A PATRA MUTARE A PNL LA PRIMĂRIA CAPITALEI: Cătălin Predoiu, noul candidat al PNL; Marian Munteanu şi-a retras candidatura

A.S.
Ziarul BURSA #Politică / 20 aprilie 2016

Cătălin Predoiu

Cătălin Predoiu

Băsescu l-a îndemnat pe Blaga să candideze la Primăria Capitalei

---------

Actualizare 21:50 Cătălin Predoiu: "Nimic din activitatea mea nu a ieşit din câmpul legii"

Cătălin Predoiu, noul candidat al PNL la Primăria Capitalei, a declarat în această seară că nu a încălcat legea în calitate de avocat, ministru sau politician, precizând că nu are nicio preocupare legată de eventuale probleme pe care le-ar putea avea în justiţie.

"Nimic din activitatea mea nu a ieşit din câmpul legii, nici ca avocat, nici ca ministru, nici ca politician. Dau orice explicaţie oricui. Orice faptă a mea este probabilă cu orice document. Nu am niciun fel de preocupare în acest sens, nu consider că a sta de vorbă cu justiţia este o ruşine sau un stigmat", a precizat Predoiu, întrebat de reporteri dacă ar putea avea probleme cu justiţia.

Acesta a mai spus că toţi cetăţenii sunt datori să dea explicaţii în faţa justiţiei, când sunt solicitaţi să facă acest lucru, punctând că nu consideră că asta ar fi "un stigmat sau o vulnerabilitate"

"Orice cetăţean este dator să dea explicaţii dacă este întrebat, numai cei care se simt vinovaţi consideră că acest lucru este un stigmat sau o vulnerabilitate. Eu pot să stau de vorbă cu oricine în această ţară cu fruntea sus", a încheiat Cătălin Predoiu.

(S.A.)

----------

Actualizare 21:17 Alina Gorghiu, despre Raeţchi şi Mironescu: "Actele de curaj se fac în partid; nu îi sancţionăm"

Alina Gorghiu a declarat în această seară că ar fi preferat ca Ovidiu Raeţchi şi Răzvan Mironescu să îşi spună părerea în partid despre candidatura lui Marian Munteanu, precizând că "actele de curaj nu se fac public, ci asumat în partid" şi că cei doi nu vor fi sancţionaţi.

"Aş fi preferat ca aceşti oameni să îşi spună părerea în partid. Au avut ocazia să voteze împotrivă (...) la BPN. Au fost invitaţi ca parlamentari. Actele de curaj nu se fac public, se fac asumat în interiorul conducerii PNL. Eu nu am să spun mai mult pentru că nu vreau să fac ca domniile lor, să prejudiciez imaginea partidului într-o conferinţă de presă, dar ca regulă, cred eu, că pe lângă libertatea de exprimare care este crucială în PNL, mai este un lucru crucial dacă vrei să ai succes într-o campanie, să fii uşor disciplinat, să vii să îţi spui punctul de vedere şi pe urmă, după ce ţi l-ai spus în interior, să respecţi decizia partidului care a fost luată în unanimitate, repet, inclusiv cu votul domniilor lor", a afirmat copreşedintele PNL despre poziţia adoptată de candidatul la primăria Sectorului 5, Ovidiu Raeţchi, şi de candidatul la primăria Sectorului 6, Răzvan Mironescu, referitoare la candidatura lui Munteanu.

Copreşedintele PNL a menţionat că partidul nu îi va sancţiona pe Mironescu şi pe Raeţchi pentru afirmaţiile făcute.

"Nu se pune problema unor sancţiuni. O să o punem pe seama unei lipse de experienţă politică suficientă a celor doi candidaţi, o să îi sprijinim în continuare. Sunt convinsă că până astăzi şi-au dat seama că nu a fost cel mai înţelept lucru pe care l-au făcut", a conchis Alina Gorghiu.

(S.A.)

---------

Actualizare 20:55 Marian Munteanu: "Nu am colaborat cu Securitatea"

Marian Munteanu a afirmat în această seară că nu a colaborat cu Securitatea şi că, spre deosebire de cei care "vociferează" la adresa sa, "marii lideri pentru democraţie", el a luptat contra defunctei poliţii politice.

"Nu (nu a colaborat cu Securitatea, n.r.). Ce să vă mai spun, cu cine nu am mai colaborat? (...) De câte ori să vă spun, spun asta de o viaţă întreagă. Dimpotrivă, spre deosebire de cei care vociferează şi fac pe marii lideri pentru democraţie, eu am luptat contra Securităţii şi în momente în care era greu să lupţi. Vorbitorii ăştia care spun că sunt mari luptători pe net să mă lase în pace", a declarat Marian Munteanu, în conferinţa de la sediul PNL.

Despre demersul liberalilor de a cere CNSAS verificări în privinţa sa, Munteanu a precizat: "O să aveţi surprize mari de tot. Şi foarte neplăcute pentru toţi cei care au făcut vânzoleala asta. Acum nu este cazul. Eu vreau să lăsăm lucrurile pentru alt moment care va fi foarte plăcut când o să vedeţi ce s-a întâmplat cu CNSAS-ul ăsta, cine a lucrat, cum a lucrat. Ne vom ocupa de ei la momentul potrivit. Nu vreau să amestec lucrurile", a menţionat Munteanu.

La rândul său, Vasile Blaga a precizat că "PNL a cerut CNSAS să rezolve problema ivită în spaţiul public".

"Au fost întrebări despre ce, dacă a fost sau nu a fost vreo relaţie cu Securitatea sau ce s-a întâmplat cu domnul Marian Munteanu în decursul anilor. Şi vreau să vă spun că dânsul, încă din 2005, a făcut o adresă către CNSAS şi nu a primit niciun răspuns. Drept urmare, am discutat cu domnia sa şi încă de luni, nu de ieri, cum a apărut în presă, în speranţa că va fi pe ordinea de zi marţi a CNSAS, au şedinţă marţea şi joia, am înregistrat noi această adresă ca să lămurească foarte clar, în condiţiile legii, despre ce este vorba. (...) Am făcut noi o adresă de comun acord cu domnia sa", a adăugat copreşedintele PNL.

(S.A.)

---------

Actualizare 20:33 Munteanu: "Dacă aş candida ca independent, aş câştiga"

Marian Munteanu a declarat în această seară că, dacă ar candida ca independent la Primăria Bucureştiului, ar câştiga, dar nu va face acest lucru şi nici un alt gest care să aducă prejudicii partidului.

"Mi-au spus că se strâng nişte semnături pentru mine, se pare că deja destul de multe. Nu le-am cerut eu, am aflat şi eu că se strâng. Când PNL m-a invitat în această poziţie, eu venisem să ajut în calitate de membru al unei alianţe un candidat liberal. Pe mine m-a bucurat deschiderea unui partid şi capacitatea lui de a prelua nişte idei. Eu când sunt primit în casa cuiva sunt un om de onoare, eu nu vreau să-i iau casa sau să pun stăpânire pe ea. Am spus din prima zi că voi fi corect şi că efortul meu este dedicat în primul rând bucureştenilor", a spus Munteanu, în conferinţa de presă de la sediul PNL.

Munteanu a adăugat că va fi în continuare "un prieten al PNL", menţionând că în acest partid sunt "foarte mulţi oameni de calitate", chiar şi printre cei care s-au desolidarizat de el.

"Nu am să fac niciun gest care să aducă prejudicii PNL. Dimpotrivă, dacă în viitor (...) va exista deschidere, vom discuta împreună şi am toată nădejdea că vom găsi soluţii de colaborare foarte bune. (...) Nu am să fac rău unui partid care s-a purtat, la nivelul conducerii, ireproşabil cu mine. (...) Dacă aş candida la Primărie acum, ca independent, aş câştiga. Nu o să candidez, cum să fac aşa ceva?", a precizat Marian Munteanu.

Acesta a mai afirmat că nu le reproşează "absolut nimic" liderilor partidului.

"Conducerea partidului a făcut toate eforturile să rezolve o situaţie, dar sunt şi situaţii din teren, din teritoriu, asta e viaţa. Au făcut ce era omeneşte posibil şi am fost de acord total că trebuie să fac eu acest lucru pentru ca să depăşim un moment şi să putem merge mai departe", a încheiat Munteanu.

(S.A.)

----------

Actualizare 20:07 Ponta: "Situaţia de la PNL e ca-n filmul cu Stan şi Bran, s-au tot căznit să ducă pianul pe scări"

Victor Ponta, fostul lider al PSD, a scris pe Facebook că situaţia de la PNL este ca-n filmul cu Stan şi Bran: Blaga şi Gorghiu s-au căznit să ducă pianul ("candidatul") pe scări şi vor mai încerca "până se termină filmul", adăugând că este clar că bătălia pentru PMB se dă între Gabriela Firea şi Nicuşor Dan.

"Deci situaţia deja este exact ca în filmuleţul celebru - Stan şi Bran de la PNL (Gorghiu şi Blaga) s-au tot căznit să ducă pianul («candidatul») pe scări! Nu a ieşit cu Buşoi, nu a ieşit cu Orban, nu iese cu Munteanu... O să mai încerce până se termină filmul! După ce au ţipat că vor guvernarea şi l-au pus pe Cioloş tehnocratul, au ţipat că vor câştiga Bucureştiul şi au terminat prin a arăta exact gradul de penibil şi degringolada la care nici măcar PNŢCD nu ajunsese!", a scris Ponta pe pagina sa de Facebook, comentând retragerea lui Marian Munteanu din cursa electorală.

Fostul premier mai spune că în acest moment este clar că bătălia la Capitală se dă între candidatul PSD Gabriela Firea şi Nicuşor Dan.

"Nu este deloc aşa uşor cum pare, dar cred că PSD are o şansă foarte mare şi realistă de a câştiga din nou la Primăria Generală, după 2012! Ceea ce cred că e corect (ţinând cont de oferta celorlalţi) şi e şi foarte bine!", a adăugat Ponta.

(S.A.)

--------

Actualizare 19:52 Vasile Blaga: "Predoiu va fi nu doar ultimul candidat propus de PNL la Capitală, ci şi viitorul primar general"

Cătălin Predoiu nu numai că va fi ultimul candidat al PNL la PMB, dar va fi şi viitorul primar general al Capitalei, a declarat Vasile Blaga, copreşedinte al liberalilor, în această seară.

"Nu suntem în cea mai fericită situaţie, dar vă garantăm nu numai că va fi ultimul candidat al PNL (Cătălin Predoiu, n.r.), dar va fi viitorul primar general al Capitalei'', a afirmat Blaga, după anunţarea intrării în cursa electorală a lui Cătălin Predoiu.

(S.A.)

---------

Actualizare 19:20 Gabriela Firea: "Pe 26 aprilie voi fi sigură cine îmi sunt contracandidaţi"

Candidatul PSD la Primăria Generală a Capitalei, senatorul Gabriela Firea, a salutat "clarificările" anunţate de PNL, dar spune că ea are o singură certitudine: ea sigur va candida, aşteptând data de 26 aprilie, ziua când va fi sigură cine îi vor fi contracandidaţi.

"Salut clarificările aduse de PNL în această seară. În această competiţie, am deocamdată o singură certitudine: eu voi candida, din partea Alianţei Electorale PSD+UNPR, pentru postul de primar general al Capitalei. În rest, aştept ziua de marţi, 26 aprilie, când va expira termenul pentru depunerea candidaturilor şi vom şti cine vor fi contracandidaţii mei. Strategia noastră nu se schimbă în funcţie de contracandidaţi. Eu candidez pentru bucureşteni, pe care sper să pot să-i conving că merit să le fiu primar în următorii ani", a declarat candidatul PSD la Primăria Generală a Capitalei, senatorul Gabriela Firea, potrivit unui comunicat de presă venit pe adresa redacţiei.

Ea a adăugat că atenţia îi este concentrată pe problemele oraşului şi pe soluţiile pentru acestea, restul nefiind "decât zgomot de fond".

(D.P.)

--------

Actualizare 19:10 Alina Gorghiu: "Puteam avea şi 20 de candidaţi; dacă vom avea un vot peste PSD, obiectivul e atins"

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a criticat, în această seară, "atacurile virulente" care i-au fost aduse lui Marian Munteanu, afirmând că au fost făcute din dorinţa ca PNL să rămână fără candidat propriu,lucru care nu se va întâmpla "în grădina PNL" şi că nu este relevant câte candidaturi au avut liberalii.

"Am sesizat de o săptămână atacuri care au avut virulenţa atacurilor din 1990, aceeaşi virulenţă, acelaşi interese în spate. O dorinţă de a face ca PNL să rămână fără candidat propriu. Îi asigur pe cei care au avut această dorinţă ca acest lucru nu se va întâmpla în grădina PNL", a declarat Gorghiu.

PNL va colabora cu marian Munteanu în continuare, "proiectul rămâne comun", a afirmat Alina Gorghiu, mulţumindu-i lui Marian Munteanu că "nu a lăsat să fie prejudiciată unitatea PNL".

Alina Gorghiu a afirmat că nu este relevat numărul candidaţilor pe care PNL i-a susţinut la Primăria Capitalei.

"Pentru mine nu este relevant câte candidaturi a avut PNL, putea să aibă şi 20. Dacă la sfârşit când tragem linie avem un vot peste PSD obiectivul a fost atins", a afirmat Gorghiu.

(D.P.)

--------

Actualizare 19:00 Quintus: "Am pierdut un primar şi am câştigat un membru de valoare al PNL"

Partidul naţional Liberal a pierdut un primar în persoana lui Marian Munteanu, dar a câştigat un membru de valoare, a declarat preşedintele de onoare al liberalilor, Mircea Ionescu Quintus.

Quintus a vorbit despre campania dusă împotriva lui Munteanu după anunţul privind intrarea acestuia în cursa electorală, precizând că liberalii nu au avut un motiv pentru a-l retrage din competiţie.

"I-am spus că noi, conducerea, nu avem niciun temei să retragem candidatura: 'Numai un gest de înaltă ţinută omenească şi boierească este să faceţi dumneavoastră acest gest'", a completat preşedintele de onoare al PNL.

Quintus a mai spus că gestul lui Munteanu îl onorează şi pe el ca membru şi preşedinte de onoare al PNL, adăugând că vor veni împrejurări prielnice unei colaborări.

(D.P.)

------

Actualizare 19:00 Cătălin Predoiu:" Îl invit pe Ciprian Ciucu să vină alături de mine, să candidăm în tandem"

Cătălin Predoiu a anunţat în această seară, că îl invită pe Ciprian Ciucu să vină alături de el, precizând că va discuta cu acesta posibilitatea de a forma o echipă, "un tandem primar-viceprimar" al muncipiului Bucureşti.

Predoiu a afirmat că după votul din Biroul Politic al PNL de joi după-amiază va discuta cu candidatul independent despre posibilitatea de a forma o echipă.

(D.P.)

-------

Actualizare 18:39 Cătălin Predoiu: "Am decis să îmi asum candidatura la Primăria Capitalei"

Cătălin Predoiu este noul candidat al PNL în cursa pentru Primăria Generală a Bucureştiului.

Acesta a declarat în această seară: "Am decis să îmi asum candidatura la Primăria Capitalei".

"Nu vă ascund că am emoţii. (...) Voi cere partidului votul de încredere pentru această candidatură, le cer liberalilor să îşi aducă aminte de 2014, de greutăţile pe care le-am întâmpinat. Le cer să învingem din nou aşa cum am făcut-o în 2014", a spus Cătălin Predoiu.

El a mai spus că decizia de a-şi asuma candidatura la Primăria Capitalei a fost luată după ce s-a consultat cu liderii PNL, "beneficiind de înţelepciunea şi tactul preşedintelui de onoare".

(S.A.)

----------

Actualizare 18:33 Surse: Cătălin Predoiu, noul candidat al PNL pentru Primăria Capitalei

Cătălin Predoiu, preşedintele filialei Bucureşti, este noul candidat al Partidului Naţional Liberal la Primăria Capitalei, după retragerea lui Marian Munteanu, potrivit unor surse politice citate de televiziunile de ştiri.

Predoiu este al patrulea candidat lansat de PNL în cursa pentru PMB.

(S.A.)

-----------

Actualizare 18:07 Marian Munteanu: "Am consimţit să-mi retrag candidatura; sunt convins că PNL va găsi o soluţie"

Marian Munteanu şi-a retras în această seară candidatura la Primăria Capitalei, a anunţat acesta în urmă cu puţin timp într-o conferinţă de presă.

Munteanu a declarat: "Am consimţit să îmi retrag cadidatura la Primăria Capitalei".

"Am avut discuţii în ultimele două zile cu liderii partidului, cu reprezentanţi din sectoare, în încercarea de a găsi o formulă eficientă. Din păcate, a fost dificil să identificăm o formulă de unitate. Nu se pot câştiga lupte fără unitate, solidaritate şi loialitate reciprocă. (...) În consecinţă, am consimţit în urma acestor discuţii să-mi retrag candidatura, am acceptat această chestiune şi sunt convins că PNL va găsi o soluţie pentru a păstra unitatea acestei echipe, a organizaţiei la Bucureşti şi pentru a oferi bucureştenilor un proiect bun, util şi câştigător", a afirmat Munteanu.

Acesta a mai spus că nu a dorit să afecteze "unitatea echipei" PNL pentru campania de la Primăria Bucureştiului.

"Vă spun din capul locului că nimic din ceea ce s-a spus nu e de natură a mă incrimina în mod real.(...) Eu am puterea să lupt împotriva acestor atacuri.(...) Am suficiente argumente şi voi acţiona în aşa fel în cât toate acele acuzaţii să îşi dovedească netemeinicia", a susţinut Marian Munteanu.

(S.A.)

---------

Actualizare 16:50 Ciucu: "Am avut discuţii cu Predoiu înainte de nominalizarea lui Marian Munteanu"

Candidatul independent pentru Primăria Capitalei Ciprian Ciucu, căruia M10 i-a retras sprijinul pe motiv că ar fi negociat cu liberalii, a declarat, pe Facebook că a discutat cu liderul PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, înainte de nominalizarea lui Marian Munteanu, dar că i-a informat în timp real pe cei din M10.

"Am aflat că M10 mi-a retras sprijinul pentru candidatura la Primăria Bucureştiului. Am avut discuţii cu Cătălin Predoiu înainte de nominalizarea lui Marian Munteanu. Discuţiile au avut loc în contextul nevoii de unitate a dreptei pentru câştigarea Bucureştiului şi a rămas să ţinem legătura. Precizez că discuţiile s-au derulat cu informarea conducerii M10 în timp real. Cred în continuare că trebuie să ne unim pentru a câştiga Bucureştiul", a scris Ciucu.

(D.P.)

-------

Actualizare 16:38 Marian Munteanu, despre retragerea candidaturii: "Nu au ce să îmi reproşeze, nu îmi e frică"

Marian Munteanu a intrat la discuţie cu liderii PNL, urmând să se decidă dacă va mai fi sau nu candidatul liberalilor la Primăria Capitalei. Munteanu e decis să nu renunţe, potrivit Ştiripesurse.ro.

"Nu mulţi rezistă la presiune, presiunile astea sunt fleacuri. Eu nu am o problemă legată de nimic. Nu au ce sa îmi reproşeze, vin cu lucruri mărunte, de acum 20 de ani. Nu îmi e frică, nu imi e teamă. Am pierdut 10 zile pe lucruri mărunte. Nu am ce să dovedesc că nu sunt. Trebuia să depun candidatura astăzi. Nu are ce să îmi impute cineva. Eu nu am furat. Instituţia prezidenţială nu se implică în aceste situaţii. Eu sunt un om corect şi am venit să ajut. Şi acum doresc să ajut. Nu am venit să candidez pentru mine. Vreau să îi ajut pe bucureşteni. Am venit cu inima deschisă. Am prevăzut că vor urma multe atacuri, dar pentru unii e o încercare prea grea. După ce discut cu conducerea partidului, discutăm ce doriţi. Vedem în două ore dacă mai candidez. Nu îmi e frică, nu am lucruri care să îmi fie imputate", a declarat Munteanu.

(S.A.)

-----------

Actualizare 16:35 M10 Bucureşti îi retrage sprijinul lui Ciucu pe motiv că ar negocia cu PNL

M10 Bucureşti a decis să retragă susţinerea pentru candidatura lui Ciprian Ciucu pentru funcţia de primar al Capitalei, din cauza negocierilor pe care acesta le poartă cu PNL în vederea unei posibile intrări în partid, potrivit unui comunicat al partidului.

"M10 Bucureşti a decis să retragă susţinerea pentru candidatura domnului Ciprian Ciucu pentru funcţia de primar al Capitalei, din cauza negocierilor pe care acesta le poartă cu PNL în vederea unei posibile intrări în PNL, intenţie pe care a recunoscut-o public şi pe care ne-a comunicat-o. Fidel principiilor sale, M10 încurajează şi susţine candidaturile independente, dar nu poate fi de acord să susţină un membru PNL pentru nicio funcţie publică în Bucureşti sau un candidat care nu are nicio problemă să devină membru PNL. M10 ar fi putut înţelege ca dl. Ciucu să fie susţinut şi de alte formaţiuni politice ca independent, dar nu poate fi acord cu negocieri pentru a deveni membru PNL", se arată într-un comunicat de presă al M10.

"M10 consideră cu tărie că îndepărtarea partidelor vechi de la putere şi înlocuirea acestora, în timp, cu partide politice noi şi curate reprezintă singura şansă de a îmbunătăţi viaţa românilor. M10 Bucureşti va continua strângerea de semnături pentru Consiliul General al Primăriei Municipiului Bucureşti", se arată în comunicat.

(D.P.)

--------

Actualizare 16:20 Atanasiu: "De 10 zile e o campanie furibundă împotriva lui Munteanu; aflu despre el lucruri ce se bat cap în cap"

Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu spune că în ultimele zile s-a desfăşurat o campanie furibundă la adresa candidatului liberal la Primăria Capitalei, Marian Munteanu, prin care i s-au adus acestuia acuzaţii contradictorii, el exprimându-şi speranţa că CNSAS va clarifica nelămuririle existente, potrivit unor surse din media.

"De vreo zece zile e o campanie furibundă în România, în care aflu despre Marian Munteanu fie că e înalt, fie că e prea mic, fie că e ultraortodox, fie că a colaborat cu comuniştii, cu Securitatea lui Ceauşescu - lucruri care se bat cap în cap - fie că e legionar, fie că e comunist. Deci, de la o extremă la alta. Aştept şi eu cu interes. Poate după 26 de ani de la Revoluţie, CNSAS şi cu celelalte instituţii ale statului, plătite din bani publici, ne vor spune cândva adevărul, fiindcă este inadmisibil ca cetăţenii să rămână în această incertitudine după atâta timp", a afirmat Atanasiu, care l-a însoţit pe candidatul PNL la Primăria sectorului 4, Răzvan Sava, la Biroul Electoral Municipal, pentru depunerea candidaturii.

El a reamintit că PNL şi Marian Munteanu au făcut solicitare CNSAS în vederea clarificării acestei situaţii. ''E inadmisibil să trăim din bârfe şi speculaţii", a adăugat Atanasiu.

Acesta a menţionat că, în acest moment, nu este cazul să se vorbească despre un alt candidat.

"Marian Munteanu a spus foarte clar: "Dacă există vreun document sau o instituţie care să certifice că eu am vreun amestec în trecutul meu cu lucruri dubioase şi ruşinoase, îmi retrag imediat candidatura şi dau în judecată pe cel care mă calomniază în acest fel". Dacă îşi va retrage candidatura, normal că va trebui să schimbăm candidatul, dar la ora asta nu e cazul. Nu şi-a retras candidatura şi nu cred că este cazul să discutăm despre un alt candidat", a mai precizat liberalul.

Şi Răzvan Sava, actualul primar general interimar al Capitalei, a declarat că nu are informaţii despre o posibilă retragere a lui Marian Munteanu.

"Nu s-a luat o hotărâre ca să facem o campanie unitară pe Bucureşti. Fiecare candidat îşi face campania pe sector, unde candidează. (...) Domnul Marian Munteanu este candidatul PNL la Primăria Generală", a mai spus el.

(D.P.)

------

Actualizare 15:30 Dragnea, despre PNL: "Faptul că se tot schimbă candidaţii arată o lipsă de viziune şi de credibilitate"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, că este o problemă internă a PNL pe cine desemnează candidat la Primăria Capitalei, dar faptul că aceştia "se tot schimbă" arată "o lipsă de viziune şi de credibilitate", potrivit unor surse din media.

"Cred că marea diferenţă dintre noi şi PNL este că noi vrem să prezentăm Bucureştiului un proiect de viitor, un proiect de dezvoltare sustenabil şi serios, asumat cu responsabilitate şi ceea ce am înţeles de cealaltă parte este că au un singur obiectiv - să nu fie PSD-ul. Şi faptul că se tot schimbă candidaţii, asta arată o lipsă de viziune şi lipsă de credibilitate. (...) În rest, sunt problemele lor interne, vor decide până la urmă dacă vor menţine actualul candidat, dacă îl retrag, dacă pun pe altcineva, dacă se aşază în spatele altcuiva, este pur şi simplu decizia lor", a comentat Dragnea, la Palatul Parlamentului.

Liderul PSD a făcut această precizare întrebat cum comentează posibilitatea ca PNL să opteze pentru un alt candidat la Primăria Capitalei, în locul lui Marian Munteanu.

Întrebat dacă l-ar vedea candidat al PNL la Primăria Capitalei pe Vasile Blaga, Dragnea a răspuns negativ.

"Nu cred că Vasile Blaga se va implica în cursa asta, dar eu mă uit cu foarte mare atenţie, cu foarte mare încredere şi cu foarte multă speranţă la candidatura Gabrielei Firea", a spus Dragnea, conform sursei menţionate.

(D.P.)

--------

Marian Munteanu s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei, în urma unei campanii agresive din mass-media împotriva acestuia şi după ce candidaţii PNL pentru sectoare şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la actualul candidat oficial al PNL.

Ovidiu Raeţchi, candidatul PNL la Sectorul 5, a declarat, ieri, că se delimitează total de Marian Munteanu şi de toate acţiunile lui.

De asemenea, candidatul PNL de la Sectorul 6, Răzvan Mironescu, a anunţat că îşi separă campania de cea a lui Marian Munteanu.

Astăzi, liberalii preconizau să înscrie candidatura lui Marian Munteanu la Biroul Electoral Municipal.

"Eternul" candidat de serviciu Cătălin Predoiu l-ar putea înlocui pe Marian Munteanu, susţin surse liberale. Un alt nume vehiculat este Ciprian Ciucu, actual candidat independent susţinut de Monica Macovei.

Primul candidat al PNL la Primăria Capitalei a fost europarlamentarul Cristian Buşoi, acesta retrăgându-se în favoarea deputatului Ludovic Orban, care, la rândul lui, după problemele cu DNA a renunţat în favoarea lui Marian Munteanu.

Sorin Oancea şi Cosmin Guşă, la DNA în dosarul lui Ludovic Orban

Cozmin Guşă, acţionar la Realitatea TV, şi Sorin Oancea, acţionar la B1 TV, au fost audiaţi, ieri, la DNA în calitate de martori în dosarul în care Ludovic Orban este acuzat de folosirea influenţei politice ca să obţină sprijin financiar în campanie.

După audieri, Sorin Oancea a spus: "Am avut mai multe discuţii cu Ludovic Orban, i-am declarat doamnei procuror că nu am avut niciun fel de discuţie cu el despre bani sau condiţii comerciale şi, de asemenea, i-am spus că nu avem ce să ne reproşăm, nici noi ca post de televiziune, şi nici eu ca persoană. Părerea mea este că mai degrabă vorbim de o răzbunare între oameni politici şi oameni de afaceri, în care suntem traşi şi noi absolut aiurea. Ultima întâlnire (cu Ludovic Orban, n. r.) a fost în vinerea dinainte să fie chemat dânsul la audieri. N-am discutat în niciun moment despre vreo sumă de bani, pentru că e ilegal. Legea nu-ţi permite să iei bani. Pare a fi o răzbunare. Nu o răzbunare pe mine, ci pe Ludovic Orban. Eu o văd ca pe o răfuială politică".

La rândul său, Cozmin Guşă a declarat: "Realitatea TV nu a cerut, nu i s-au oferit, n-au existat asemenea discuţii legate de bani niciodată".

Cozmin Guşă a mai spus: " Singura discuţie pe care am avut-o cu Ludovic Orban despre campania lui am făcut-o la cererea lui, pe 24 martie. Asta a fost singura întâlnire pe care am avut-o şi am vorbit despre campanie, despre şansele lui, explicându-i atunci că felul în care vom colabora, cu toate partidele, nu doar cu PNL, este între structura centrală a partidului şi departamentul de publicitate al televiziunii, conform legii; adică pentru producţii TV în cazul televiziunii şi pentru ştiri în cazul Internetului (...) Discuţia a fost cu public, au asistat şi alţi oameni la discuţie, nu a fost între mine şi el, ne-am întâlnit într-un spaţiu public. A fost o discuţie despre campanie, în care i-am explicat atunci că ar avea şansa a doua din păcate, în condiţiile în care partidul nu îl sprijină şi s-a şi văzut: la lansarea lui nu au fost prezenţi co-preşedinţii partidului".

În opinia lui Guşă, politicienii au două două mari restanţe: "legea finanţării partidelor politice, de care n-au avut grijă, şi felul în care îşi bat joc de mass media şi televiziuni în timpul campaniei".

Înainte de audieri, Cozmin Guşă a spus: "Televiziunile private sunt obligate să presteze pe gratis şi pentru toţi candidaţii, în condiţiile în care asta nu înseamnă economie de piaţă. Partidele au un produs, care este candidatul, pe care ne obligă să-l promovăm gratuit, ei câştigând mereu din acest lucru. Eu militez, aşa cum se întâmplă în orice ţară civilizată, pentru ca în condiţii de totală transparenţă şi legalitate televiziunile private să fie plătite de candidaţii partidelor sau candidaţii independenţi care vor să-şi facă vizibile strategiile pe care le au pentru cetăţeni. Aşa cum e acum nu e corect, pentru că printre aceşti candidaţi, produsele partidelor, se află foarte multe rebuturi pe care noi suntem obligaţi, pe gratis şi în condiţii egale pentru toţi, să-i promovăm. Lucru care nu-i corect! Deci aceste două lucruri măcar dacă s-ar învăţa în clasa politică - finanţarea corectă şi transparentă a partidelor, respectiv tratamentul corect al televiziunilor şi nu demonizarea lor, care sunt instituţii care se ţin cu bani mulţi, greu, pentru telespectatori, în interesul cetăţeanului şi fac mai mult decât au făcut politicienii.

Niciun angajat sau moderator de la Realitatea TV nu a putut să vorbească (cu Ludovic Orban, n. r.). A existat şi o dispoziţie internă pe care am dat-o în urmă cu ceva vreme, ca toate discuţiile care se fac cu partidele să se facă de la nivel de preşedinte de partid sau mandatarul financiar al partidului, respectiv directorul de publicitate de la Realitatea. Aşa că moderatorii sau jurnaliştii nu aveau ce să discute cu candidaţii. Dacă au venit candidaţi în această perioadă - nu m-am interesat - ei au fost trimişi la şeful partidului lor ca să se centralizeze această colaborare, pentru că altfel se ajunge la fel de fel de suspiciuni şi la cazuri nefericite, cum este cazul lui Ludovic Orban".

Procurorii susţin că Ludovic Orban a contactat, în luna martie, un om de afaceri solicitându-i sprijin financiar în campania electorală pentru alegerile locale.

DNA a anunţat că procurorii au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, faţă de Ludovic Orban.

Băsescu l-a îndemnat pe Blaga să candideze la Primăria Capitalei

Fostul preşedinte şi primar al Capitalei Traian Băsescu i-a transmis recent copreşedintelui PNL Vasile Blaga că, dacă va candida la PMB, atunci va intra şi el în competiţie. Băsescu a afirmat, într-un mesaj postat pe Facebook, că într-un astfel de caz îl va bate "muuuuuuult mai rău" decât a făcut-o Oprescu în 2008 şi îi transmite lui Blaga "că este mai onorabil să fii caporal sub Băsescu decît soldat prost sub Gorghiu".

Mesajul fostului şef al statului:

"Dragă Vasile!

Din presă înţeleg că Vasile Blaga mă invită în ring pentru alegerile la Primăria Generală a Capitalei.

Dragă Vasile, dacă este adevărat, te rog ai grijă ce-ţi doreşti. Ştii bine că în cariera ta politică n-ai fost în stare să cîştigi nici măcar o primărie de comună, iar la Bucureşti, Oprescu te-a bătut în 2008 de parcă erai din Vaslui şi nu de la vămile din Bihor.

Pînă şi la alegerile din partid soluţia să cîştigi a fost că oamenii tăi să fugă cu urnele ca să te alegi. Să-ţi mai spun cu ce manopere te-ai ales senator în 2012 prin Timiş, că la tine la Bihor te antipatiza toată lumea?

Dragă Vasile, dacă vrei să fii sigur că eu intru în competiţie (sau în ring cum îţi place ţie să spui), anunţă tu că vei candida la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei în locul lui Marian Munteanu.

Te asigur că atunci voi intra şi eu în competiţie, doar pentru a-ţi administra o bătaie electorală sora cu moartea, MUUUUUUULT mai rău decît te-a bătut Oprescu în 2008.

Şi asta doar pentru că ai vîndut PDL-ul unei adunături fără viziune doar pentru a-ţi salva scaunul de şefuleţ de partid. Dragă Vasile, îţi mai spun un secret: este mai onorabil să fii caporal sub Băsescu decît soldat prost sub Gorghiu.

Să ai o zi bună, Vasile!"

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. Este partid mai penibil decat pnl?

    1. PNT

      Exista politicieni mai penibili decat cei romani?

      UNPR al domnului Oprea ce zici?

      Care e o felie din psd ultrasi. 

      Credeam că unpr a dispărut, ca și prm, după volatilizarea șefului.

      George Bush jr.

      De acord.

    "Simbolurille de integritate", Ovidiu Raetchi si Razvan Mironescu, se delimiteaza de Marian Munteanu?!?

    Ha-ha-ha...ce trist... 

    Predoiu este in individ respingator si antipatic care nu are nici o sansa de a ajunge primar. Poate ca ar fi bine sa il impinga in fata electoratului pentru a exista o dovada clara a masurii in care este detestat. Ii recomand lui Predoiu sa manance acelasi rahat cu lovitura de stat de la referendum in timpul campaniei.

    Aha haha

    1. vise penale pentru spalare de bani

      Hahaha

      ai vazut cum l a umilit pe Treichl Barbossa in insulele virgine? L-a usurat de 30 miliarde.... Aaaassaahhhhbaaaaha:-)

      Haha

      la un duel televizat. Insa ar trebui ca doamna Firea si cu domnul Predoiu sa joace impreuna impotriva lui Base Sparrow. L-am intalnit pe capitan la Parlament si a fost brutal in actiune. Electrizant, umpland o sala imensa cu personalitate si pofta de lupta...

    Un partid istoric ,asa cum e PNL,a trecut in domeniul penibilului prin prisma candidatilor propusi la primaria generala a capitalei.In plus,numarul impresionant de candidati propusi ,dar care nu au ''priza '' la public denota degringolada prin care trece....

    PSD-ul ,cu Firea in fata pt primaria generala si cu cei care o sustin,un partid care va ramane ancorat in trecut indiferent cate alegeri vor trece peste el... 

    1. O invata Pandele.

    Doamna Gorghiu de ce nu clarifica situatia?

    Apolitic. 

    Woooooooow

    ce e cu Pnl-ul ? 

    Doamna Gorghiu tot respectu' dar candidati dumneavoastra.

    Nu da bine sa schimbati atatia candidati. 

    Sunt din provincie, imi place Pnl-ul, am vrut sa candidez de la Pnl sau  

    independent, ceva problema personala ma 

    retine. 

    Sunteti cam de varsta mea cred ca  

    castigati Bucuresti-ul detasat. 

    Femeile in politica sunt mai altfel ca la volanvs barbati au cu mult mai putine accidente. 

    In cel mai rau caz puneti un tanar pana in 35 de ani.

    1. La politica va face terci, la bancuri piure. Singura sansa e Mircica Karatistu sa i des un cap in gura, insa cand va ajunge cu piciorul in aer isi va da seama ca il are in fata pe Chuck Norris:-)

      Haha

      in campania electorala. E demential ce se intampla pe lampa catodica :-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb