A treia oară când BVB se comportă ciudat cu "Oltchim"

ANA ZIDARU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 aprilie 2012

A treia oară când BVB se comportă ciudat cu "Oltchim"

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a comportat, a treia oară, ciudat faţă de Oltchim, în ultimele două luni. Ieri la prânz, Ministerul Economiei a anunţat, într-un comunicat, că patru potenţiali investitori (Pegamont Ploieşti România, PCC SE Germania, AISA Invest România şi JSC TISE Rusia) au depus oferte preliminare şi neangajante în procesul de privatizare a companiei vâlcene. Numai că BVB nu a suspendat ieri acţiunile Oltchim de la tranzacţionare şi nici nu a diseminat informaţia către acţionari.

Comportamentul ciudat al BVB faţă de Oltchim a mai fost semnalat de ziarul BURSA, în cursul lunii martie.

Pe 7 martie, BVB nu a catadicsit să suspende de la tranzacţionare acţiunile Oltchim, atunci când a apărut oficial informaţia despre faptul că a fost aprobată, de către Comisia Europeană, conversia în acţiuni, în favoarea AVAS, a datoriilor combinatului de 135 de milioane de euro către stat.

Cu două zile întârziere, pe 9 martie, după ce a fost semnalat cazul de ziarul BURSA, BVB a oprit acţiunile OLT de la tranzacţionare, ca să verifice ştirea privind conversia datoriilor în acţiuni. Între timp, investitorii luaseră cunoştinţă de aprobarea Comisiei, de la noi şi din alte surse de presă.

De asemenea, pe 15 martie, când a fost făcut public anunţul privind privatizarea combinatului "Oltchim", schimburile cu titluri OLT nu au oprite, iar BVB nu a publicat un comunicat în acest sens.

Ministerul Economiei a arătat, în comunicatul de ieri, că, până la data de 17 aprilie 2012, ora 11.00, a avut loc depunerea ofertelor preliminare şi neangajante în procesul de privatizare al Oltchim Râmnicu Vâlcea, organizat prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), pentru vânzarea unui număr de cel puţin 188.100.976 acţiuni, reprezentând 54,8062% din capitalul social actual al combinatului.

Metoda de privatizare este combinată: negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic. Oficialii ministerului au mai precizat că, pe baza discuţiilor şi a negocierii ofertelor preliminare şi neangajante depuse de cei patru potenţiali investitori, urmează să finalizeze Dosarul de Prezentare în vederea organizării licitaţiei cu ofertă în plic.

Ruşi, nemţi şi români, în cursa privatizării Oltchim

TISE este producător rus de energie electrică, cu capital majoritar de stat. Înfiinţat la Moscova în 2003, TISE are ca acţionari, potrivit datelor publicate pe site-ul său, firmele Tehnopromexport, Zarubejneft şi Zarubejneftegaz (subsidiară a Gazprom). Nikolai Tokarev, preşedintele Consiliului de Administraţie al TISE, a fost şeful Transneft, operatorul naţional de transport a petrolului în Rusia.

AISA Invest din Cluj face parte din grupul SCR (Serviciile Comerciale Române), controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza. Compania are 32 de angajaţi şi administrează întreg grupul SCR, compus, în prezent, din societăţile Chimcomplex Borzeşti, Someş Dej, Uzuc Ploieşti, Nova Textile Bumbac Piteşti, Sinterom Cluj-Napoca, Caromet Caransebeş, Contactoare Buzău, Inav Bucureşti şi Iaşitex Iaşi.

Pegamont este o firmă de construcţii-montaj, controlată în proporţie de 70% de Mircea Apostolescu, care este şi administratorul companiei. Societatea ploieşteană a executat lucrări de montaj conducte magis-trale pentru Transgaz şi lucrări de prestări-servicii pentru Conpet, Petromservice şi Rominserv.

Compania germană PCC SE deţine, în prezent, 18,31% din titlurile Oltchim. Printre acţionarii minoritari ai combinatului se mai numără fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, prin intermediul Nachbar Services (14,02%), persoane fizice (11%) şi juridice (1,8%).

În cadrul procesului de privatizare, în următoarele săptămâni, va fi elaborat caietul de sarcini. Documentul va include şi preţul de pornire a licitaţiei.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Cine sa opreasca Oltchimul? Barbu direct din carciuma sau protejatele sefe?! SUNTETI VARZA.

    1. de ce sa mai opreasca !? ati aflat cumva ieri pentru prima data ca se privatizeaza Oltchim?! Nu vi se pare ca chiar ne-em plictisit de cat de mult se vorbeste de privatizarea Oltchim?!

      bine, tranzactionati-l pe baza de plictis...

    De ce nu se intreaba Make ,cum de si-a vandut sif5 participatia la OLT cu mult timp inaintea privatizarii la un pret de nimic?Ce comisioane au incasat sefii Sif5 din aceasta tranzactie?Cred ca au vandut cu 0.33ron pe actiune......

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb