Câteva informaţii noi şi de impact de pe frontul dobânzilor. Mai întâi, BNR a lăsat, luni, dobânda de politică monetară la 2,5%, "în ciuda aşteptărilor pieţei". Mai mult, Isărescu afirmă că în iulie inflaţia ar putea fi de fapt...deflaţie. Tot luni, BNR a pompat 10,5 miliarde lei în bănci, prin cea mai mare operaţiune Repo din februarie 2013. Sunt toate veşti proaste pentru cei care pariau că Roborul sare de 3,5% repede (a existat chiar şi o casă de pariuri care inclusese acest produs în ofertă). De fapt, luni a făcut prompt un pas înapoi, de la 3,47% la 3,40% pentru maturitatea la 3 luni, scadenţă care contează cel mai mult în calculul dobânzilor la credite.
De ce tocmai luni a luat decizia BNR să se lupte cu Roborul mai hotărât? Poate pentru că inflaţia nu mai dă apă la moară băncilor care urcaseră Roborul în apropiere de ţinta BNR pentru finalul anului? Scuzele oficiale pentru această raliere se concentrau pe lipsa de lichiditate din sistem, în condiţiile în care deficitul de lichiditate se transforma brusc în exces când venea vorba de dobânzile la depozite. Astfel, băncile păreau să nu aibe suficienţi bani când se împrumutau între ele, dar aveau bani din belşug când venea vorba să se împrumute de la populaţie. Noroc că a dat un semnal Guvernul cu emisiunea de titluri de stat pentru populaţie că ar fi cazul ca dobânzile să fie mai mari (rareori puteai obţine mai mult de 1% de la băncile importante la depozitele pe un an).
Cum inflaţia noastră crescută era în principal efectul unor creşteri administrative ale preţurilor la câteva produse, în special din zona utilităţilor (carburanţi, energie electrică, gaze, ţigări), era de presupus că va urma o curbă descendentă la un moment dat, după ce efectul majorărilor se epuizează. Or, "piaţa" a părut să nu mai aştepte scăderea inflaţiei, ci s-a mutat repede cu Roborul sus, pentru a profita din plin de puseul inflaţionist (îmi doresc foarte mult o anchetă a Consiliului Concurenţei pe tema asta), iar acum va începe să coboare ştacheta corespunzător cu indicele preţurilor de consum. Pentru credibilitate, uite şi o infuzie de lichiditate din partea BNR, să nu pară că cererea s-a mişcat doar în funcţie de inflaţie şi nu de situaţia reală a banilor din visteria băncilor.
De ce infuzia asta masivă de bani noi a aşteptat confirmări din partea inflaţiei în loc să avem mai devreme o mişcare similară? Nu era îngrijorată BNR până acum de creşterea dobânzilor şi de eventuala majorare a creditelor neperformante ce o acompaniază? Nu conta că statul se împrumută mai scump şi serviciul datoriei publice creşte? Păi, se pare că nu prea conta, doar BNR este instituţie independentă, statul să îşi rezolve problemele cum poate. Ei bine, când avem confirmarea că inflaţia nu va mai da apă la moară băncilor, când avem contraofertele statului la depozitele bancare (la dobânzi de 5% şi 4,5% la 5 şi, respectiv, 3 ani), apare şi providenţiala infuzie de lichiditate. Foarte bine, mai bine şi mai târziu decât niciodată. Mă întreb dacă mai aveam aşa ceva dacă inflaţia rămânea tot sus...