Autoritatea de Administrare a Activelor Statului (AAAS) va prelua datoriile UCM Reşiţa (simbol UCM), aflată în insolvenţă din decembrie 2011, faţă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), şi va ceda o parte din activele societăţii, prin procedura dării în plată, sau va vinde în bloc activele operaţionale ale acesteia.
Cele două variante sunt incluse într-un memorandum discutat astăzi de Guvern, ca măsuri care să facă posibilă continuarea activităţii de producere de echipamente hidroenergetice româneşti.
"Guvernul a aprobat acest memorandum prin care se propun două variante de măsuri care să permită continuarea activităţii UCM Reşiţa. În ambele variante, este mai întâi necesară preluarea, prin act normativ, a creanţei ANAF de către AAAS. În prima variantă, AAAS va fi mandatată să ia măsuri de dare în plată pentru o parte a activelor societăţii, iar în cea de-a doua variantă, AAAS va lua măsuri pentru vânzarea în bloc a activelor operaţionale ale societăţii în cadrul procedurii de insolvenţă", potrivit Executivului.
UCM Reşiţa a fost preluată în 2003 de un consorţiu format din firma INET, înregistrată în Elveţia, şi asociaţia salariaţilor UCM, în urma unei tranzacţii de 13,1 milioane euro, pentru 60,67% din titluri.