A fost obţinut acordul de finanţare pentru reabilitarea Cazinoului din Constanţa

Dan Nedelcu
Ziarul BURSA #Companii / 11 martie 2013

A fost obţinut acordul de finanţare pentru reabilitarea Cazinoului din Constanţa

Proiectul de reabilitare a Cazinoului din Constanţa a fost acceptat în programul de finanţare 2007-2013, urmând să fie implementat în timp de doi ani şi să completeze lista proiectelor din Planul Integrat de Dezvoltare a Zonei Metropolitane Constanţa, după cum a anunţat, zilele trecute, preşedintele Consiliului Judeţean Nicuşor Constantinescu.

"Am fost sunat de la Ministerul Dezvoltării şi mi s-a spus că a fost aprobată spre finanţare reabilitarea Cazinoului din Constanţa, care reprezintă un nou proiect faţă de cele pe care le aveam deja aprobate", a declarat Constantinescu. Monumentul în stil "Art Nouveau", una dintre clădirile emblematice ale Constanţei, se află într-o stare avansată de degradare.

Nicuşor Constantinescu a declarat: "Acum urmează derularea procedurilor specifice de evaluare, proiectare, încheiere a contractul de finanţare, de organizare a licitaţiilor şi demarare a lucrărilor. Putem spune cu certitudine că suntem pe ultima linie dreaptă pentru salvarea acestui monument unic în ţara noastră. Avem şi un oarecare avantaj, având în vedere că studiile şi proiectarea până în cel mai mic amănunt (în care sunt specificate inclusiv culorile şi materialele ce se vor utiliza pentru aducerea monumentului la starea lui iniţială din vara anului 1910, când a fost inaugurat oficial) sunt pregătite din vremea în care primăria încerca reabilitarea clădirii istorice cu bani privaţi, prin concesionare. Din imposibilitatea asigurării finanţării necesare de către partenerul privat, Cazinoul a fost preluat de municipalitate şi trecut de pe lista de rezervă de finanţare a Zonei Metroplitane. În urma unor promisiuni făcute de fostul ministru al turismului Elena Udrea, el a fost predat MDRT, care, timp de un an, nu a reuşit nici măcar să-i facă un studiu de fezabilitate. Apoi a intervenit criza economică, fondurile iniţiale alocate de Guvern au fost retrase şi am luat clădirea înapoi, în administrarea şi proprietatea municipalităţii Constanţa, care a reluat demersurile pentru obţinerea unei finanţări europene. Evaluarea iniţială pentru finanţarea proiectului este de aproape 10 milioane de euro, iar cofinanţarea municipalităţii, de 2%".

La rândul său, viceprimarul municipiului Constanţa Decebal Făgădău a adăugat: "Acest proiect face parte dintr-un set foarte amplu, de reabilitare a întregului centru istoric al Constanţei cu fonduri europene. Dorim să repornim inima oraşului Constanţa, un loc cu o încărcătură istorică deosebită, pe care, dincolo de patimi şi intrigi politice, e bine să-l vedem aşa cum e şi cum va fi. Nu putem avansa termene exacte pentru începerea lucrărilor. Important este că am obţinut acordul de finanţare pentru proiect. Eu spun că un termen realist de începere a lucrărilor ar fi primăvara anului 2014. Un termen optimist ar fi sfârşitul anului 2013".

Potrivit specialiştilor, imobilul are o structură de rezistenţă cu fundaţie de granit, extrem de solidă şi în stare foarte bună, aşa că lucrările se vor concentra în special pe repararea acoperişului şi renovarea finisajelor, cu păstrarea arhitecturii şi elementelor de ornament originale.

După reabilitare, o perioadă Cazinoul nu va putea găzdui jocuri de noroc

În urmă cu doi ani, primarul Constanţei Radu Mazăre, anunţa că va scoate Cazinoul la vânzare pentru că imobilul nu poate fi reabilitat cu fonduri europene, fiind o clădire care are ca destinaţie jocurile de noroc. Viceprimarul Decebal Făgădău a precizat, referitor la acest aspect: "Acum, noi accesăm fonduri pentru restaurarea unui monument istoric. Ulterior, pentru operare, va trebui să mai treacă un termen pentru că, într-adevăr, exis­tă restricţii în accesarea fondurilor europene. Nu ştim exact cât timp, va fi o perioadă cât va considera Comisia Europeană. O analiză post-beneficiu ne va da acest termen. Până atunci, în clădirea Cazinoului vor putea fi organizate diferite evenimente culturale, ştiinţifice etc. De altfel, de-a lungul istoriei Cazinoului, organizarea de expoziţii, de evenimente artistice, împreună cu jocurile de noroc şi alimentaţie publică, au format filonul economic care au dus Cazinoul mai departe".

Agendă de evenimente suprapuse peste activităţi de şantier

Clădirea degradată a Cazinoului a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, expoziţia "Licitaţie de primăvară, trezeşte Cazinoul la viaţă", organizată de Casa de licitaţii Artmark în colaborare cu Primăria Constanţa, în care au fost expuse o selecţie de 40 de tablouri ale celor mai valoroşi pictori români de patrimoniu: Grigorescu, Tonitza, Pallady, Băncilă, Petraşcu. Lucrările, în valoare totală de peste 700.000 de euro, au fost tratate special pentru a rezista aerului umed şi rece din vechea clădire de la malul mării. Vedeta expoziţiei a fost lucrarea "Colombina în verde", semnată de Nicolae Grigorescu, cu o valoare estimată la 150.000 - 250.000 de euro. Evenimentul, cu tema "Degradarea versus conservarea operelor de patrimoniu", a fost organizat şi în scopul promovării licitaţiei de artă ce se va desfăşura în Bucureşti, la J.W. Marriott Grand Hotel, la data de 20 martie.

În cei doi ani în care centrul istoric al Constanţei va suferi o mulţime de operaţii urbanistice, adminis­traţia locală va încerca, în paralel, să crească vizibilitatea zonei.

"Avem o agendă de evenimente care se va suprapune peste activităţile de şantier, prin care dorim să creştem vizibilitatea proiectelor noastre, a Cazinoului şi a ceea ce va deveni centrul istoric, el venind în completarea evenimentelor turis­tice din staţiunea Mamaia", a spus Decebal Făgădău. Un prim astfel de eveniment a fost reprezentat chiar de expozitia Artmark, municipalitatea contribuind, pe lângă punerea la dispoziţie a spaţiului solicitat, cu asigurarea pazei operelor expuse.

Zona istorică a municipiului Constanţa - proiecte europene de 18 milioane de euro

În urma lucrărilor de reabilitare demarate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene, zona peninsulară (istorică) a municipiului Constanţa se transformă, începând din acest an, într-un mare şantier, urmând să devină la final un important punct de atracţie turistică.

Viceprimarul Decebal Făgădău a declarat: "Va fi reabilitată şi modernizată infrastructura de apă şi canalizare, care va completa eforturile depuse pentru modernizarea reţelelor de gaze, energie electrică şi telecomunicaţii, deja realizate. În prezent, derulăm proiectele de reabilitare şi consolidare a falezei Cazinoului şi de înfiinţare a noului parc Carol I, lucrările de reabilitare a Pieţei Ovidiu, iar, după finalizarea infrastructurii aferente, vom trece la refacerea tuturor străzilor din zona istrorică a municipiului, proiecte în valoare de peste 18 milioane euro, care vor oferi şi o nouă perspectivă vechiului port Tomis".

El a precizat că aceste lucrări vor fi completate de un alt proiect pe care Primăria Constanţa încearcă de câţiva ani să-l implementeze - şoseaua de coastă - o veche dorinţă a constănţenilor pe care nici regele Carol I, nici Nicolae Ceauşescu nu au reuşit să o realizeze, cu toate că fiecare dintre aceştia au avut-o în proiect.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb