PLENUL SENATULUI A VOTAT PENTRU PLAFONAREA DOBÂNZILOR Pârvan: "Plafonarea dobânzilor la credite va menţine scăzute dobânzile la depozite"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 februarie 2018

Pârvan: "Plafonarea dobânzilor la credite va menţine scăzute dobânzile la depozite"

Zamfir: "Cred că e suficient atât amar de ani cât băncile şi IFN-urile au fost lăsate să-i jecmănească pe români, având dobânzile umflate"

Adrian Mitroi: "Riscul se metamorfozează foarte repede - dacă nu are forma dobânzii, are forma cursului valutar sau alte forme îngrozitoare"

Iulian Dumitrescu, PNL: "Prin această lege, băgăm mâna în buzunarul deponenţilor"

Plafonarea dobânzilor la credite a fost aprobată, ieri, de majoritatea senatorilor prezenţi în şedinţa de plen. Iniţiativa legislativă a senatorului liberal Daniel Cătălin Zamfir, care prevede o dobândă anuală efectivă (DAE) maximă la creditele ipotecare şi imobiliare de două ori şi jumătate mai mare decât rata dobânzii de politică monetară şi un maxim al dobânzii de 18% pentru creditele de consum, urmează să fie dezbătută în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Daniel Zamfir a reiterat, ieri, că 14 ţări din Uniunea Europeană au dobânzile plafonate la credite, subliniind că dobânda medie în UE este de 1,73%, în timp ce dobânda medie în România se ridică la 6,10%: "Deja au început să apară tot felul de voci care spun ce riscant este proiectul de lege. Filmul cu cât de riscantă este această lege l-am mai trăit şi la Legea dării în plată. Printre altele, atunci s-a spus că legea conduce la risc sis­temic în piaţa bancară, dar nu a fost risc sistemic, ci dimpotrivă, băncile de la noi au raportat profit dublu faţă de cele din UE". Daniel Zamfir a mai spus că, în SUA, toate statele au dobânzile plafonate, menţionând: "Cred că e suficient atât amar de ani cât băncile şi IFN-urile au fost lăsate să-i jecmănească pe români, având dobânzile umflate. (...) Avem obligaţia să intervenim".

Colegii săi de partid nu au susţinut proiectul de lege. Iulian Dumitrescu, liderul grupului PNL, a declarat: "Nici eu nu sunt mulţumit de activitatea băncilor din România, sunt iritat de tot felul de norme stupide impuse de BNR băncilor comerciale, dar trebuie să reamintesc că băncile folosesc banii deponenţilor. Dacă plafonăm dobânzile la credite, o să micşorăm dobânzile la depozite. Dacă mâine plafonăm dobânzile la credite, vom ajunge la dobânzi negative la depozite. Prin această lege, băgăm mâna în buzunarul deponenţilor. Dacă plafonăm dobânzile la credite, sigur vor scădea oferta şi volumul de creditare. Apoi vor mai putea să ia credite statul, firmele mari, multinaţionalele şi foarte greu IMM-urile. Prin această lege favorizaţi multinaţionalele în defavoarea IMM-urilor. De mult nu am mai văzut o lege atât de antinaţională şi care va distruge afacerile a zeci de mii de români. În plus, ce aveţi cu românii care vor să ia credite de consum, cu risc şi dobânzi mai mari. Oamenii nu iau creditele de consum de plăcere, ci de nevoie. O să-i aruncaţi pe mâinile cămătarilor. Prin această lege o să loviţi în milioanele de români cu depozite, în sutele de mii de afaceri de tip IMM şi în sute de mii de oameni care vor credite de consum".

Dobânzile la depozite se vor menţine la un nivel scăzut, dacă dobânzile la credite vor fi plafonate, atrage atenţia Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM).

Domnia sa este de părere că, dacă proiectul de lege iniţiat de senatorul PNL Daniel Cătălin Zamfir, care prevede limitarea dobânzilor la împrumuturi, va trece de Parlament, în primul rând băncile vor da credite mai greu. "Este evident că băncile vor transfera cheltuielile în seama proprietarilor de depozite, oferind dobânzi mai mici în continuare. Oricum nu le crescuseră, deşi ar fi trebuit ca acestea să fie de minim 2% (n.r. în condiţiile în care ROBOR a crescut brusc, din septembrie anul trecut, iar inflaţia este pe trend accelerat de creştere)", ne-a spus Cristian Pârvan, adăugând: "Poate că, aparent, dobânzile vor fi mai mici la credite, dar împrumuturile se vor da mai greu. Rămâne de discutat dacă o frânare a creditului nu este bună, pentru că îi mai temperează inclusiv pe clienţi".

Plafonarea depozitelor se va regăsi nu numai în dobânzile la depozite, ci şi într-un raport credit-garanţie mai mic, de exemplu, precum şi în alte condiţii "mult mai perfide şi mai hidoase, care nu ţin nici măcar de băncile româneşti", apreciază Adrian Mitroi, profesor de finanţe comportamentale, care este de părere că vorbim despre un format internaţional al riscului.

Adrian Mitroi ne-a declarat: "Nu este nici sănătos, nici firesc să adoptăm o astfel de lege. Este foarte departe de realitatea economică, pentru că riscul se metamorfozează foarte repede. Riscul este un animal cu sânge verde, de extraterestru - se metamorfozează şi are foarte multe vieţi - dacă nu are forma dobânzii, are forma cursului valutar, dacă nu, are alte forme îngrozitoare. Această metamorfoză, dacă încercăm să o astupăm, va lua altă formă, dacă nu acum, mai târziu. În plus, el funcţionează ca un levier. În general, când este astupat sau aparent amenajat, doar teoretic, legislativ, riscul ia o altă formă, hidoasă, şi transformă orice iniţiativă de acest gen, oricât de bine intenţionată ar fi, exact în opusul intenţiei. Nu va avea nici cel mai mic efect, ci va stârni o reacţie şi mai dură".

Proiectul de lege a generat o serie întreagă de opinii, zilele trecute mai mulţi specialişti exprimându-se pe subiect. Printre altele, o parte din specialişti susţin că această iniţiativă legislativă va descuraja intrările de capital bancar în ţară.

În opinia lui Adrian Mitroi, este exagerat spus că nu vor mai veni investitori bancari pe piaţa noastră: "Nu trebuie să ne cramponăm de bănci ca şi cum ele ar forma un univers imponderabil al riscului. Arhitectura generală a riscului este foarte pretenţioasă şi va interpreta aceste aspecte ca pe nişte incertitudini, iar răspunsul riscului la incertitudini este un cost mai mare. Riscul răspunde la acte administrative prin cost mai mare, iar acest lucru se va vedea în timp, în dificultatea cu care vom putea găsi, pentru un anume tip de business, capital de finanţare, de exemplu". O bancă nu mai opereză astăzi în context naţional, ci în context internaţional, iar raportul risc/randament este pedala de acceleraţie şi de ambreiaj la îndemâna oricărui manager, a completat Adrian Mitroi, concluzionând: "Exact ceea ce urmăreşte nu va reuşi să obţină iniţiativa de plafonare a dobânzilor. În ţările unde există limite de dobânzi, acestea acoperă doar anumite produse, sunt specifice unor anumite segmente, nu sunt generale şi nu au de-a face cu efortul legislativ".

Potrivit lui Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), impactul plafonării dobânzilor este semnificativ atât asupra consumatorilor, a industriei bancare, cât şi a economiei în ansamblu.

Domnia sa a subliniat, la finalul săptămânii trecute: "Vom veni cu explicaţii şi cu studii de impact, nu doar pe legea cu privire la limitarea dobânzilor, ci şi pentru celelalte legi care limitează deschiderea posibilă a industriei bancare legată de economie. (...) Considerăm că impactul este suficient de mare ca să solicităm să fim ascultaţi".

După votul recent al comisiilor reunite (juridică, economică şi de buget) din Senat, Daniel Zamfir a spus: "Plafonarea dobânzilor este o practică europeană. Sunt foarte multe ţări din Europa care practică o limitare a dobânzilor şi am decis ca şi noi să intrăm în rândul lor. Măsura va fi valabilă şi pentru bănci şi pentru IFN, doar pentru contractele noi. Am decis să plafonăm DAE, pentru că, de cele mai multe ori, chiar dacă am fi plafonat dobânda remuneratorie sau pe cea penalizatoare, ar fi existat diverse mecanisme de introducere a comisioanelor şi alte costuri care să fi ridicat DAE. Pe noi ne interesează ca cetăţenii români să ştie foarte clar, de la început, cât vor plăti în total, ca dobândă".

Proiectul de lege se adresează doar consumatorilor persoane fizice. În prezent, dobânda de politică monetară este de 2,25%.

Plenul Senatului a aprobat şi proiectul legislativ privind retractul litigios, care prevede că, în timpul desfăşurării unui proces în instanţă, debitorul va putea răscumpăra creanţa de la firma de recuperare la cel mult dublul preţului cu discount la care creditul a fost achiziţionat de recuperator, moment în care litigiul va fi stins. Şi această iniţiativă legislativă îi aparţine tot senatorului Zamfir, ea urmând să meargă în Camera Decizională.

Opinia Cititorului ( 34 )

  1. Sunt curios ce o sa faca pentru trecerea legii prin Parlament? Oare iar o sa bage bani in sleahta de agitatori condusa de trantorul mustacios? Iar o sa il vedem pe buretele de Lamotesti cum isi onduieste bazinul pe langa reporteritele anteniste in timp ce spune cum a ajuns robu' bancii pentru un apartament de 39 mp? Iar o sa inceapa alde Piparos sa injure tineretul care vrea sa isi plateasca datoriile cinstit? Eu abia astept, imi era dor de marii spartani care cum s-au taiat banii de pe Remetea sau Herastrau si-au pierdut demaraju' in lupta si si-au dezlegat puradeii de la gat. Baga banet Zamfirashule ca nu te sustin nici ai tai din partid si stii bine ca trafaletul de langa Sibiu si restul bandei nu lucreaza pe gratis!

    1. O luați cu tesla de data asta,

      Recuperatorii sunt morți, îngropați și uitați. 

      Ingineriile financiare ale băncilor vor crăpa și ele. 

      Nu mai puteți vinde creanțe pe 2 lei că le cumpără victimele escrocheriei pe 4 lei.

      Singura dramă este ceea ce spune Pîrvan. Dobânzile la depozite vor rămâne jos din cauza scăderii numărului de rățuște de pe lacul Balaton. 

      Speculantule neinitiat, tu nu intelegi ca prostia aia "nu mai puteti vinde creante pe 2 lei ca le cumpara speculantul cu 4 lei" e NECONSTITUTIONALA? Nici o lege de pe lumea asta nu poate obliga pe cineva sa-si vanda proprietatea (creanta cumparata pe 2 lei) si nici nu poate obliga la ce pret sa se faca o vanzare, adica prostia aia cu 4 lei.

      Cu proprietatea mea fac ce vreau, daca am eu chef o donez, o vand in pierdere, ii dau foc, fac ce vreau cu ea. Speculantule neinitiat, va joaca demagogii pe degete cum si cat vor. Va flutura pe la nas o lege care e limpede ca e neconstitutionala si vou aplaudati fericiti. Nu aveti nici macar conostinte minimale, sunteti de nivelul unui copil de clasa a V-a. 

      Cum naiba au aparut atatia analfabeti functionali? 

      Hahaha, țeapa este sfântă, e menționată și în Constituție. Nu poți obliga pe cineva să nu ia țeapă.

      Și spui că interzicerea Caritasului este neconstituțională? 

      Mai spune-ne!

      Asta doare. Vine FOAMEA!!! :))) 

      :-) nu va ajuta. Nici capul, nici Dumnezeu. Pur si simplu sunteti niste loseri ;-) si asa o sa va intoarceti in tarana.

      Chiar ma intrebam cand o sa apari Pavel Lucian Vasile

      Răspunsul este tragic pentru țepari ca tine. Niciodată!!! :D

      Agenții imobiliari țepari, transformați în securiști de ocazie, după ce s-au pensionat la 40 de ani, au ratarea în genă. :)))) 

      Vezi sa nu iti inghete borcanul de zacusca pe pervazul caminului:))))

    Din declaratia celui de la Pnl se vede clar ca bancile i-au cotizat lui sau partidului? Daca ne gandim ca Pnl cum a votat, ce intelegem?

    Parvan zice ca e bine. 

    La airitul de Mitroi ce sa mai comentezi? 

    " asupra consumatorilor, asupra industriei bancare" cel de la Arb strategic a pus consumatori in fata sa nu urle ca ii iau din profiturile uriase, nr 1 in Europa cu toate ca vand Npl tot nr 1 in Europa, te intrebi de unde arata banet. 

    Spuneti la ciocoflenderu' cutare ca bancile dau bani tipariti de Bce. Bancile nu au bani. Baga 50 000 euro scoatei a doa zi neanuntat de acolo, sau mai rau dintr-un orasel. 

    O sa ai mari surpriza pe bani tai.

    De aia este plafonare la scoatere nu si la depunere? 

    1. "se vede clar ca bancile i-au cotizat lui sau partidului" e o acuzatie grava si fara urma de dovada sau argument de sustinere.

      Iar ai scapat pe tarlaua intrebaritei, prajitule? 

      In loc de acuzatie e intrebarita, cum o denumesti tu.

      Mai ramane o intrebare : Parlamentul de ce nu a adoptat-o pana acum? Daca toate lucrurile tindem sa fie europene, acest amanunt de ce le-a scapat daca i-am votat sa gandeasca spre binele mers al tari implicit a noastra?

      Mai demult prin Parlament intrarea era libera. Sa vada oameni ce voteaza alesi neamului conform Diderot -Scrisori catre Sophie Volland, pag 132, Ed Univers,Bucuresti, 1982. 

      Te-a prajit creditul CHF si demagodia pipereascozamfireasca.

      Daaa, toti sunt niste idioti. Noroc cu sambatarul si restul colcaielii de experti financiari.

      Fara credit.

      Am uitat sa ma semnez. 

    Nicolae esti dus rau cu pluta.E forte mare dobanda la depozit acuma.Care e rolul bancilor?Poate se vor mai reduce ca numar,ca prea sunt inghesuite.

    1. Daca se vor reduce ca numar atunci nu mai ai piata concurentiala. O sa stea toate bancile cu dobanzile la maxim daca le convine, iar credite sub 3-4.000 de lei nu vor mai acorda pentru ca la castigul nominal obtinut prin aplicarea unei rate de 18% nu acopera costul persoanelor care se ocupa pentru studirea si intocmirea actelor pentru acordarea creditelor. Astfel cei care vor dori un credit de 1-2.000 de lei sa se pregateasca pentru amanet.

      Știm, va fi nașpa. S-a mai spus de fiecare dată când a fost adoptată câte o reglementare în favoarea consumatorului.

      Daca te referi la darea in plata, ti-as sugera sa incerci sa iei un credit pentru a-ti cumpara o casa in Anina jud. Caras-Severin. Asa este usor sa vorbesti cand tu nu esti afectat. Sau sa intelegem ca cei din zonele in care nu exista o piata rezidentiala nu au nevoie de credite?

      Intra pe piata bisnitarul de pe Remetea sau alti speculanti, cumpara proprietati in Anina si le da cu chirie, ca asta e unul dintre smenurile lor si a bidinelei din Cissnadie

    organ si sleata lui ne vor numai bine,mai vor chia ne credeti dobitoci,nu fraierior voi sunteti

    Mult zgomot pentru nimic. Plafonarea are un nivel suficient de ridicat incat sa produca efecte practice doar in cazuri extreme (razboi, guvernare absolut iresponsabila, criza internationala majora).. Pana la urma vorbim de o dobanda de 18% care este greu de suportat chiar si in conditii de acalmie economica, sociala si militara. Ca urmare, plafonarea se justifica si ajuta la stabilitatea sistemului bancar (asa cum doreste chiar BNR-ul, nu?) iar nivelul ei este suficient de mare asa incat sa nu deranjeze bancile in conditii normale. Pana la urma despre ce vorbim? Despre un plafon care este suficient de mare incat nu poate deranja bancile in conditii economice si sociale normale si care in conditii extreme ajuta de asemenea bancile sa tina in frau pierderile. Deci, care este problema pana la urma?

    1. Este corect ceea ce sustii, insa te rog sa imi raspunzi la urmtoarea intrebare: Crezi ca bancile vor mai acorda credite de 1.000 de lei pe 12 in rate egale? Castigul bancii din acest credit este de 90 lei pentru tot anul. Crezi ca vor mai fi dispuse sa pastreze personal pentru asemenea credite? Iti spun eu ca NU! Din pacate pentru populatie bancherii nu sunt repetenti la matematica.

    sa plafoneze si dobanda la depozite, asa este normal

    1. 18% la credite și 10% la depozite? :))))))))

      maxim 18% la credite si minim 20% la depozite :))))))

    lighioanele din Parlament s-au infoiat ca nu vor o economie pe Mercurial, da cand au aprobat vanzarea petromului nicio necuvantatoare a avut curiozitatea sa vada adevarata pozitie financiara a concernului...si acum de ingrijesc de depunerile cetatenilor. Daca e banc e bun, daca e vrajeala e 0815

    1. Dacă e sărăcie, mulți paraziți răsar.

      Repetitia (in titlu ) e mama invatarii .! Perseverati .

    zide maretzul Parvan, om fara meserie, president de diferite comitete si comizzzzii, dar si, aidoma genialului Tudose, professeur pe undeva pe la o universitate; genii, ce mai; dobanzile la depozite sunt in general stabilite dupa politica modetara a unei tari; iar Romanica asa zisului mediu de afaceri Parvan este singura tzara unde intre dobanda la deposit si cea la credite este de 8-9%. Sau nu e asa don Parvan ?

    BCE are dobanda de referinta negativa. Au mai avut si alte banci. In cazul in care o sa avem o criza in care BNR reduce dobanda de referinta la 0 sau sub, chiar credeti ca se va mai da vreun credit? Si nu uitati ca mai toate investitiile se fac pe credit, grosul locuintelor se iau pe credit, multe salarii se dau pe linii de creditare luate de firme, etc.

    Multumim domnului ZAMFIRpentru tot ce face pentru consumatorul de rand impovarat de dobanzile la bancii.E un roman adevarat.Bancile au distrus familii intregi.BNR ar trebui sa fie alaturi de romani nu de bancile care si-au dus profitul afara.Multumim si domnului Pandelica.

    1. Ati uitat sa amintiti de sinucisi. RUSINE!!! Sau nu crezi nici matale in povestea aia?

    ..Ca din ce am auzit azi la o tv de stiri serioasa, sa dat ordin nu pe unitate ci la partid ca cei din PNL sa nu voteze aceasta lege ce este in beneficiul a sute de mii de romani simpli sau insatriti dar cu totii indatorati bine si pe o lunga perioada de viata la banci sau IFN-uri..Am inteles ca ordinul ar fi venit de la L. Orban ! Care Orban are un statut de marunt "Calut" pe tabla lor de sah...Care Ludovic_O. fiind la rindui prins la strinsoare cu al sau proces, spera in urma unor promisiuni desarte sau adevarate nu stim, si venite de pe la unii sau de la altii dar cu puteri maaari, sa scape cu deciziunea de "Nevinovat" in acest proces !_..Proces ce poate duce la sf. carierei sale politice de virf~...Asa ca Ludovicul nostru primeste si promisiuni dar si ordine venite de sus_SUS_..._"NU"_...Asta arata ca PNL domnule V. Catarma, ca un liberal adevarat ce sunteti, NU_este si nu va fi prea curind 1 partid pt. oameni, oamenii de rind si platitori onesti de facturi-taxe-rate si impozite..Nu ! PNL-ul cel nou, care e de fapt o ADUNATURA de fosti PDL-isti satui de Base' si unii PNL-sti ce nu il agreeaza pe Tariceanu, nu are nici un interes in a moderinza tara si legile in vigoare, dar si de a imbunatii viata cetatenilor care ii voteaza constant de 28 de ani incoace, caci nu doar antreprenorii sau LIGHIOANELE ce compun si alcatuiesc noul PNL voteaza cu Ei !!..Ci oamenii in primul rind, oamenii simplii ce cred in valorile dreptei satui de stinga Rosie a lui Iliescu-Nastase-si restul care au urmat dupa EI...Insa si din ceea ce vedem PNL al nou nu da nici doi bani pe oamenii care ii voteaza in mod constiincios odata la 4 ani !!...Prea putin ii intereseaza pe conducatorii de facto a PNL-ului viata si soarta proprilor lor cetateni...Pt. Ei doar socotelilie cele de pe hirtie primeaza !...Caci oricum sunt destui fraieri care inca mai cred in valorile asa zisei noastre drepte !!!............._PS_...."Impre una cu cei din PSD, am hotarit sa votam legea castrarii chimice in cazul pedofililor. Am primit ok-ul si sprijinul intregului grup senatorial parlamentar al PSD in frunte cu Ilie Sirbu, Gabi Firea..Si la vot stiti cine sa opus adoptarii acestei legii ??..Tocmai colegii mei din PNL..Nu le voi da acum numele pe post caci nu e nici momentul si nici nu merita"...Ne zicea cineva, fost senator PNL, actualmente realizator de emisiune tv al un post de stiri onorabil~........._??__.."Ne vedem cu totii diseara la A3 cu si alaturi de M. Gadea".....

    1. Akar a szarka de nem birja a farka.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb