A ÎNCEPUT CAMPANIA DE STRÂNGERE A SEMNĂTURILOR MediaSind vrea să protesteze împotriva aroganţei guvernanţilor

E.O.
Ziarul BURSA #Companii / 4 mai 2018

MediaSind vrea să protesteze împotriva aroganţei guvernanţilor

MediaSind (Sindicatul Român al Jurnaliştilor) a demarat, ieri, de Ziua Libertăţii de Exprimare, campania de strângere de semnături pentru declanşarea acţiunilor greviste "îndreptate împotriva aroganţei guvernanţilor care ignoră cererile repetate ale reprezentanţilor angajaţilor din sectorul Cultură şi Mass-Media de a fi primiţi la masa negocierilor", conform comunicatului MediaSind.

Acesta arată: "În cadrul Consiliului Naţional al Federaţiei FAIR-MediaSind, organizaţia reprezentativă, conform legii, în sectorul Cultură şi Mass-Media şi la care SRJ MediaSind este membru fondator, participanţii au decis, cu unanimitate de voturi, declanşarea de acţiuni greviste în perioada imediat următoare.

Lipsa de disponibilitate pentru dialog a conducerii Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, care a refuzat toate solicitările organizaţiei de a purta un dialog pe temele cele mai importante pentru salariaţii din cultură şi mass-media, a fost principala nemulţumire a delegaţilor prezenţi. Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale nu numai că res-pinge în continuare să se întâlnească cu reprezentanţii salariaţilor, dar refuză chiar definitivarea Regulamentului privind acordarea sporurilor în sector, atât de necesar pentru rezolvarea problemelor salariale din acest important domeniu. Atitudinea conducerii ministerului este inexplicabilă, atât timp cât avea obligaţia stabilită prin Legea nr.153/2017, de a se consulta cu federaţia reprezentativă din sector pentru a pune în aplicare acest Regulament în termen de 60 de zile de la adoptarea Legii salarizării (1 iulie 2017).

Refuzul Ministerului Culturii de a dialoga cu reprezentanţii FAIR-MediaSind împiedică inclusiv negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă din Cultură şi Mass-Media, document extrem de important pentru reglementarea drepturilor şi obligaţiilor angajaţilor şi angajatorilor, în vederea asigurării unui climat normal de muncă. Atragem atenţia că din momentul expirării fostului contract colectiv de muncă încheiat de MediaSind pentru angajaţii din mass-media, sporurile prevăzute în acest document, cuantumul salariului minim, clauza de conştiinţă şi alte drepturi fundamentale pentru angajaţii din media au fost pierdute (vezi aici fostul CCM)".

Conducerea MediaSind apreciază că politizarea excesivă a instituţiilor publice de presă, până la subordonarea lor faţă de putere, şi refuzul clasei politice de a modifica Legea de organizare şi funcţionare a SRR şi SRTV pentru numirea în consiliile de administraţie a acestor societăţi a unor profesionişti neangrenaţi politic, sunt câteva dintre problemele grave nerezolvate şi care afectează în continuare credibilitatea şi libertatea de exprimare a angajaţilor radioului şi televiziunii publice. "Nu putem, de asemenea, ignora tentativa unui fost ministru al culturii de a politiza cea mai mare agenţie de presă a statului, ANP Agerpres, fapt ce a generat ample reacţii de protest în ţară şi în străinătate", adaugă sursele citate.

MediaSind concluzionează: "Trebuie sa subliniem faptul că politicienii nu au sprijinit presa decât la modul declarativ, pentru că lipsa măsurilor fis-cale menite să susţină industria de media a afectat dramatic mii de societăţi din presă şi locurile de muncă a peste 5 000 de angajaţi".

Comunicatul menţionează că, după strângerea semnăturilor, în funcţie de rezultatul acestei campanii, se va decide calendarul acţiunilor greviste.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb