Reporter: Vă rugăm să ne oferiţi mai multe detalii despre evenimentul internaţional pe care îl organizează, zilele acestea, World Trade Center Bucureşti.
Cristina Chiriac: Anul acesta, pentru prima dată în istoria WTCA (World Trade Centers Association), a 45-a Adunare Generală va fi găzduită de România, va avea loc la Bucureşti şi vor participa 235 de persoane, din toate colţurile lumii - Asia, America de Nord şi Sud, Europa etc. Adunarea Generală a WTCA este un forum anual al membrilor din Conducerea WTC-urilor, Consiliul de Conducere al WTCA şi al celor mai importanţi oameni de afaceri, având ca scop schimbul de idei, dezvoltarea strategiilor comerciale şi câştigarea vizibilităţii.
Reporter: Cum va fi promovat Bucureştiul, respectiv România, în cadrul acestui eveniment?
Cristina Chiriac: Prin importanţa şi amploarea acestei acţiuni, Bucureştiul şi România se vor converti în punctul central de atenţie şi interes pentru reprezentanţii unui foarte important segment al lumii de afaceri globale, polarizată în jurul celor peste 330 World Trade Centers, de pe toate continentele lumii.
Evenimentul se desfăşoară în intervalul 27-30 aprilie 2014 şi este plasat sub deviza "Shaping Global Growth" (n.r. "Modelarea Creşterii Globale").
Despre România şi despre mediul de afaceri românesc, oportunităţile create şi atragerea de investiţii, se va vorbi atât în cadrul sesiunii plenare, cât şi în cadrul discuţiilor pe secţiuni.
Speakerii vor fi personalităţi ale lumii de afaceri şi financiar-bancare locale şi mondiale, experţi în Relaţii Internaţionale, iar participanţii, preşedinţii celorlalţi membri WTC care vin la noi, sunt fie oameni cu funcţii de răspundere în ţările lor, având cariere de demnitari, sau oameni de afaceri independenţi, importanţi jucători în mediul economic internaţional.
Lucrările vor fi deschise de Primul Ministru al României, domnul Victor Viorel Ponta, şi de către Primarul Municipiului Bucureşti, domnul Sorin Oprescu.
Reporter: Ce atu-uri a avut WTC Bucureşti în faţa competitorilor săi privind organizarea AGA WTCA la Bucureşti?
Cristina Chiriac: Principalul atu al României a fost atractivitatea pieţei, WTC Bucureşti câştigând în primul rând prin faptul că deţine auditul cerut de WTCA pentru certificarea şi recertificarea calităţii serviciilor sale (Silver Certification obţinut în 2009, la Barcelona) şi prin faptul că oferă o logistică excepţională şi un pachet integrat de servicii, "All under one roof" sau "Totul sub acelaşi acoperiş", unul din dezideratele World Trade Center.
Complexul WTCB cuprinde un Hotel de 4 stele, un centru de conferinţe, echipat modern, o clădire de birouri şi o galerie comercială. Nu pe ultimul loc se situează bună reputaţie a WTC Bucureşti în mediul internaţional de afaceri.
Reporter: Ce înseamnă, de fapt, "modelarea creşterii globale"?
Cristina Chiriac: Oportunităţile de creştere globală există! Ele trebuie descoperite şi adaptate caracteristicilor şi cerinţelor regionale. Companiile cu rol în creşterea globală împărtăşesc din experienţa internaţională şi ideile novatoare, antrenând comunităţile de afaceri locale să aplice cele mai potrivite practici. Astfel, evenimentul de la Bucureşti va polariza aceste principii, cu efecte benefice asupra mediului de afaceri.
Reporter: Consideraţi globalizarea un proces pozitiv sau negativ în dezvoltarea economică mondială?
Cristina Chiriac: Efectele globalizării sunt multiple, putând uni sau dezbina umanitatea. Abordată din punct de vedere economic şi financiar, globalizarea poate fi definită drept întărirea şi lărgirea legăturilor dintre economiile naţionale pe piaţa globală a bunurilor, serviciilor şi, mai ales, a capitalurilor.
Ca orice proces, globalizarea are atât efecte pozitive cât şi negative. Dacă ar fi să vorbim de efectele pozitive, aş aminti măcar de internaţionalizarea producţiei datorită firmelor cu activitate globală, asimilarea rapidă a noilor tehnologii, eliminarea distanţelor cu asigurarea conştientizării problemelor globale, stimularea integrării, îmbogăţirea culturală.
Cât despre efectele negative, globalizarea poate determina creşterea inegalităţilor pe plan intern şi extern, distrugerea sistemului clasic de ierarhizare a valorilor, extinderea criminalităţii şi terorismului etc.
Dar, aşa cum remarca Kofi Annan, "globalizarea este o sursă de noi provocări pentru umanitate. Numai o organizare mondială este capabilă să facă faţă provocărilor la nivel planetar. Când acţionăm împreună, suntem mai puţin vulnerabili faţă de catastrofele ce ne lovesc pe fiecare dintre noi".
Reporter: Cum va influenţa conflictul dintre Rusia şi Occident creşterea globală?
Cristina Chiriac: Toată lumea priveşte cu îngrijorare către Rusia. România, din punctul meu de vedere, cu atât mai mult ar trebui să o facă. Ştim foarte bine că Rusia este un jucător important pe piaţa resurselor energetice şi, dacă ar fi să analizăm corect importurile de resurse energetice, am observa foarte uşor câte ţări din UE, dar nu numai, sunt dependente de aceste importuri. Eu cred că este esenţial să se păstreze climatul de pace atât pe plan economic, cât şi pe plan politic.
Reporter: Se vorbeşte de ceva timp de o nouă ordine mondială. Care este opinia dvs?
Cristina Chiriac: Evident că există speculaţii cu privire la o nouă ordine mondială, important este să privim lucrurile în ansamblu, cu luciditate şi responsabilitate.
Reporter: Care sunt şansele de dezvoltare a comerţului, în condiţiile actuale de criză economică/posibil conflict armat?
Cristina Chiriac: În toate perioadele tulburi ale istoriei, comerţul a supravieţuit, sub diversele sale forme, luând amploare doar acele segmente care se adaptează cerinţelor de nişă. Antreprenorii au avut oportunitatea să acţioneze cu optimism şi curaj. Deşi istoria nu trebuie ignorată, trebuie să privim cu optimism în viitor.
Reporter: Sistemul bancar la nivel mondial se confruntă cu probleme serioase. Creditarea este din ce în ce mai slab utilizată. Cât de viabilă mai este finanţarea prin bănci? Care este alternativa la finanţarea bancară?
Cristina Chiriac: Foarte complicat de dat un răspuns simplu, mai ales că, în ultima perioadă, creditarea a jucat un rol important în dezvoltarea segmentului economic.
Finanţarea prin bănci a devenit tot mai greoaie din cauza restricţiilor impuse de normele bancare, ceea ce, într-un fel, a ajutat economia prin diminuarea procentajului de credite neperformante, iar din alt punct de vedere a înfrânat progresul. Sigur că există şi alte forme de finanţare, însă şi acestea nu se pot aplica global, mă referă aici la finanţarea prin piaţa de capital.
Reporter: Ce ne puteţi spune despre relaţia dintre comerţ şi resurse naturale? Dar despre relaţia dezvoltare tehnologică/comerţ?
Cristina Chiriac: Există şi a existat din totdeauna o relaţie de strânsă interdependenţă între resurse naturale, comerţ, dezvoltare economică.
Cred că adevăraţii jucători pe piaţa mondială vor fi cei ce deţin resurse, fie că vorbim de resurse minerale, energetice sau naturale.
Reporter: Vă mulţumesc!