Abuzul de intoleranţă

S-a întâmplat încă odată! La nici o lună şi jumătate de la atentatele din Paris gloanţele au răsunat din nou, de data aceasta la Copenhaga. Aceleaşi ţinte: reprezentanţii libertăţii de expresie şi membrii comunităţii evreieşti. Şi dacă cel mai probabil nu există o relaţie directă între teroriştii de Paris şi cel din Copenhaga, ceea ce îi apropie este ideologia. Islamismul nu este o religie, ci o ideologie identitar-socială care dă sens violenţei acumulate la periferia societăţii în raport cu "nedreptatea". Islamismul este noua faţă a urii de casă, de data aceasta într-o formă accesibilă unor grupuri vulnerabile social şi cultural. Folosind islamul şi ambiguităţile sale, jihadiştii de astăzi încearcă să-şi legitimeze ideologic violenţa. Nu întâmplător majoritatea celor ce au devenit terorişti proveneau din zone defavorizate şi au făcut parte, anterior convertirii lor, din grupuri infracţionale. Pentru aceştia, violenţa era un modus vivendi, dar întâlnirea cu islamismul a dat o aură mistică acesteia, canalizând-o şi legitimând-o spre "inamici". Intoleranţa a devenit o armă mortală împotriva gândirii şi manifestării libere a acesteia.

În locul libertăţii se aşterne frica! Franţa şi Danemarca sunt prinse în acelaşi angrenaj. Dar nu trebuie uitat că Danemarca a fost ţara de unde a pornit acum un deceniu scandalul caricaturilor lui Mahomed. Publicarea celor 12 caricaturi ale lui Mahomed în Jyllands-Posten şi valul de proteste generate de "blasfemia" daneză au dus, de altfel, la solidarizarea celor de la Charlie Hebdo. Într-un articol de opinie, "Stânga candidă despre Charlie" ("La gauche candide sur Charlie") apărut în cotidianul francez Liberation pe 9 februarie (cu şase zile înaintea atentatelor de la Copenhaga), scriitorul danez Jens Christian Grrndahl arăta cum frica a cuprins încetul cu încetul Danemarca. Până întra-acolo încât Flemming Rose (editorul Jyllands-Posten) recunoştea într-un interviu la BBC că nu au mai publicat ultimele caricaturi din Charlie Hebdo de frică, pentru că "uneori, spada este mai tare decât peniţa".

Cei care acuză aşa numita "obscenitate" a libertăţii de exprimare vizibilă în caricaturi au proba propriei lor intoleranţe faţă de o prea mare libertate de exprimare. Cei care se revendică de la valorile de dreapta îşi justifică rezervele folosind religia, pe câtă vreme cei ce se situează la stânga îşi justifică revolta în numele egalităţii. Însă, nu blasfemia sau inegalitatea socială, ci libertatea de expresie în sine sunt vizate de islamişti, iar aceasta s-a putut şi mai clar observa la Copenhaga, sâmbătă, când a fost atacat un centru cultural unde se organizase o întrunire pe tema libertăţii de exprimare şi o sinagogă.

Tuturor celor care au fost "contra" caricaturilor le răspundea încă din 1765 Voltaire, în Tratatul despre toleranţă: "Ar putea fi permis oricărui cetăţean să creadă doar în propria-şi raţiune şi să gândească în funcţie de ceea ce această raţiune, luminată sau înşelătore, îi dictează? Aşa ar trebui să fie, cu condiţia ca acesta să nu tulbure ordinea". Iar "ordinea" societăţilor noastre este dată tocmai de valorizarea acestei libertăţi împotriva căreia conservatorii de toate culorile şi din toate ţările se unesc.