OPINII Când schimbarea ciclului economic bate la uşă, hop şi BNR cu măsuri pro-ciclice

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 martie 2018

Când schimbarea ciclului economic bate la uşă, hop şi BNR cu măsuri pro-ciclice

Intenţia supermanilor din Consiliul de Supraveghere Macroprudenţială de a pune botniţă creditării mi-a amintit de decizia BNR din 2007, cea prin care relaxa normele de creditare pe vârful bulei imobiliare şi la sfârşitul ciclului economic. Dacă oamenii aceia s-ar fi împrumutat în lei, treacă-meargă, dar s-au împrumutat majoritar în euro şi deloc puţini în exoticul franc elveţian. Riscul de curs valutar avea să se amplifice în criza care a urmat şi, de aici, lanţul de împrumuturi neperformante, executări silite şi, ulterior, legi de reparare a pagubelor (legea dării în plată, a conversiei, falimentului personal, etc) cu mai mult sau mai puţin succes. Dobânzile la lei erau sensibil mai mari atunci, dar urmau să scadă în timp ce veniturile în lei ale debitorilor s-au majorat. Dobânzile la euro erau mici, dar cursul urma să se deprecieze accelerat, iar veniturile în valută s-au redus la rândul lor. BNR, dând verde celor care doreau să se împrumute în valută, mai mult le-a grăbit falimentul câţiva ani mai târziu, în special celor care au împins gradul de îndatorare peste 70%, cum permiteau normele de atunci.

Ce avem acum? Avem un ciclu economic care se cam apropie de final în economiile dezvoltate, odată cu conturarea unei tendinţe de majorare a dobânzilor. Epoca banilor ridicol de ieftini pare să se încheie şi e ilogic să presupunem că firmele îşi vor conserva profitabilitatea, dacă se măreşte costul finanţării. Iar în condiţiile în care profitul scade, ajustările de costuri (inclusiv salarii) apar inevitabil, fapt ce va afecta cererea şi iată o spirală de toată frumuseţea. România va fi, mai devreme sau mai târziu, importatoare a noii crize, iar tăierea prematură a apetitului de consum (a cererii interne), prin norme administrative nu ne ajută deloc. Mai ales în condiţiile în care un segment important de populaţie a avut, în ultima vreme, majorări consistente de venituri. Sigur, dobânzile la lei sunt mici şi ar putea să crească sensibil în perioada următoare (creditele în valută aproape au dispărut). Dar asta e o veste proastă doar pentru cei care se înhamă la un credit ipotecar pe termen lung, forţând raportul rată/venituri. Lor li s-ar putea aplica, la limită, norme mai prudente de creditare, mai ales că împrumuturile pe care le acordă băncile sunt în număr destul de mare pentru imobile vechi, ce nu implică efecte pozitive transmise în alte zone din economie (materiale de construcţii, utilităţi, etc). Limitarea şi a creditului de nevoi personale, la pachet cu cel ipotecar, mi se pare riscantă în contextul de mai sus, cu atât mai mult cu cât economia va avea nevoie la un moment dat de aportul consumului, pentru a ateriza cât mai lent. Sigur, se poate găsi o motivaţie diferită a intenţiilor BNR-faţă de 2007, când preluarea la datoria publică a exceselor băncilor era încă o posibilitate, acum acţionarii şi creditorii (deponenţii) ar putea fi trecuţi pe nota de plată, dacă o nouă criză bancară apare la un moment dat, astfel încât instituţia de supraveghere s-ar confrunta cu reproşuri mai numeroase decât la precedenta criză. Deşi, dacă e să ne luăm după modul miraculos în care a supravieţuit Guvernatorul falimentelor bancare de la începutul anilor 90, inflaţiei galopante, crizei fondurilor mutuale (SAFI, FNI-CEC), prăbuşirii băncilor populare, crizei financiare din 2007 accentuată de măsurile adoptate de instituţie, acuzelor de colaborare cu instituţiile "ochiul şi timpanul", etc, etc, nemuritorii din Doamnei n-ar trebui să se teamă prea tare de revolta populară.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ce-s aia? Supermani? Eu cred ca-s spani basinosi, ce se cred mari zmei. Totul in calea lor este alandala, in nici un an nu si-au atins tinta dar si-au luat bonusuri marete. Niste ipocriti si cinici. Si cu rahatul asta de consiliu ce-i? Adica Isarescu din partea Consiliului propune si recomanda, iar Isarescu din partea BNR implementeaza? Am inteles, le trebuie cat mai multe organisme, titluri onorifice, a.i. sa nu-ti dai seaama din ce calitate (consiliu, BNR, persoana fizica, persoana juridica) indruga verzi&uscate.

    1. Actiunile actualului si perenului guvermator au fost si sunt cu dedicatie si, evident, cotracost. Mai avem institutii care sa acuze si sa pedepseasca fostii informatori? Actiunile avand efecte negative repetate asupra populatiei si tarii, de inalta tradare cine-l acuza? Doar noi vedem?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7129
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3526
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9807
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3744

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb