A ÎNCEPUT NUMĂRĂTOAREA INVERSĂ PENTRU MARIO DRAGHI? Revolta de la Frankfurt se extinde

Lumea în care trăim astăzi este specială. Altfel nu am fi fost nevoiţi să constatăm că, în fiecare zi, apar noi motive care să confirme ceea ce în lumea anglo-saxonă este cunoscut sub numele de "blestemul chinezesc": "fie ca viaţa ta să o trăieşti în vremuri interesante".

Poate că Mario Draghi, un fost bancher la Goldman Sachs şi, deci, obişnuit să facă "lucrul lui Dumnezeu", se simte ca peştele în apă în aceste timpuri, mai ales având în vedere hotărârea cu care păşeşte pe drumul destinului său, de salvator al monedei unice şi al Uniunii Europene.

Din păcate, viziunea lui Draghi, a cărei îndeplinire presupune călcarea în picioare a tratatelor europene, este tot mai puţin împărtăşită de ceilalţi membri ai conducerii executive a BCE.

Cu o lună în urmă, Reuters scria că "Mario Draghi este criticat pentru stilul său de conducere autoritar şi deficienţele în comunicarea cu ceilalţi membri ai conducerii BCE", iar "deciziile importante se iau doar la nivelul unui cabinet restrâns", din care fac parte Peter Praet, economistul şef al instituţiei, şi Benoît Coeuré.

Până la ultima şedinţă de politică monetară, de săptămâna trecută, se pare că opiniile unor membri ai Consiliului Executiv, format din şase persoane, s-au schimbat radical.

Să fie de vină ceea ce Financial Times numeşte "întărirea promisiunilor în preanunţarea deciziilor de politică monetară (n.a. "forward guidance")", prin declararea explicită a intenţiilor de expansiune a bilanţului BCE până la 3 trilioane de euro, în locul unor "aşteptări" de atingere a ţintei?

Sau, pur şi simplu, colegii săi din Consiliul Executiv au realizat că achiziţia titlurilor de stat prin tipărire nu poate schimba ecuaţia bunăstării europene?

"Este iluzoriu să credem că băncile centrale pot creşte potenţialul economic pentru o perioadă îndelungată", a declarat Jens Weidmann, preşedinte al Bundesbank şi membru în Consiliul Guvernatorilor al BCE, la sfârşitul lunii trecute, după cum scrie Reuters.

Opinii similare au fost prezentate, recent, şi de Hervé Hannoun, director general adjunct la Bank for International Settlements. În cadrul unei conferinţe din Papua Noua Guinee, Hannoun s-a declarat alarmat de faptul că nu s-au adoptat măsuri, la atâţia ani de la declanşarea crizei, pentru soluţionarea cauzelor care au condus la creşterea datoriilor, în condiţiile în care "efectele dobânzilor ultrascăzute asupra economiei reale sunt incerte şi tot mai reduse".

Pentru Hannoun, "singura cale de ieşire din supraîndatorare este creşterea graduală şi răbdătoare a economisirii şi menţinerea ei ulterioară în teritoriu pozitiv", celelalte opţiuni, default-ul, inflaţia ridicată şi represiunea financiară fiind "inacceptabile pentru orice bancă centrală al cărei mandat este menţinerea stabilităţii preţurilor".

La o zi după ultima şedinţă de politică monetară a BCE, Jens Weidmann şi-a exprimat din nou opoziţia faţă de lansarea programului de relaxare cantitativă, amintind inclusiv de obstacolele juridice din calea acestuia. "Politica monetară (n.a. a BCE) este prea relaxată pentru Germania", a declarat preşedintele Bundesbank în cadrul unei conferinţe organizate de cotidianul Die Zeit în Frankfurt, după cum scrie Reuters. Weidmann a mai precizat că "dobânzile extrem de scăzute determină guvernele să amâne reformele structurale necesare".

Acesta este contextul în care a apărut surpriza neplăcută, pentru Draghi, la ultima şedinţă de politică monetară a Băncii Centrale Europene. Trei dintre membrii Consiliului Executiv Sabine Lautenschläger, Yves Mersch şi Benoît Coeuré, au refuzat să semneze ultimul comunicat de politică monetară, conform unor articole apărute în Die Zeit şi Die Welt.

"Autoritatea lui Mario Draghi scade, cu implicaţii puternice asupra pieţelor financiare şi a uniunii monetare", scrie Ambrose Evans-Pritchard în The Telegraph, jurnalistul britanic considerând că "BCE se confruntă cu o criză de autoritate fără precedent".

Dacă poziţia reprezentantului Germaniei, Sabine Lautenschläger, şi a lui Yves Mersch era, într-un fel, de aşteptat, surpriza se numeşte Benoît Coeuré, reprezentantul Franţei în conducerea executivă a BCE, despre care se spunea că face parte din "cabinetul restrâns" al lui Draghi.

Să fie motivată poziţia lui Coeuré de "speranţa Parisului că poate evita o deteriorare a relaţiilor cu Berlinul din cauza modului de administrare a uniunii monetare", după cum afirmă Evans-Pritchard?

Dar dacă este prea târziu, pe fondul atitudinii tot mai ostile a presei din Germania faţă de Draghi? Într-un articol recent de pe site-ul televiziunii ARD, preşedintele BCE este acuzat că îşi pierde cumpătul prea repede, că a devenit prea agresiv faţă de jurnalişti şi că nu mai acceptă niciun fel de critici, iar autorul se întreabă dacă nu cumva zilele lui Draghi în fruntea BCE sunt numărate.

Întrebarea porneşte de la înmulţirea articolelor din presa italiană, unde Mario Draghi este văzut ca succesorul lui Giorgio Napolitano la Palatul Quirinale, iar ARD aproape că îl îndeamnă deschis să se stabilească definitiv la Roma, unde poate trăi mult mai relaxat.

Amânarea lansării programului QE, bazat pe achiziţionarea obligaţiunilor guvernamentale prin tipărire, a fost interpretată în presa internaţională drept o înfrângere a lui Draghi în faţa "blocului" din BCE aflat sub influenţa Germaniei.

Conflictul dintre Draghi şi Germania se va adânci în viitorul apropiat, în condiţiile în care "profesorii eurosceptici din Germania pregătesc deja un nou proces împotriva QE", după cum scrie Ambrose Evans-Pritchard. Argumentele lor sunt creşterea datoriilor pentru contribuabilii germani şi încălcarea suveranităţii bugetare a Bundestagului. Procesul anterior s-a încheiat fără o decizie clară a Curţii Constituţionale a Germaniei, care a transferat cauza Curţii Europene de Justiţie, iar verdictul final este aşteptat în martie 2015, conform articolului de pe site-ul ARD.

Un alt punct de vedere al opoziţiei faţă de lansarea QE de către BCE este exprimat de Steen Jakobsen, economistul-şef al băncii daneze Saxo Bank. El a declarat, pe site-ul instituţiei, că "lansarea QE în T1 2015 ar fi cea mai mare greşeală din istoria BCE", deoarece primele semnale ale redresării au apărut tocmai în ţările unde au fost aplicate politici de austeritate. "Sincronizarea este totul, iar BCE a greşit din acest punct de vedere", a mai precizat Jakobsen, pentru care "relaxarea cantitativă ar fi o reacţie disproporţionată".

Pe fondul reducerii, de către BCE, a prognozelor de creştere economică şi a celor inflaţioniste, Mario Draghi este hotărât să treacă la QE în primul trimestru din 2015, în ciuda opoziţiei tot mai mari din cadrul instituţiei.

Forţarea în acest fel a uniunii fiscale, ultimul pilon care trebuie realizat pentru unificarea deplină şi totală a Europei, se va dovedi, însă, o sarcină peste puterile fostului bancher de la Goldman Sachs. Nimeni nu ştie cum poate funcţiona o "Europă Unită" prin dictatul unor autorităţi fără legitimitate democratică, iar limitele solidarităţii se vor vedea imediat ce li se va cere unora să plătească direct pentru "păcatele" altora.

De asemenea, nu am văzut nicăieri o estimare a dimensiunii programului de tipărire care să permită intrarea Europei pe calea reducerii poverii copleşitoare a datoriilor acumulate în ultimele decade.

Oare mai poate rezista "frăţia întru spirit european" dacă banii din nimic vor începe să curgă de la BCE, astfel încât să acopere datoriile create prin "creditul din nimic" acordat cu atâta mărinimie de băncile continentale în perioada postbelică?