A devenit şi Bundesbank un fals apostol al educaţiei financiare?

Au trecut trei ani de când Banca Angliei a devenit prima bancă centrală majoră care a recunoscut adevărata natură a creditului şi modul în care sunt creaţi banii în economiile moderne.

Două articole apărute în buletinul trimestrial din T1 2014 descriu detaliat modul în care băncile comerciale creează, din nimic, cea mai mare parte a banilor din economie, sub forma depozitelor rezultate în urma acordării creditelor. Adică băncile nu sunt intermediar financiari, ci creatori de "bani", iar depozitele nu sunt "surse" ale multiplicării creditului prin intermediul rezervelor fracţionare.

În articolul cu titlul "Crearea banilor în economia modernă" se subliniază faptul că "teoria multiplicatorului monetar nu reprezintă o descriere corectă a modului în care sunt creaţi banii", în condiţiile în care "rezervele minime de la banca centrală nu reprezintă o restricţie impusă creditării".

Mai mult, "rezervele minime nu reprezintă o restricţie fermă impusă creditării şi nici banca centrală nu fixează valoarea rezervelor disponibile", se arată în studiul de la Banca Angliei, iar "relaţia dintre depozite şi credite, dintre rezerve şi credite, funcţionează invers faţă de descrierea din manuale".

La vremea respectivă am prezentat principalele idei din cele două studii ale Băncii Angliei în ziarul BURSA sub titlul "Înţelegerea naturii banilor este mai presus de înţelegerea produselor financiare" (partea I în BURSA, 28.04.2014, iar partea a II-a în BURSA, 06.05.2014), unde au fost ataşate şi variantele traduse ale documentelor originale.

Din păcate, o astfel de "idee" provenită de la una dintre cele mai vechi bănci centrale din lume nu a găsit ecou şi în modul în care Banca Naţională a României a înţeles să se implice în educaţia financiară a populaţiei.

Chiar şi în faţa magistraţilor, pentru care BNR a asigurat lectori în cadrul cursurilor de pregătire organizate de Institutul Naţional al Magistraturii, cum a fost şi cel din urmă cu câteva săptămâni, reprezentanţii băncii centrale au precizat că "băncile centrale emit "bani tari" (M0, baza monetară), iar băncile comerciale, în procesul de multiplicare a creditului, emit masă monetară în sens larg (M2, M3)" (n.a. vezi şi articolul "Ştie BNR cum sunt creaţi banii în economia modernă?", BURSA, 19.04.2017).

Adică BNR continuă să susţină teoria bancară a intermedierii financiare şi rezervelor fracţionare, în ciuda respingerii acesteia în cadrul unui experiment realizat de profesorul Richard Werner, de la Southampton Business School din cadrul University of Southampton din Marea Britanie

Profesorul german a testat cele trei teorii bancare acceptate în diferite perioade ale secolului trecut - crearea banilor din nimic, intermedierea financiară şi teoria rezervelor fracţionare - şi a ajuns la concluzia că ultimele două nu trec testul, după ce a luat un credit de la o mică bancă din Germania şi a urmărit întreg procesul de creditare.

Acesta a fost prezentat, împreună cu documentele doveditoare, în articolul "Pot băncile individuale crea bani din nimic? Teorii şi dovezi empirice", publicat în International Review of Financial Analysis (n.a. vezi şi articolul "Criza globală nu se va sfârşi dacă nu se va renunţa la crearea banilor din nimic", BURSA, 23.11.2016).

Concluzia profesorului Richard Werner este că "teoriile intermedierii financiare şi ale rezervelor fracţionare nu au avut succes" şi doar teoria bancară a creării banilor din nimic este validată de realitate.

Atunci de ce continuă BNR să susţină teorii care nu au legătură cu realitatea? Este mai mult ca sigur că ignoranţa nu poate fi luată în calcul. Să fie de vină faptul că, odată acceptată teoria creării banilor din nimic prin creditare, se prăbuşeşte întreg edificiul actual al creditării şi nu mai există niciun argument împotriva unei legi a dării în plată, care să se aplice tuturor creditelor garantate, indiferent de beneficiar? Implicaţiile juridice, dar mai ales morale, nu se opresc aici şi sunt extraordinare.

La ultimul seminar prezentat în faţa magistraţilor, reprezentanţii BNR au vorbit şi despre moralitate într-un context referitor la dobânzi. Dar cum poate fi justificată "moralitatea dobânzilor" în cazul creditelor bancare, când acestea se cer ca plată pentru bani creaţi din nimic?

În cadrul unei conferinţe recente, "Ştiinţă, adevăr, democraţie. O alianţă problematică?", guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că "mai important decât tot este înţelegerea contextelor economice, politice, istorice, conceptuale şi mai ales educarea populaţiei pentru a nu cădea în mrejele falşilor, ca să spunem aşa, apostoli".

Nu ştim dacă aici sunt incluşi şi "apostolii" care afirmă că băncile creează bani din nimic. Dacă da, atunci Bundesbank, banca centrală a Germaniei, tocmai a intrat în această categorie. Din 25 aprilie 2017, cei care vizitează site-ul instituţiei sunt întâmpinaţi pe prima pagină cu explicaţia modului în care sunt creaţi banii. O analiză extinsă este inclusă în raportul lunar pentru aprilie 2017.

"Din punct de vedere al volumului, cea mai mare parte a masei monetare este formată din bani scripturali, creaţi prin intermediul tranzacţiilor dintre bănci şi clienţi nebancari", se arată în prezentarea Bundesbank.

Depozitele la vedere constituie un exemplu de astfel de bani scripturali, iar acestea apar în urma creditării unui client sau atunci când banca achiziţionează un activ şi creditează contul clientului cu suma corespunzătoare. Oare cum ar trebui caracterizat privilegiul care îţi permite să cumperi active prin crearea "banilor" din nimic?

După cum arată economiştii Bundesbank, modul în care băncile creează bani din nimic "infirmă concepţia populară greşită, conform căreia băncile acţionează ca simpli intermediari, adică pot acorda credite din fondurile atrase anterior prin depozite".

Din acelaşi motiv, "existenţa rezervelor la băncile centrale nu este o condiţie pentru acordarea unui credit de către băncile comerciale", se mai arată în prezentarea Bundesbank.

Cu toate acestea, băncile comerciale nu pot crea în mod nelimitat aceşti bani, deoarece există restricţiile impuse de "interacţiunea sistemului bancar cu entităţile nebancare, politica băncii centrale, dar şi de propriul interes al maximizării profitului".

Dintre aceste restricţii, cele mai importante par a fi cererea de credit din partea clienţilor nebancari şi dobânzile de politică monetară.

În aceste condiţii, "creşterea masei monetare este rezultatul interacţiunii complexe între bănci, entităţile nebancare şi banca centrală", după cum mai arată economiştii de la Bundesbank.

Analiza lor s-a îndreptat şi către propunerea ca depozitele populaţiei să fie acoperite 100% cu bani creaţi de băncile centrale, care ar avea ca efect limitarea creării banilor din nimic de către băncile comerciale şi ar contribui la întărirea stabilităţii sistemului bancar. În acest caz, concluzia a fost că "nu este evidentă contribuţia unei astfel de restricţii la îmbunătăţirea stabilităţii bancare într-o măsura mai mare decât sistemul de reglementare".

Dar sistemul de reglementare nu şi-a dovedit incapacitatea de a preveni criza financiară globală, pe fondul absenţei unor mecanisme de autoreglare, cum ar fi existenţa banului-marfă? Noile reglementări adoptate după aceea nu schimbă fundamental natura problemei.

De ce a publicat Bundesbank o astfel de analiză acum? În opinia jurnalistului Norbert Häring de la Handelsblatt, prezentată în nume propriu pe blogul personal, "ea ajută Bundesbank să respingă criticile conform cărora băncile centrale tipăresc prea mulţi bani".

Oare, în acelaşi spirit al respingerii unor critici considerate nefondate, nu poate şi BNR să refacă experimentul profesorului Werner într-o bancă de la noi?

Dacă răspunsul este negativ, atunci instituţia monetară a statului român poate că ar trebui măcar să renunţe la promovarea, cu orice ocazie, a teoriei intermedierii financiare şi a rezervelor fracţionare, pentru că astfel nu face decât să-şi "consolideze" statutul de fals apostol al "adevăratei" educaţii financiare, iar într-o dimineaţă se poate trezi că Facebook sau Google blochează accesul la site-ul său, din cauza unui "derapaj" al algoritmilor care detectează "fake news", dar care încă nu înţeleg post-adevărul.