Abenomics, un nou etalon al eşecului politicilor economice activiste

De câţiva ani buni, Japonia pare să fi evoluat de la sentimentul de "fin de siecle" la cel de sfârşit al istoriei. Economia nu-şi mai găseşte motoarele de creştere, în ciuda relaxărilor tot mai agresive ale politicii monetare, iar cetăţenii s-au resemnat. Tinerii nu mai găsesc rostul întemeierii unei familii din cauza lipsei perspectivelor şi, poate, a lipsei voinţei de asumare a responsabilităţii.

Acum în Japonia mai cresc doar masa monetară, nivelul radiaţiilor la Fukushima, datoria publică şi deficitul comercial.

Deficitul comercial? Dar nu trebuiau să revină exporturile la rolul lor de motor la creşterii, odată cu declanşarea programului guvernamental cunoscut sub numele de Abenomics?

Conform teoriilor din spatele deprecierii competitive a monedei naţionale, o scădere a ratei de schimb a yenului faţă de principalele monede ar fi trebuit să conducă la creşterea exporturilor şi temperarea importurilor, astfel încât excedentul comercial să se înscrie pe o tendinţă semnificativă de creştere.

Noile programe de relaxare fiscală şi monetară au condus, într-adevăr, la deprecierea JPY faţă de dolar, chiar dacă sub aşteptările autorităţilor de la Tokyo, dar excedentul comercial a avut alte idei. S-a transformat într-un deficit fără precedent în ultimele trei decenii.

Deficitul comercial din septembrie 2013 a depăşit un trilion de yeni, conform datelor oficiale ajustate pentru sezonalitate, pe fondul menţinerii tendinţei de creştere a preţurilor pentru alimente şi alte produse de bază (vezi grafic).

Exporturile au crescut cu o rată anuală de 11,5%, sub aşteptările pieţei, în timp ce importurile au crescut cu 16,5%, ceea ce a condus la creşterea deficitului comercial cu o rată anuală de 66,7%. Dar chiar au crescut exporturile? Nu, au scăzut, dacă se ia în considerare deprecierea cu circa 20% a yenului faţă de dolar în aceeaşi perioadă.

În ceea ce priveşte repartizarea geografică a comerţului exterior al Japoniei, s-a remarcat avansul considerabil al excedentului comercial în relaţia bilaterală cu Statele Unite, cu o rată anuală de 25%, dar în condiţiile existenţei unor măsuri protecţioniste puternice relativ la importurile de automobile.

Pe de altă parte, tensiunile politice dintre China şi Japonia nu au împiedicat extinderea relaţiilor comerciale, dar rezultatul este net defavorabil Japoniei. Importurile Japoniei din China şi Hong Kong au crescut cu o rată anuală de 31%, până la 1,69 trilioane de yeni, în timp ce exporturile au crescut cu 12,6%, mai puţin decât deprecierea yenului. În aceste condiţii, este clar că Beijing-ul nu doreşte escaladarea conflictului politic pentru nişte insule nelocuite din Pacific, deoarece "războiul" economic este pe cale de a fi câştigat.

Marea supriză vine, însă, la nivelul categoriilor de produse importate. Importurile de petrol şi gaze naturale au scăzut, iar importurile de echipamente electrice, maşini şi utilaje şi semiconductori (!) au crescut cu rată anuală de 46,6%, 37,9% şi 59%.

Japonia era, odată, campioană mondială la producţia de semiconductori, dar toate ramurile industriale de vârf par să fie acum "exportate", iar produsele lor se întorc "acasă" doar pentru a mări deficitul comercial. Mai mult, chiar şi profiturile conglomeratelor japoneze par tot mai reticente faţă de ideea repatrierii.

Şi atunci, care este raţiunea Abenomics? Jim Rickards, autorul cărţii "Războaiele valutare", nu este deloc suprins de această evoluţie, declarând pe pagina sa de Twitter că "războaiele valutare nu au nimic de a face cu exporturile, ci cu importul inflaţiei".

În viziunea autorităţilor japoneze, inflaţia ar fi trebuit, pe lângă reducerea poverii datoriei publice, să stimuleze şi consumul intern, în condiţiile în care populaţia nu ar mai fi motivată să economisească, ci să cheltuiască banii înainte ca puterea de cumpărare să fie afectată.

Dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu socoteala de... acasă. Un articol recent de la Bloomberg ilustrează dificultăţile cu care se confruntă firmele medii şi mici, care angajează două treimi din forţa de muncă din Japonia, ca urmare a politicii de stimulare a economiei.

"Supravieţuitorul unor crize majore în cei 150 de ani de la înfiinţare este ameninţat cu dispariţia de Abenomics", scrie Toru Fujioka, reporter Bloomberg din Tokyo. Articolul abordează dificultăţile cu care se confruntă compania Togo Seisakusyo, unul dintre cei mai mari producători de arcuri industriale, al cărui principal client este Toyota.

Shigeo Aiba, preşedintele companiei, a declarat că "presiunile salariale cresc, în timp ce Abenomics va determina creşterea tuturor preţurilor, cu influenţe majore asupra costurilor de producţie". "Vom fi îngropaţi fără alte surse de venit", a mai precizat Aiba.

Există, însă, şi beneficiari ai politicii guvernamentale: marile companii cu prezenţă internaţională. Încrederea la nivelul lor creşte, în paralel cu scăderea încrederii la nivelul consumatorilor, care mai trebuie să se pregătească şi pentru o creştere a taxelor aplicate consumului de la începutul anului fiscal viitor, în aprilie 2014.

Toate acestea demonstrează că deprecierea yenului nu mai poate ajuta Japonia să revină la statutul de odinioară de pe pieţele internaţionale. Singurul rezultat este creşterea preţurilor importurilor şi adâncirea deficitului comercial.

Într-un articol cu titlu retoric din urmă cu câteva luni (n.a. "Va fi Abenomics noua minune a ştiinţei economice?", BURSA, 21.05.2013), scriam că "odată angajate pe drumul expansiunii monetare explozive, nu există garanţii pentru autorităţile japoneze că situaţia nu va scăpa de sub control, iar "minunea" va fi de scurtă durată, deoarece în economie nu există miracole".

Deriva economiei Japoniei confirmă această scăpare de sub control a situaţiei şi constituie un avertisment serios pentru cei care doresc să anuleze efectele crizei globale prin manipularea cursurilor valutare.

Să sperăm că spiritul samurailor mai trăieşte în umbra muntelui Fuji, iar cetăţenii Japoniei vor înceta să mai aştepte soluţii de la clasa politică aflată în fruntea statului de la sfârşitul războiului.

Abenomics nu este soluţia pentru problemele economice structurale ale unei civilizaţii care îmbătrâneşte accelerat, ci doar o încercare disperată de amânare a sfârşitului istoriei sale.

Pentru stoparea procesului este nevoie de o "sabie" mai ascuţită decât orice katana a vremurilor trecute. Dar unde se vor găsi maeştrii armurieri pentru această misiune?