Acţiunile Amazon şi Alphabet au atins niveluri record

S.A.
Companii / 30 decembrie 2015

Acţiunile Amazon.com şi Alphabet au atins niveluri record la închiderea tranzacţiilor de ieri, continuând evoluţiile ascendente înregistrate pe parcursul anului 2015, în condiţiile în care investitorii îşi pregătesc portofoliile pentru sfârşitul anului, scrie MarketWatch.

Titlurile Amazon au atins un maxim de 696,44 dolari pe unitate, şi au încheiat tranzacţiile în urcare cu 2,8%, la 693,97 dolari pe unitate, depăşind recordul anterior de 679,06 dolari pe unitate consemnat pe 1 decembrie.

Ambele tipuri de acţiuni ale Alphabet, compania mamă a Google, au depăşit la rândul lor nivelurile record atinse pe 1 decembrie.

Astfel, acţiunile Alphabet clasa A au avansat cu 1,5%, la 793,96 dolari pe unitate, după ce au atins 798,69 dolari pe unitate, în timp ce acţiunile clasa C au crescut cu 1,9%, la 776,7 dolari pe unitate, după un maxim de 779,98 dolari pe unitate înregistrat în timpul tranzacţiilor.

Preţurile record ale acţiunilor celor două companii din sectorul tehnologiei nu sunt un fapt neobişnuit, având în vedere evoluţiile foarte bune din acest an, analiştii sugerând că ar putea fi următoarele membre ale indicelui Dow Jones.

Anul acesta, acţiunile Amazon au urcat cu aproape 125%, iar Alphabet cu peste 45%.

Titlurile Amazon, cel mai mare retailer online din lume, au atins noi maxime ca urmare a vânzărilor înregistrate în perioada sărbătorilor. Potrivit analiştilor băncii Macquarie, Amazon a asigurat peste jumătate din creşterea vânzărilor online din acest an.

Amazon a început să obţină profit, are o creştere extraordinară a veniturilor, iar capitalizarea sa de piaţă a devenit mai mare decât cea a retailerului tradiţional Wal-Mart Stores. În plus, Amazon a înregistrat în acest an a doua mare creştere a cotaţiei acţiunilor în cadrul indicelui S&P 500, după cea a Netflix.

Acţiunile Alphabet au crescut în ultima perioadă în urma informaţiilor că Google negociază cu Ford Motor formarea unui parteneriat pentru producţia de automobile autonome.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb