Accesul la finanţare - una dintre cele mai urgente probleme cu care se confruntă IMM-urile din Europa

C.P.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 26 iunie 2013

Accesul la finanţare - una dintre cele mai urgente probleme cu care se confruntă IMM-urile din Europa

Portalul unic al Comisiei Europene include acum fondurile structurale

Întreprinderile din Europa vor avea acces mult mai uşor la finanţări, odată cu extinderea de către Comisia Europeană a portalului unic dedicat finanţărilor UE, care va include fondurile structurale ale UE, şi anume Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) şi Fondul social european (FSE). Lansat luna trecută, noul portal unic dedicat finanţărilor UE oferă acces uşor la informaţii complete şi actualizate privind modul în care antreprenorii şi IMM-urile pot obţine peste 100 de miliarde de euro sub formă de finanţări în cadrul programelor din perioada 2007-2013. Datorită acestor schimbări, numărul băncilor şi al fondurilor partenere se va dubla, ajungând la peste 1000, iar IMM-urile vor avea acces la o sursă consolidată de informaţii vitale privind modalităţile de finanţare: garanţii, împrumuturi şi capital de risc, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.

Accesul la finanţare este una dintre cele mai urgente probleme cu care se confruntă IMM-urile din Europa. În ultimii doi ani, aproape o treime dintre IMM-urile care au solicitat împrumuturi bancare au fost refuzate sau au obţinut în cele din urmă sume mai mici decât cele cerute. Ediţia din această lună a European Small Business Finance Outlook confirmă deteriorarea mediului de afaceri al IMM-urilor şi înăsprirea condiţiilor de creditare impuse de băncile din zona euro. Informarea şi accesul la finanţările UE sunt mai importante ca oricând pentru întreprinderi. IMM-urile beneficiază deja de sprijin prin intermediul fondurilor structurale, în valoare de aproximativ 70 de miliarde de euro în perioada 2007-2013.

Cu ocazia conferinţei organizate ieri la Bruxelles pe tema sprijinului european acordat IMM-urilor în perioada 2014-2020, vicepreşedintele Comisiei Europene Antonio Tajani, comisar pentru industrie şi antreprenoriat, şi comisarul european pentru politica regională, Johannes Hahn, au declarat: "Portalul unic dedicat finanţărilor UE va ajuta IMM-urile să acceseze uşor şi rapid finanţările de care au atâta nevoie. Una dintre priorităţile de vârf ale Comisiei este de a simplifica şi a reduce obstacolele cu care se confruntă întreprinderile. Includerea fondurilor structurale ale UE în portalul unic reprezintă o etapă importantă în acest sens. În acelaşi timp dorim să încurajăm statele membre şi regiunile să utilizeze instrumentele financiare ale UE, care pot contribui la creşterea impactului politicii de coeziune".

Portalul oferă informaţii despre instrumentele financiare ale UE destinate IMM-urilor, printre care Programul-cadru pentru competitivitate şi inovare (CIP), Instrumentul european de microfinanţare Progress, instrumentul de partajare a riscurilor (PC7), împrumuturile acordate de BEI pentru IMM-uri şi programele operaţionale naţionale şi regionale ale statelor membre de punere în aplicare a obiectivelor politicii de coeziune.

Accesul la finanţare în regiuni - esenţial pentru relansarea creşterii economice

Instrumentele financiare au devenit un instrument tot mai important pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de coeziune a UE în perioada 2007-2013. La sfârşitul anului 2011, peste 3,6 miliarde de euro fuseseră deja investiţi în întreprinderi, prin intermediul a aproximativ 68.000 de împrumuturi, garanţii, capitaluri de risc/proprii şi al altor produse financiare. Până la sfârşitul anului 2011, în 25 de state membre şi regiuni de cooperare transfrontaliere au fost înfiinţate în total 484 de fonduri specifice pentru întreprinderi (împrumuturi, garanţii, capital propriu/capital de risc şi altele). În general, în perioada 2007-2014, 69,7 miliarde euro din FEDER şi FSE au fost destinate sprijinirii IMM-urilor, sumă care se ridică la cel puţin 95,4 miliarde de euro dacă se ţine cont de cofinanţarea naţională. Până la sfârşitul lunii decembrie 2012, instrumentele financiare ale Programului-cadru pentru competitivitate şi inovare (CIP) au reunit aproape 13 miliarde de euro sub formă de garanţii şi peste 2,3 miliarde de euro sub formă de capital de risc. Peste 200.000 de IMM-uri au beneficiat deja de acest program în întreaga Europă. Vicepreşedintele Comisiei Europene Antonio Tajani a cerut creşterea bugetului pentru instrumentele financiare ale CIP cu 19 milioane de euro, pentru a ajuta IMM-urile care au dificultăţi în ceea ce priveşte accesul la finanţare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb