A OBŢINUT, ÎN INSTANŢĂ, DREPTUL SĂ CONVOACE AGA SIF Muntenia vrea revocarea conducerii "CI-CO"

G.M.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 august 2014

Gabriel Filimon, directorul general al SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia.

Gabriel Filimon, directorul general al SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia.

SIF4 Muntenia a fost autorizată, printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti, să convoace Adunarea Geneală a "CI-CO" SA (CICO), după ce a apelat la instanţă, în urma neînţelegerilor cu conducerea societăţii,

SIF4 vrea revocarea actualului Consiliului de Administraţie al societăţii şi alegerea unuia nou, potrivit unui comunicat al companiei.

De asemenea, acţionarii vor trebui să decidă, la AGA din 17 septembrie, stabilirea remuneraţiei cuvenite administratorilor şi a valorii asigurării profesionale pentru membrii CA.

SIF Muntenia a mai solicitat convocarea AGA la finele anului trecut, însă consiliul de administraţie al "CI-CO" nu a dat curs solicitării.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) i-a sancţionat, printr-o decizie din luna aprilie a acestui an, pe preşedintele CA al societăţii, Ana Mihai, şi pe doi membri ai Consiliului CI-CO, cu amenzi de 30.000 lei fiecare şi a obligat conducerea să convoace Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor în 30 de zile de la dată deciziei.

Potrivit ASF, consiliul a dispus suspendarea drepturilor de vot aferente întregii deţineri a SIF Muntenia, în toate adunările generale din 2004, până la derularea ofertei publice adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare, cu toate că legea prevede suspendarea drepturilor aferente valorilor mobiliare ce depăşesc pragul de 33% din capitalul social, până la derularea ofertei publice

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, în anul 2011, trimiterea în judecată a lui Sorin Beraru, într-un dosar privind fraudarea societăţii "CI-CO" SA cu 3,65 milioane de dolari, din 1999.

Omul de afaceri este prezumat că ar fi obţinut sprijinul direct al unor funcţionari din cadrul Fondul Proprietăţii de Stat pentru a cumpăra pachetul de 70% din acţiunile deţinute de F.P.S. la "CI-CO".

Potrivit DNA, Funcţionarii F.P.S. au aprobat în mod nelegal cesionarea acţiunilor deţinute de F.P.S. la "CI-CO" către Societatea de Investiţii Financiare Muntenia.

În martie 1999, Sorin Beraru a cumpărat de la SIF Muntenia pachetul de 76,46% de acţiuni la "CI-CO", prin achiziţionarea atât în nume propriu, cât şi pe numele a două societăţi comerciale, controlate de fapt tot de el. Acţiunile au fost cumpărate, la un interval de timp foarte scurt faţă de momentul cesionării, astfel încât eventualii ofertanţi să nu afle de cesiunea derulată cu o zi înainte, ceea ce ar fi determinat creşterea valorii acţiunilor în eventualitatea unei licitaţii, potrivit procurorilor. CNVM a dispus anularea tranzacţiei de cumpărare.

În prezent, SIF Muntenia deţine 92,16% din capitalul social al CICO, restul de 7,84% fiind în controlul altor acţionari.

Societatea este însă suspendată de la tranzacţionare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Si ghici cine a fost avocatul domnului Beraru cand prelua CI-CO? Dl. Ex ministru Sova...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb