BVB Creşteri pe linie pentru indicii bursei

Vlad Dobrea
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 iulie 2018

Creşteri pe linie pentru indicii bursei

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii în teritoriu pozitiv, lichiditatea fiind de 41,35 milioane de lei, în apropierea valorii medii înregistrată în acest an, de 44,2 milioane de lei.

Brokerii de la Prime Transaction au detaliat evoluţia de vineri a pieţei, în raportul zilnic al companiei: "Indicii au încheiat săptămâna cu o şedinţă pozitivă, coşurile de acţiuni având creşteri de până la 0,57%, în cazul BET-NG. Indicele sectorului energetic a beneficiat de evoluţiile bune ale Transelectrica (TEL), +1,37%, Nuclearelectrica (SNN), +1,63% şi Electrica (EL), +1,08%. O altă creştere mare a fost cea înregistrată de titlurile Sphera Franchise Group (SFG), +4,33%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 8,9 milioane de euro, dintre care 5,4 milioane pe piaţa de acţiuni, 3,2 milioane pe cea de obligaţiuni şi circa 300 de mii pe cea de certificate".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile SIF Banat Crişana (SIF1), cu transferuri în valoare de 6,11 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 2,62 lei, în apreciere cu 0,77%.

Locul al doilea în topul lichidităţii bursei a fost ocupat de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 2,505 lei/titlu, în depreciere cu 0,2%, valoarea tranzacţionată cu titlurile societăţii bancare însumând 4,95 milioane de lei.

Acţiunile Romgaz (SNG) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 30,8 lei, în scădere cu 0,16%, pe fondul unei valori transferate de 2,75 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 0,889 lei/titlu, în coborâre cu 0,11%, în contextul unui rulaj de 2,21 milioane de lei.

Pe piaţa "deal" au fost consemnate două tranzacţii.

Cea mai importantă dintre acestea, a fost derulată cu acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), la preţul de 14,30 lei/acţiune, în creştere cu 0,7%, valoarea tranzacţiei fiind de 1,85 milioane de lei.

S-a mai înregistrat o tranzacţie de tip "deal" cu titlurile SIF1, la preţul de 2,58 lei/unitate, în scădere cu 0,77%, valoarea transferului fiind de 2,58 milioane de lei.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece titluri de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, a urcat cu 0,3%, iar indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,33%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus FP a avut un avans de 0,27%.

Indicele BET-XT, ce curpinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la bursă, a avut un avans de 0,41%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,55%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Boromir" (SPCU): +14,84%

2. "Amonil" (AMO): +12,50%

3. "Oil Terminal" (OIL): +12,13%

4. "Sphera Franchise Group" (SFG): +4,33%

5. "Cemacon" (CEON): +3,33%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Societatea de Construcţii Napoca " (NAPO): -14,63%

2. "Electroputere" (EPT): -14,29%

3. "Prefab" (PREH): -2,26%

4. "Aerostar" (ARS): -1,43%

5. "Rompetrol Well Services" (PTR): -1,26%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb