Începe sezonul raportărilor financiare pentru emitenţii din BET

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 octombrie 2018

Începe sezonul raportărilor financiare pentru emitenţii din BET

Marcel Murgoci, Estinvest: "În funcţie de cum vor debuta raportările pentru companiile importante, poate apărea un anumit sentiment care să marcheze piaţa în ansamblu"

Simion Tihon, Prime Transaction: "Atunci când un investitor cumpără o acţiune, cred că în peste 90% din cazuri are în vedere dividendul potenţial pe care îl poate oferi respectiva societate"

Principalii emitenţi listaţi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cei incluşi în structura indicelui BET, încep publicarea rezultatelor financiare pentru primele nouă luni din 2018, respectiv pentru trimestrul al treilea al anului, startul fiind dat chiar de compania cu cea mai mare valoare de piaţă de la bursa noastră (cu excepţia Erste Bank) OMV Petrom (SNP), de circa 21,6 miliarde de lei, ce se prezintă astăzi, în faţa investitorilor, cu rezultatele obţinute după primele trei sferturi ale anului.

Recitalul este continuat de BRD - Groupe Societe Generale (BRD) şi MedLife (M), care îşi vor face publice rezultatele pentru primele nouă luni din 2018 pe data de 8 noiembrie, în timp ce Banca Transilvania (TLV), cel mai tranzacţionat emitent de la BVB, va ieşi la rampă în data de 13 noiembrie.

Marcel Murgoci, director de operaţiuni în cadrul societăţii de brokeraj Estinvest, ne-a transmis: "Rezultatele finaciare pentru trimestrul al treilea al anului sunt importante pentru că ne apropiem de finalul de an şi, pe de o parte, ne putem da seama dacă emitenţii au reuşit să îşi îndeplinească baremele pe care şi le-au impus (n.r. prevăzute în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli) prezentate în Adunările Generale ale Acţionarilor şi aprobate de către aceştia la începutul anului.

De asemenea, investitorii compară rezultatele raportate cu cele pentru aceeaşi perioadă a anului trecut, pe baza cărora trag anumite concluzii.

Practic, aceste elemente se vor reflecta asupra cotaţiilor fiecărui emitent în parte".

Totodată, potrivit domnului Murgoci, este important şi cum vor debuta raportările pentru companiile importante, respectiv OMV Petrom şi BRD - Groupe Societe Generale.

"În funcţie de acestea, poate apărea un anumit sentiment care să marcheze piaţa în ansamblu, fie domniat de optimism sau, din contră, aşteptare sau chiar pesimis", a spus directorul de la Estinvest.

Domnul Murgoci a adăugat: "Apoi, pe baza raportărilor pe care le fac emitenţii importanţi, se poate trage o concluzie şi cu privire la modul în care merg anumite sectoare economice, sau chiar a economiei în ansamblu, chiar dacă, din păcate, la bursa nostră nu avem o reprezentativitate solidă pentru toate domeniile.

Totuşi, de plidă în cazul sectorului energetic şi al celui bancar se pot trage concluzii pertinente legate de evoluţia avută, precum şi a aşteptărilor pentru perioada rămasă până la finalul anului.

Din punctul meu de vedere, ţinând cont de rezultatele obţinute în semestrul al doilea, sectorul bancar are potenţialul să afişeze rezultate bune înspre foarte bune".

Totodată, rezultatele pe care le vor raporta companiile reprezintă un reper important pentru investitori privind estimarea rezultatului pentru întregul an, precum şi, foarte important pentru Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a dividendelor ce urmează a fi distribuite.

Este un aspect pe care pune accent Simion Tihon, broker în cadrul Prime Transaction.

Domnia sa notează, într-un editorial al societăţii: "Atunci când un investitor cumpără o acţiune, cred că în peste 90% din cazuri are în vedere dividendul potenţial pe care îl poate oferi respectiva societate. Iar, în ultimii ani, am cam început să ne obişnuim cu randamente de două cifre şi asta chiar la companiile unde rata profitului este, în mare parte, reglementată de o autoritate (în speţă, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei)".

Cea mai aglomerată zi pentru investitorii care urmăresc companiile din BET este 15 noiembrie, când şase emitenţi din structura coşului de acţiuni îşi vor publica rezultatele financiare pentru primele nouă luni ale anului, respectiv Romgaz (SNG), Electrica (EL), Transelectrica (TEL), Sphera Franchise Group (SFG), Purcari Wineries (WINE) şi Fondul Proprietatea (FP), celelalte componente ale indicelui prezentându-se în faţa pieţei în data de 14 noiembrie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. bestianova de denisova e po kurvaaa

    1. Esti diliu sau (prea) ermetic ! Opteaza !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb