BVB Rulajul se menţine sub media anului

A. I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 mai 2018

Rulajul se menţine sub media anului

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a avut o evoluţie preponderent negativă în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, opt din cei nouă indici încheind ziua în scădere.

Rulajul înregistrat a fost de 34,26 milioane de lei, peste cel din şedinţa anterioară, de 19 milioane de lei, dar sub valoarea medie a acestui an, de circa 52 milioane de lei.

În raportul zilnic al societăţii, brokerii de la Prime Transaction precizează: "Piaţa a scăzut în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, cu un minus de 0,4% pentru indicele de referinţă BET.

Scăderea coşului de acţiuni a fost dată, în principal, de acţiunile Banca Transilvania (TLV), -1,14%, Transgaz (TGN), -1,55% şi BRD Groupe Societe Generale (BRD), -1,12%. Cea mai bună evoluţie (n.r. din indice) a fost cea a titurilor Nuclearelectrica (SNN), +1,57%, după raportarea unor rezultate financiare foarte bune pentru primul trimestru din 2018.

Pe parcursul şedinţei au apărut câteva schimbări de direcţie importante, OMV Petrom (SNP) terminând ziua în stagnare, după ce în prima parte a şedinţei avea o creştere de peste 2%, situaţie apărută şi în cazul SIF-urilor, după ce BET-FI era la -1%, la jumătatea zilei. Tranzacţiile cu acţiuni au totalizat 7,2 milioane de euro, la care s-au adăugat circa 100 mii de euro din transferuri cu certificat".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, cu o valoare tranzacţionată de 12,19 milioa-ne de lei, ultima cotaţie a societăţii bancare fiind de 2,6 lei/unitate.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile Fondul Proprietatea (FP), preţul de închidere al acţiunii emitentului fiind de 0,971 lei/unitate, în creştere cu 0,31%, rulajul consemnat cu acţiunile emitentului fiind de 5,02 milioane de lei.

Acţiunile SNN au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 8,43 lei, pe fondul unei valori transferate de 3,63 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile TGN, care au încheiat ziua bursieră la preţul de 382 lei/acţiune, rulajul consemnat fiind de 2,83 milioane de lei.

Pe piaţa "deal" au fost derulate două tranzacţii.

Cea mai importantă dintre acestea, în valoare de 0,86 milioane de lei, a fost realizată cu acţiunile Electrica (EL), la preţul unitar de 10,68 de lei, în scădere cu 0,19%.

A mai fost înregistrat un transfer "deal" cu acţiunile Uamt (UAM), la preţul de 1,2 lei/titlu, în scădere cu 9,09%, valoarea tranzacţiei fiind de 0,37 milioane de lei.

Indicele BET-Plus, al celor mai lichide 40 de tiltluri de la BVB, s-a depreciat cu 0,36%, iar indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus FP, a urcat cu 0,04%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,04%, iar indicele BET-XT, al celor mai tranzacţionate 25 de acţiuni ale bursei s-a depreciat cu 0,35%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Oltchim" (OLT): +12,81%

2. "Transilvania Constructii" (COTR): +6,33%

3. "Cemacon" (CEON): +4,6%

4. "Rompetrol Well Services" (PTR): +4,19%

5. "Impact Developer & Contractor" (IMP): +2,89%

---

Topul celor mai mari scăderi

1. "Armatura" (ARM): -14,53%

2. "Aages" (AAG): -6,11%

3. "Turbomecanica" (TBM): -5,18%

4. "Condmag" (COMI): -2,17%

5. "Electroarges" (ELGS): -1,79%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb