Propunerea Ministerului Energiei ca acţionarii Electrica (EL) să decidă, la Adunarea Generală din 27 aprilie, alegerea membrilor Consiliului de Administraţie, prin metoda votului cumulativ, pentru un mandat de patru ani, deşi actualii administratori au fost aleşi în octombrie 2017, tot pe patru ani, a stârnit nemulţumirea unor acţionari.
Alexandru Botez, care a contestat alegerile din octombrie, acuzând încălcarea procedurii de depunere a candidaturilor, spune că nu i se pare normal ca Ministerul Energiei să schimbe, din nou, administratorii Electrica, în condiţiile în care cei înlocuiţi au dreptul la plăţi compensatorii.
Domnia sa ne-a transmis: "Daniel Chiţoiu şi ALDE se comportă ca şi cum Electrica ar fi moşia lor, cu un dispreţ profund faţă de acţionarii minoritari. Nu poţi să ceri alt vot cumulativ, când ai cerut unul în toamna anului trecut, iar acesta face obiectul unor procese în instanţă. În plus, fiecare membru ALDE demis de AGA Electrica din Consiliul de Administraţie primeşte minim 30.000 de euro net drept compensaţie. 30.000 de euro este salariul unui profesor pe doi ani. Dacă voi considera că există susţinere pentru candidatura mea din partea acţionarilor minoritari, nu exclud să îmi depun candidatura. Jaful la Electrica trebuie oprit. Acţiunile sunt în declin".
Voci din piaţă vorbesc despre faptul că unii dintre administratorii numiţi în octombrie nu au răspuns comenzilor politice, astfel că urmează să fie înlocuiţi.
La AGA din 9 februarie, acţionarii Electrica au aprobat Politica de remunerare a membrilor Consiliului de Administraţie, începând cu ianuarie 2018, care prevede o compensaţie în cazul revocării nejustificate.
Conform documentului, remuneraţia lunară brută fixă va fi 3630 euro pentru membrii CA şi 4985 euro pentru preşedintele CA.
Totodată, indemnizaţia de participare la şedinţele CA şi la cele ale comitetelor, este de 1200 euro brut pentru membrii CA/comitetelor şi 1445 euro brut pentru preşedintele comitetului. Numărul anual de şedinţe platite pentru fiecare Administrator este limitat la 12 pentru CA şi la 6 pentru fiecare dintre comitete.
Politica de remunerare mai prevede: "Cu toate acestea, dacă componenţa Consiliului de Administraţie se modifică, fie ca urmare a vacantării uneia sau mai multor poziţii de Administrator, fie ca urmare a aplicării metodei votului cumulativ, administratorul astfel numit va avea dreptul să încaseze indemnizaţia de participare la şedinţele Consiliului/comitetelor".
Referitor la compensaţiile datorate administratorilor revocaţi înainte de termen, oficialii Electrica ne-au transmis: "Articolul 21 din contractul de mandat aprobat de AGOA, în data de 9.02.2018, prevede urmatoarele:
"Art. 21. În cazul unei revocări din funcţie fără justă cauză în sensul art. 20 pct (ii), Administratorul va avea dreptul să primească de la Societate o compensaţie pentru perioada din Contractul de Mandat care nu este executată, după cum urmează: a) dacă revocarea se produce în orice moment înainte de începerea ultimului an al Contractului de Mandat, Administratorul va primi o despăgubire egală cu remuneraţia lunară fixă pentru 12 luni; b) dacă revocarea se produce în ultimul an al Contractului de Mandat, despăgubirea va fi plătită potrivit numărului de luni rămase până la expirarea mandatului, cu un minim egal cu remuneraţia lunară fixă pentru 6 (şase) luni".
Conducerea Electrica urmează să ia o decizie privind completarea convocatorului, la cererea Ministerului Energiei.
În condiţiile în care, AGA va decide alegerea unui nou CA, procesele intentate de acţionarii Gabriel Dumitraşcu şi Alexandru Botez, cu privire la anularea alegerilor precedente, ar putea să rămână fără obiect.
Gabriel Dumitraşcu, fost şef al privatizărilor din Energie, a criticat dur procedura de selecţie a candidaţilor pentru Consiliul de Administraţie al Electrica, cu ocazia AGA din octombrie 2017.
Atunci, Electrica a acceptat candidaturile din partea statului la alegerile Consiliului de Administraţie, depuse după opt minute de la termenul limită din convocator, dar a respins alţi doi candidaţi, de asemenea întârziaţi - Alexandru Botez şi Gabriel Dumitraşcu. Compania a justificat că primele candidaturi au fost depuse "în termen rezonabil".
Atunci, domnul Dumitraşcu a sesizat şi Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Conducerea Electrica a propus acţionarilor distribuirea a 245,4 milioane de lei sub formă de dividende, reprezentând 100% din profitul net distribuibil realizat anul trecut, stabilit pe baza situaţiilor financiare individuale, după deducerea rezervei legale.
Conform propunerii, dividendul brut este în valoare de 0,7237 lei pe acţiune, iar randamentul dividendului propus este de 6,3%, luând în calcul preţul acţiunii Electrica la Bursa de Valori Bucureşti din data de 5 martie 2018.
În anul 2017, Electrica a obţinut un profit net individual de 258 milioane lei, mai mic cu 2,6% faţă de cel din 2016, în baza situaţiilor financiare individuale întocmite în conformitate cu IFRS-UE.
1. Respect!
(mesaj trimis de Mihai în data de 27.03.2018, 00:58)
De apreciat ca spune lucrurilor pe nume!
2. mari realizari
(mesaj trimis de Anton Paul în data de 27.03.2018, 01:30)
Domnul Chitoiu si domnul Vosganian fac parte din tagma celor care, acolo unde pun mana se cunoaste. Cunosc cel putin doua realizari marete: Regia Autonoma Activitati Nycleare Drobeta Turnu Severin si Oltchim SA.
Sa nu uitam de seful lor, marele specialist in cresteri economice, nasul si mai celebrului Bogdan Olteanu. Apropos, cum mai este cu bankingul islamic la domiciliu???
3. Referitor la titlul articolului :
(mesaj trimis de anonim în data de 27.03.2018, 11:27)
Comparati valoarea pe bursa a companiilor de utilitati si energie numai din tarile din sud-estul Europei cu cele din RO si raspundeti sincer la intrebarea : "De ce ?" .
Daca observati ca unele dintre acestea nici nu au surse de energie interne ,puteti deduce cauzele .
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.03.2018, 15:45)
Alo , Bursa ,sunteti de parere ca repetitia este mama adevarului ? -vezi subtitlurile !