ABSORBŢIE DE FONDURI EUROPENE: Cluj-Napoca, pe primul loc printre polii de creştere

V.B.
Companii #Imobiliare / 24 aprilie 2014

Municipiul Cluj-Napoca a fost desemnat drept cel mai activ pol de creştere din ţara noastră, pe baza unui studiu realizat de compania de consultanţă KPMG şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (AM POR), conform unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Localitatea a fost dată ca exemplu de bună practică la nivel european, în privinţa modului de absorbţie a finanţărilor alocate polilor de creştere.

Primarul Emil Boc (PDL) a declarat: "Este o recunoaştere a eforturilor pe care întreaga administraţie locală le-a depus în vederea maximizării tuturor şanselor de a atrage bani pentru Cluj-Napoca, aceasta fiind strategia prin care am reuşit să ne diferenţiem calitativ în procesul de absorbţie a finanţărilor nerambursabile şi pe care o vom aborda şi în perioada de finanţare următoare, 2014-2020".

Pe axa 1.1, dedicată polilor de creştere, valoarea efectiv rambursată către municipiu până în prezent se ridică la 170,432 milioane lei (aproximativ 38 milioane euro), dintre care 110,165 milioane lei de la UE şi 60,627 milioane lei contribuţia de la bugetul de stat. Alocarea s-a cifrat la peste 82,41 milioane euro, gradul de contractare a fost de 115,64%, iar gradul de depunere a fost de 131,97%.

Din alte surse de finanţare nerambursabile (alte programe nerembursabile decât cele dedicate polilor de creştere sau alte surse de finanţare decât cele europene), sumele au totalizat peste 171,25 milioane euro, dintre care puţin peste 130,9 milioane euro au reprezentat gradul de contractare, iar restul - gradul de depunere.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb