Premierul Victor Ponta a anunţat că a solicitat şi Corpului său de Control să verifice, împreună cu Ministerul Transporturilor, activitatea ROMATSA în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni.
"Există în primul rând o anchetă penală condusă de procuror şi în aceea nu putem interveni. În ceea ce priveşte funcţionarea instituţiei, am trimis şi Corpul meu de Control şi, împreună cu Ministerul Transporturilor, vom avea o analiză cât mai rapid şi măsurile care se impun", a declarat Ponta.
Ieri, premierul a declarat că datele relevă tot mai evident că erorile grave care i-au îndreptat greşit pe cei care îi căutau pe supravieţuitorii accidentului de luni au fost produse de ROMATSA şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care aveau obligaţia şi posibilitatea tehnică de a identifica epava.
Victor Ponta a precizat, astăzi, că Ramona Mănescu, în calitate de ministru al Transporturilor, nu are nicio responsabilitate în cazul accidentului aviatic şi nu ar trebui să demisioneze, el spunând că responsabilităţile din partea Guvernului au fost deja asumate.