Statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), a câştigat procesul judecat la Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investitii (ICSID) din Washington, iniţiat de cumpărătorii Omer Dede si Serdar Elhuseyni, conform unui comunicat de presă.
Litigiul a avut ca obiect respectarea drepturilor şi obligaţiilor investitorilor izvorâte din contractul de privatizare din 2004 cu cumpărătorii Omer Dede si Serdar Elhuseyni, prin care statul român a cesionat pachetul de 69,99% acţiuni, deţinut la S.C. IMUM SA Medgidia, societate al cărei obiect de activitate era fabricarea maşinilor agricole, la care se adaugă un procent de 13,38% acţiuni rezultate din conversia în acţiuni a datoriilor companiei Medgidia la FDFEE Electrica Dobrogea.
Potrivit sursei citate, ca urmare a controlului efectuat de reprezentanţii AAAS în perioada de monitorizare post-privatizare, constatându-se nerespectarea de către cumpărători a obligaţiilor asumate prin contract, statul român prin AAAS, a procedat în septembrie 2009 la executarea garanţiei reale mobiliare constituite asupra pachetului de acţiuni înstrăinat, redevenind acţionarul societăţii, conform contractului.
Prin acţiunea introdusă la ICSID, cumpărătorii Omer Dede şi Serdar Elhuseyni, au acuzat statul român că, prin măsurile întreprinse, AAAS şi, implicit, România ar fi încălcat anumite prevederi ale Acordului privind Promovarea şi Protejarea Reciprocă a Investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia ("Tratatul Bilateral între România şi Turcia"). Prin urmare, aceştia au solicitat despăgubiri în valoare de 28,16 milioane euro şi 22.566 USD la ICSID pentru daunele produse.
Prin decizia arbitrală definitivă pronunţată în data de 5 septembrie, tribunalul arbitral ICSID a respins în unanimitate cererea arbitrală şi a admis excepţia lipsei de competenţă invocate de către statul român prin AAAS, se arată în comunicat.
AAAS a fost reprezentat de consorţiul alcătuit din Ţuca Zbârcea şi Asociatii şi Freshfields Bruckhaus Deringer LLP, birourile din Frankfurt şi New York, mandatat în acest sens.
"România a obţinut, pentru a şasea oară, o decizie favorabilă în faţa tribunalului arbitral de pe lângă Banca Mondială. Reţinând motivele invocate de noi în cadrul unei excepţii de lipsă de competenţă, tribunalul a respins cererea reclamanţilor pentru că aceştia nu au îndeplinit anumite condiţii procedurale necesare înainte de a iniţia un arbitraj ICSID", a declarat Florentin Ţuca, Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii.