calitate ai reţelei de medie tensiune SAIFI/SAIDI, prin extinderea sistemului SCADA - prin integrare în sistem a unor staţii de transformare şi montare de echipamente telecomandate de la punct central, modernizarea liniilor electrice de medie tensiune şi asigurarea condiţiilor de racordare la reţeaua de distribuţie a noilor consumatori în condiţiile noii legislaţii.

Totodată, lucrări de investiţii au fost orientate către modernizarea liniilor de joasă şi medie tensiune pe traseul cărora s-a înregistrat un număr ridicat de incidente, asigurarea parametrilor tehnici ai energiei distribuite în condiţiile impuse de Standardul de Performanţa şi extinderea capacităţilor de distribuţie în zonele neelectrificate.

Pentru 2018 avem în vedere investiţii în valoare de 180,797 milioane lei care vor fi direcţionate către:

- Automatizare reţea de distribuţie prin: modernizarea şi integrarea în SCADA a staţiilor de transformare şi extinderea numărului de echipamente telecomandate de câmp;

- Eficientizare reţea de distribuţie prin modernizare reţele cu echipamente cu parametrii tehnici şi calitativi superiori;

- Continuarea proiectului SMART TRANSFORMATION în vederea transformării digitale a companiei în beneficiul clienţilor;

- Dezvoltarea competenţei angajaţilor prin crearea de centre de instruire şi perfecţionare dotate cu echipamente moderne;

- Dezvoltarea capacităţii de distribuţie electrică prin: trecerea de la tensiunea de 6 KV la o tensiune superioară, de 20 KV, extinderea reţelei în conformitate cu legislaţia în vigoare;

- Continuarea implementării sistemului de măsurare inteligentă.

Reporter: Cum a fost consumul de energie electrică din ţara noastră în anul curent, respectiv corelarea dintre cerere şi preţ, şi cum vedeţi evoluţia consumului anul viitor?

Doina Vornicu: În perioada ianuarie - octombrie, consumul de energie electrică înregistrat în zona de operare Distribuţie Oltenia, respectiv judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Teleorman şi Vâlcea, a fost de 5.499 GWh. Faţă de consumul înregistrat anul trecut în aceeaşi perioadă (5257 GWh) se poate observa o uşoară creştere.

Dacă ne raportăm la consumul total înregistrat în anii precedenţi, este vizibilă o reducere a consumului de energie electrică de la 6418 GWh în anul 2015 la 6381 GWh în anul 2016.

Reporter: Cum vedeţi trecerea ţării noastre la un sistem de energie curată, de ce strategie avem nevoie?

Doina Vornicu: Una dintre cele mai importante investiţii ale Grupului CEZ în România s-a concretizat în zona Dobrogea, la Fântânele, Cogealac şi Grădina, începând cu anul 2008, unde am construit cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, care îşi păstrează şi în prezent acest statut.

Am fost primul jucător de pe piaţa de energie din România care a investit masiv în energia regenerabilă, parcul cu o putere totală instalată de 600 MW fiind construit cu 1,1 miliarde de euro.

Funcţionăm la capacitate deplină începând cu anul 2012, iar în prezent reprezentăm circa 20% din capacitatea de energie eoliană instalată în România. Parcul eolian CEZ furnizează consumatorilor de energie electrică circa 2,5% din energia electrică consumată la nivel naţional.

În plus, Grupul CEZ în România şi-a extins portofoliul verde în decembrie 2010, prin achiziţia sistemului hidroenergetic de lângă Reşiţa, în judeţul Caraş-Severin, format din 4 microhidrocentrale - Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2 şi Breazova - şi amenajările hidro aferente.

Acestea au fost reabilitate în scopul creşterii eficienţei, capacitatea de producţie ridicându-se la aproximativ 22 MW după finalizarea procesului de modernizare.

În prezent, România se apropie cu paşi repezi de momentul verificării atingerii ţintelor de energie regenerabilă pentru anul 2020 şi este în curs de negociere a ţintelor pentru anul 2030.

Având în vedere potenţialul imens de dezvoltare continuă pe teritoriul ţării a unor noi capacităţi de producţie a energiei regenerabile, în toate sectoarele ei, devine foarte clar faptul că ţintele solicitate României vor fi peste media europeană.

Acreditarea pentru schema suport cu certificate verzi a expirat la sfârşitul anului 2016. Astfel, pentru atingerea în continuare a ţintelor asumate de România pentru anul 2020 este necesar aportul tuturor capacităţilor regenerabile aflate în funcţiune în acest moment.

Totodată, este important ca schema suport cu certificate verzi să fie stabilă şi viabilă până în anul 2032, conform OUG aprobate în primăvara acestui an. Sunt necesari, de asemenea, paşi suplimentari pentru asigurarea viabilităţii financiare a producătorilor de energie eoliană.

Pentru noile investiţii în domeniul energiei regenerabile, vor trebui aplicate mecanismele din Winter Package, de tip licitaţie - naţională sau regională. De asemenea, sunt încurajate mecanismele de cooperare între ţările din Uniunea Europeană, precum dezvoltarea în comun de noi proiecte sau transferuri statistice. Aceste mecanisme trebuie preluate cât mai curând în legislaţia naţională şi aplicate în perioada imediat următoare.

Grupul CEZ în România sprijină activ autorităţile în dezvoltarea cadrului legislativ şi de reglementare, în spiritul asigurării stabilităţii şi predictibilităţii acestuia. În acelaşi timp, monitorizăm constant piaţa de achiziţii pentru a fi la curent cu oportunităţile apărute.

Reporter: Aţi avut, recent, o ofertă destinată antreprenorilor din industria cărnii, care presupunea un discount la preţul energiei electrice şi gazelor naturale. Cum a fost primită această ofertă şi ce alte parteneriate mai aveţi sau vă propuneţi pentru viitor cu sectorul întreprinzătorilor?

Doina Vornicu: Pe tot parcursul anului 2017, am desfăşurat campanii dedicate care au venit în întâmpinarea nevoilor specifice ale antreprenorilor din diferite industrii, precum cele de prelucare a cărnii, lemnului, panificaţiei şi Horeca.

Campania dedicată industriei cărnii a fost primită cu interes de piaţa de profil din România, datorită înţelegerii nevoilor specifice ale clienţilor, a dorinţei acestora de dezvoltare continuă, corelată cu menţinerea stabilităţii afacerii lor, într-un sector ce se bazează pe integritatea producţiei.

Astfel, am reuşit să ne dezvoltăm si să ne consolidăm portofoliul de clienţi şi să punem bazele unor noi parteneriate.

În anul 2018, ne propunem să continuăm dezvoltarea de parteneriate care oferă soluţii complete în domeniul industriei alimentare.

Reporter: Aţi participat, în această toamnă, la Forumul Româno-Chinez pentru Energie. Ce oportunităţi a adus acest eveniment?

Doina Vornicu: Principala oportunitate a fost ca România să îşi facă şi mai cunoscute resursele naturale, tehnice şi, mai ales, umane de înaltă competitivitate la nivel european şi să îşi consolideze statutul de piaţă atractivă pentru investitorii străini, de oriunde ar proveni aceştia. Sigur că schimbul de experienţă, în sine, este un câştig pentru ambele părţi, la fel cum este şi dialogul deschis şi aplicat asupra unor abordări de afaceri şi a unor aspecte punctuale care pot fi îmbunătăţite.

Din punctul nostru de vedere, Forumul Româno-Chinez a creat contextul necesar unor discuţii şi mai aplicate de colaborare între participanţi.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. de ce nu intrebati si cum a facut rost de acesti bani (luati cu forta prin plati anticipate)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb