BVB Rulaj de aproximativ 42 milioane de lei

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 septembrie 2018

Rulaj de aproximativ 42 milioane de lei

Lichiditatea înregistrată în şedinţa de tranzacţionare de ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost de 41,75 milioane de lei, apropiată de valoarea medie a acestui an, de circa 41,35 milioane de lei, în contextul în care cinci dintre cei nouă indici BVB au închis în teritoriu negativ.

În raportul zilnic al societăţii, echipa de la Prime Transaction notează: "Evoluţii mixte ale indicilor bursieri. Variaţiile au fost cuprinse între -0,39% pentru BET-FI şi +0,14% în cazul BET-BK. Valoarea tranzacţiilor a fost de aproape 9 milioane de euro cu un aport semnificativ din partea sectorului bancar, BRD - Groupe Societe Generale (BRD) şi Banca Transilvania (TLV) asigurând peste 33% din rulajul zilei. Dintre emitenţii incluşi în indicele BET s-au remarcat titlurile MedLife (M) +1,89, Transgaz (TGN) +1,84%, Digi Communications N.V. (DIGI) +1,57% şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB) +1,21%. La polul opus avem acţiunile OMV Petrom (SNP) cu o scădere de 1,23% şi BRD -1,04%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV cu transferuri în valoare de 7,41 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 2,350 lei/acţiune, în apreciere cu 0,86%.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile BRD, care au încheiat şedinţa de ieri la preţul unitar de 13,34 lei/acţiune, în scădere cu 1,04%, valoarea tranzacţionată cu titlurile societăţii bancare însumând 6,53 milioane de lei.

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 0,9180 lei, în depreciere cu 0,22%, transferurile cu titlurile emitentului însumând 5,39 milioane de lei.

Locul al patrulea a fost ocupat de acţiunile Romgaz (SNG), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 33 lei, în creştere cu 0,15%, transferurile cu acţiunile companiei însumând 4,38 milioane de lei.

Pe piaţa "deal" a fost încheiată o singură tranzacţie, cu titlurile Sphera Franchise Group (SFG), în valoare de 5,81 milioane de lei, la preţul unitar de 23 lei/acţiune, cu 8,73% sub referinţă.

Indicele BET, referinţa pieţei noastre de capital, a înregistrat o apreciere marginală de 0,01%, în timp ce indicele BET-FI, al celor SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a consemnat o depreciere de 0,39%.

Indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursa noastră, a consemnat o retragere de 0,07%.

Topul celor mai mari cresteri

1. "Artego" (ARTE): +7,14%

2. "Aages" (AAG): +3,23%

3. "Vrancart" (VNC): +2,84%

4. "MedLife" (M): +1,89%

5. "Transgaz" (TGN): +1,84%

-

Topul celor mai mari scaderi

1. "Sphera Franchise" (SFG): -8,73%

2. "Condmag" (COMI): -3.85%

3. "Turism Felix" (TUFE): -3,70%

4. "Ropharma" (RPH): -2,96%

5. "Oil Terminal" (OIL): -2,22%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb