Astăzi a început execuţia tunelului de metrou dinspre staţia Academia Militară către Orizont, pe firul doi, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Ramona Mănescu, Ministrul Transporturilor, a declarat: "Este foarte important ca aceste lucrări să continue într-un ritm susţinut, cum s-a întâmplat în ultima perioadă. Vom monitoriza cu atenţie acest lucru pentru a ne asigura că antreprenorii vor respecta termenele. Pe măsură ce lucrările vor avansa, vom încerca să redăm bucureştenilor traficul la suprafaţă".
Utilajul care a ajuns la staţia Orizont în urmă cu două săptămâni este în curs de a fi transferat în capătul opus al staţiei, după care va începe execuţia tunelului către următoarea staţie, Favorit. Potrivit estimărilor, în prima jumătate a anului 2015 structura staţiilor şi tunelelor va fi gata. Urmează lucrările de montare a căii de rulare, cele de automatizări şi finisajele. Termenul preconizat pentru darea în folosinţă a tronsonului Râul Doamnei - Eroilor 2 este al doilea semestru al anului 2016, se mai arată în comunicatul citat.