BVB Lichiditatea se menţine sub media anului

A.B.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 17 august 2018

BET-FI, singurul indice care a închis şedinţa de tranzacţionare în teritoriu negativ

Rulajul înregistrat în şedinţa de tranzacţionare de ieri a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost de 40,5 milioane de lei (8,71 milioane de euro), dar sub valoarea medie zilnică a acestui an, de circa 42.9 de milioane de lei.

Brokerii de la Prime Transaction notează, în raportul zilnic al companiei: "Aproape toţi indicii au crescut în şedinţa de azi (n.r. ieri). Cu excepţia BET-FI, care a scăzut cu 0,29%, ceilalţi indici au înregistrat creşteri cuprinse între +0,01% pentru BET-BK şi +0,54% în cazul BET-BK.

Valoarea tranzacţiilor a depăşit 40,5 milioane lei, cu un aport de peste 26% din partea tranzacţiilor cu acţiuni Banca Transilvania (TLV). În cadrul indicelui BET au fost cinci companii care au crescut, dintre care două cu peste 2%: Transgaz (TGN), +2,10%, şi BRD Societe Generale (BRD), +2,06%. Romgaz (SNG) este singura companie din BET care a stagnat. La polul opus, şapte companii au scăzut, cel mai mare declin venind de la Medlife (M), -1,68%. S-au mai remarcat titlurile Alro Slatina (ALR), care au scăzut cu 5,60%."

Acţiunile TLV, au înregistrat transferuri în valoare de 11,3 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 2,3550 lei, în creştere cu 1,07%.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile BRD, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 13,86 lei/unitate, în creştere cu 2,06%, valoarea tranzacţionată cu titlurile societăţii petroliere însumând 7,70 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" nu a fost realizată nicio tranzacţie.

Indicele BET, al celor mai lichide 13 acţiuni ale bursei, a crescut cu 0,54%, în timp ce indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni, s-a apreciat cu 0,45%, iar indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate titluri de la bursa noastră, a avut o creştere de 0,36%.

Topul celor mai mari creşteri

1."Uamt S.A." (UAM): +13,74%

2. "Mecanica Fina SA" (MECE): 11,72%

3. "Altur S.A." (ALT): +6,25%

4. "IAR SA Brasov" (IARV): +2,63%

5. "Purcari Wineries Public Company" (WINE): +2,47%

--

Topul celor mai mari scăderi

1. "Mecanica Ceahlau" (MECF): -14,79%%

2." Prefab SA"(PREH): -12,99%

3. "Grupul Industrial Electrocontact S.A" (ECT):-9,38%

4. "Electroputere S.A." (EPT): -3,85%

5. "Farmaceutica Remedia SA" (RMAH): -2,86%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb