Accesul la incultură

Ori cheia s-a tocit, ori cineva a schimbat lacătul! Miracolul modernităţii dă semne alarmante de epuizare. Ce zic, eu? Horcăie! Paradoxal, sursele sale, educaţia sistematică şi cvasi-generalizată, cultura, inovaţia susţinută instituţional în ştiinţă şi tehnologie, "spiritul practic", eficienţa în organizarea sistemelor economice, chiar şi o etică, parţial religioasă, parţial laică, a muncii, ca formă sacră de realizare umană, sunt departe de a fi epuizate! Ceea ce ne-a împins în fundătură nu este "griparea motorului", ci scăderea dramatică a capacităţii noastre de a-i utiliza eficient forţa, de a gestiona consecinţele generate în ritm uniform accelerat de această uriaşă "maşinărie de progres"; atît cele benefice oamenilor, cît mai ales cele care-i creează probleme - de la epuizarea resurselor şi a soluţiilor tradiţionale de supravieţuire, la cele care ţin de gestiunea şi organizarea puterii, în primul rînd a celei politice. Tabloul a fost intuit de geniul lui Goethe, încă de pe la 1797 şi redat într-una dintre "stanţele" sale, "Der Zauberlerhling", Ucenicul vrăjitor. Povestea e încă vie, dar este ştiută generaţiei mature de astăzi, dintr-un alt fapt de cultură, atins de aripa geniului şi izvodit de colaborarea dintre animaţia lui Walt Disney şi muzica lui Paul Dukas. Apropos, la pupitrul orchestrei care a făcut înregistrarea pentru film s-a aflat un alt "Nemuritor", Leopold Stokovski!

Acum, întrebarea cheie: cînd aţi văzut ultima oară filmul cu pricina, pe vreunul dintre canalele de televiziune, din cele "enşpe", pe care le plătiţi în abonamentul lunar? Mie mi-a dat la numărătoare ceva de ordinul deceniilor! Sau, dacă preferaţi o abordare prospectivă: care credeţi că este probabilitatea să îl vedeţi pe televizorul dumneavoastră smart şi multi-cablat cu "enşpe +" canale, în următoarele 24 de ore, în următoarele 7 zile, ori şapte luni? (Exclud cazul în care-l căutaţi dumneavoastră pe youtube! Chiar şi aşa, mie nu mi-a apărut în primele 100 de afişări!!!) Şi eu cred la fel! Foarte, dar foarte... foarte aproape de zero, fie şi peste şapte ani! Cu siguranţă, nu calitatea de capodoperă a textului goethean, ori a filmului de animaţie, s-a schimbat în acest răstimp! Şi, oricît de controversate ar fi opiniile, ori gusturile, nici sensibilitatea, nici dorinţa de recepţie a publicului, faţă de asemenea Produse Culturale nu s-a împuţinat. Ceea ce s-a schimbat, dramatic, este altceva: accesul neîngrădit la incultură, ba chiar promovarea ei agresivă, utilizînd condiţiile unei trucate "pieţe" pe care Cultura şi incultura ar fi fost puse, chipurile, în condiţii de "concurenţă". Şi, fatalitate... bătălia a fost cîştigată de incultură! Nici vorbă de aşa ceva: de la condiţii legale, la privilegii economice, incultura a fost împinsă de tancurile imposturii în prim plan, în timp ce Cultura a fost marginalizată încă din start, pe motiv că nu face audienţe. Păi, nu le-a făcut, pentru că nu a fost lăsată să le facă! Pentru că "animaţia" promovată de canalele specializate, cu care au crescut deja două generaţii de preşcolari, a produs doar nişte sub-specii imitative tip Disney, de calitate kitch, iar în restul de 99% din timp a promovat filme în care păpuşile trag cu puşca unele într-altele, ori se aruncă în aer cu cele mai neobişnuite şi ingenioase mecanisme!!! Iar, cînd rămîn totuşi, pentru cîteva minute, în posturi paşnice, personajele respective trăncănesc fără nici o noimă şi nici un haz, pînă la saţietate!!!! Asaltul demolator asupra Culturii şi instituţiilor care au mai rezistat un timp pe baricada promovării ei a venit nu de la public, ci de la Decidenţi! Acum doar vreo cîţiva ani, nu publicul a cerut desfiinţarea canalului "România Muzical", al radioului nostru public, ci a fost pusă la cale de o echipă "managerială" cu aere de mare cititor în "audienţe". Tot aşa, azi, nu publicul a cerut eliminarea sau reducerea emisiunilor de tip Cultural, ci alţi "managerişti", atinşi de pana destinului cu darul ceresc al cititului fără de greş în predicţiile "ştiinţificeşti", care evaluază "gustul publicului", pe bază de "sonduri"! Neputinţa proprie, izvorîtă din adîncurile munţilor de incultură pe care stau cocoţate aceste personaje, ajunse, ca altădată, decidenţi în spaţiul cultural pe criterii de "loialitate faţă de partid", este sursa furibundei dezlănţuiri destructive asupra Culturii, nu "gustul public"! Asta, desigur, cînd nu se află la origini interesul meschin de parvenire, susţinut cu atîta generozitate şi promptitudine de marii promotori ai inculturii "la pachet"; o marfă care trebuie şi ea vîndută, nu-i aşa! Asta-i drama clasicilor! Nu mai sunt nicăieri de găsit! Nu mai au timp să iasă şi ei "în piaţă" cu ceva "parandărăt" şi "strategii de promovare" la buzunarul "manageritoriştilor" noştri de televiziuni, radiouri şi alte mijloace publice, create şi întreţinute, nu pentru "şmenurile" noilor "popîndăi de partid", ci pentru vocaţia de promovare a Culturii! În toate formele ei, de la cultura muzicală sau teatrală, la cea civică, politică sau ştiinţifică. Înainte de a le da autoritate să "decreteze" , cu pumnul în masă, că "nu se vinde cultura", aceşti agenţi la bursa imposturii, ar trebui puşi să creeze măcar un produs cultural care să încorporeze cu adevărat Cultură! Nu cred că ar trece vreunul testul! Pînă atunci, din păcate, accesul la incultură va rămîne larg deschis, în timp ce căile care duc către miraculoasele şi însoritele tărîmuri ale Culturii, vor deveni tot mai greu accesibile, tot mai ascunse privirilor, şi aşa debusolate, ale noilor generaţii.