UPDATE Accizele la benzină şi motorină cresc din nou

Alexandra Cismaru
Companii #Energie / 8 august 2017

Accizele la benzină şi motorină cresc din nou
  • document ataşat Proiect de act normativ de modificare a Codului Fiscal
    apasă aici pentru a descărca.

    Actualizare 22:03 UNTRR: "Majorarea accizei la carburanţi poate aduce pierderi la bugetul de stat"

    Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) consideră că o majorare a accizei la carburanţi riscă să aducă pierderi la bugetul de stat şi solicită Guvernului să nu adopte o astfel de măsură de la 1 septembrie 2017.

    Într-un comunicat de presă trimis Redacţiei, reprezentanţii transportatorilor rutieri afirmă: "În România, consumul anual de carburant este de aproximativ 7 miliarde litri, din care 5 miliarde litri motorina şi 2 miliarde litri benzină. În cazul în care statul va majora acciza cu 38 de bani pe litrul de motorină şi benzină, transportatorii români care efectuează operaţiuni de transport internaţional vor fi obligaţi să alimenteze în afara ţării, iar prin reorientarea alimentării a doar 15% din volumul actual de motorină vândut în România şi a scăderii cu acelaşi procent al alimentării cu benzină, se anulează orice câştig ipotetic al statului român! Cei 38 de bani în plus la acciza actuală ar putea aduce statului 45,22 de bani (acciza + TVA) pentru fiecare litru de motorină şi benzină, matematic suma colectată suplimentar însumând circa 3,16 miliarde lei, presupunând că se va menţine nivelul consumului de motorină şi benzină nemodificat. Realitatea indică faptul că circa 70% din alimentările actuale ale transportatorilor internaţionali (români şi străini) de pe teritoriul României s-ar putea reorienta imediat în afara României ceea ce ar conduce la un impact dezastruos asupra bugetului statului român. (De exemplu, un operator român care face transport internaţional cu 200 de camioane şi în prezent alimentează lunar 300.000 litri de motorină în România şi 300.000 litri de motorină în afara României, în cazul majorării accizei la motorină va alimenta lunar cel puţin 500.000 litri de motorină în afara României şi sub 100.000 litri de motorină în România)".

    Ei susţin că reorientarea a 15% din carburantul alimentat în România anual spre alte ţări va aduce în realitate pierderi la bugetul statului.

    UNTRR precizează: "Prin pierderea întregii accize aplicate în prezent, de 330 Euro/1000 litri la motorină şi de 359 euro/1000 litri la benzină, a majorării de 38 de bani şi a TVA-ului aferent (aplicat atât preţului motorinei, accizei cât şi majorării acesteia) - statul român deşi, teoretic, ar beneficia virtual de încasări de aproximativ 3,16 miliarde lei doar din majorarea accizei la motorină şi benzină, în practică nu va încasa în valoare absolută mai mulţi bani! Va încasa mai mulţi bani în valoare unitară - pe fiecare litru de motorină vândut în România însă în situaţia scăderii consumului de motorină cu mai mult de 15% în România, statul român va încasa mai puţini bani decât înainte de majorarea accizei. Vă reamintim că în 2014, statul român îşi propusese să încaseze 50,6 milioane euro lunar din supra-acciză, din care circa 36 milioane euro din acciza suplimentară la motorină şi aproape 15 milioane euro din acciza suplimentară la benzină. Statisticile au confirmat că s-a încasat lunar cu aproape 11 milioane de euro mai puţin, din care 3 milioane euro mai puţin la motorină şi 8 milioane euro mai puţin la benzină. În iulie 2014, Institutul Naţional de Statistică indica o scădere de 18,5% a valorii carburantului vândut în România".

    Potrivit sursei citate, ţara noastră a atins nivelul obligatoriu în UE al accizelor la motorină de 330 euro/1000 litri încă din 1 ianuarie 2013, iar la benzina 359 euro/1000 litri încă din 1 ianuarie 2011.

    Transportatorii rutieri adaugă: "În aprilie 2014 ambele au fost majorate cu 7 eurocenţi/litru (70 euro/1000 litri) reprezentând o creştere cu 21,2% a accizei la motorină, de la 330,395 euro/1000 litri la 400,59 euro/1000 litri, iar pentru benzina fără plumb reprezintă o creştere cu 19,4% a accizei, de la 359,59 euro/1000 litri la 429,59 euro/1000 litri. Această majorare a adus o creştere de minimum 6,5% a preţului final al carburanţilor! Rata de schimb originală a mai adăugat aproximativ 3% la preţul final al carburanţilor".

    Conform UNTRR, prevederile Directivei 96/2003 se aplica în alte şase ţări membre ale Uniunii Europene, unde există practica returnării accizelor la motorină pentru utilizatorii profesionişti, fără încadrarea acestei proceduri la ajutor de stat. Statul îi restituie utilizatorului (doar pentru autovehiculele eligibile menţionate la Art. 7 al Directivei) o sumă din cea plătită deja de utilizator statului, fără ca valoarea plătită de utilizator, considerând şi rambursarea, să coboare sub pragul minim al accizei la nivel european, potrivit comunicatului.

    Sursa citată menţionează: "Transportatorii români pot alimenta din Ungaria unde preţul motorinei net, fără TVA, şi cu acciza recuperată este mai mic decât în România. La fel şi în Austria, unde preţul motorinei net, fără TVA, este mai mic decât în România, iar TVA-ul se recuperează uşor. Totodată, începând cu 2014, toţi operatorii de transport rutier, la schimbarea de vehicule noi sau second-hand, au cumpărat autovehicule cu rezervoare mai mari, de peste 800 litri până la 1.200 litri (pot fi de până la 1500 litri legal) şi pot alimenta la Viena pentru un traseu până la Constanţa şi înapoi la Viena".

    UNTRR atrage atenţia autorităţilor că schema de rambursare a accizei suplimentare a funcţionat cu dificultate, deoarece toţi transportatorii rutieri români care operează curse internaţionale alimentează în afara ţării, iar cei din zonele de frontieră, chiar dacă nu fac transport internaţional, au preferat să alimenteze în afara ţării şi transportatorii străini în tranzit au renunţat complet la alimentări cu carburant în România, sumele restituite reprezentând sub 3% din bugetele de peste 600 milioane lei alocate teoretic anual, în practica pe fluxul de lichidităţi al Ministerului Finanţelor sumele alocate în bugetele reale fiind disponibile la început de an şi spre final de an la nivel de 2-3% din bugetele teoretice.

    În perioada ianuarie - decembrie 2016, s-au restituit numai 24,18 milioane lei (5,4 milioane euro) către transportatori, suma aferentă pentru 947 de cereri, deşi bugetul estimat pentru acest an a fost de 626,5 milioane lei (140,8 milioane euro) - procentual 3,85%, se mai arată în comunicat.

    "Sugerăm statului să restituie TVA uşor şi predictibil românilor şi străinilor şi astfel să atragă consum de carburant în România şi să colecteze aceeaşi acciză de azi şi TVA, dar de la un volum mai mare. Astăzi statul câştigă din ce nu restituie, abordare care va duce la o reducere a volumelor spre bucuria vecinilor şi spre tristeţea românilor", mai spun reprezentanţii transportatorilor rutieri.

    (S.A.)

    -------------

    Actualizare 19:26 Andreea Paul, INACO: "Scumpirea energiei şi majorarea taxelor pe carburanţi - cel mai uşor mod de a aduce bani la buget"

    Majorarea preţului energiei şi a taxelor pe carburanţi este cel mai uşor şi rapid mod de a aduce bani la buget de pe spinarea tuturor cetăţenilor din ţara noastră, iar scumpirile în lanţ se vor resimţi în toate produsele şi serviciile de pe piaţă, consideră Andreea Paul, preşedintele organizaţiei INACO (Iniţiativa pentru Competitivitate).

    Într-un comunicat de presă publicat pe pagina sa de internet, Andreea Paul susţine: "Toate familiile plătesc facturile la utilităţi şi alimentează cu carburanţi maşinile. Preţul energiei influenţează inclusiv preţul apei. Totul. Scumpirile în lanţ se vor resimţi în toate produsele şi serviciile de pe piaţă, pe scurt în toate buzunarele românilor. Ultimele propuneri de "urgenţă" fiscală nu au nicio legătură cu creşterea competitivităţii economice, nici cu creşterea puterii de cumpărare sau a calităţii vieţii".

    Potrivit acesteia, este trist că se propune din nou schimbarea Codului Fiscal prin ordonanţă de urgenţă (OUG), fără dezbateri publice şi tehnice. Ea afirmă: "De ce o noi modificări fiscale? Cauza este evidentă: disperarea guvernamentală de a colecta bani suplimentar la bugetul ţării pentru acoperirea unor promisiuni de neacoperit. Impredictibilitatea fiscală şi mesajele confuze, nefundamentate corect, sunt foarte costisitoare pentru toată ţara".

    Andreea Paul precizează că în proiectul de OUG pentru modificarea Codului Fiscal se mai anunţă introducerea unui plafon de 30% pentru deducerea cheltuielilor cu creditele înstrăinate, "o măsură doar în aparenţă bună".

    Preşedintele INACO explică: "Marea majoritate a băncilor şi-au cam vândut creanţele neperformante până anul trecut. Nu văd de unde noi fonduri consistente colectate la bugetul ţării. Înainte de 2008 a fost într-adevăr un iureş de creditare, iar cele neplătite la scadenţă au fost înstrăinate masiv anii trecuţi, e adevărat - pe sume ridicole, pentru a se curăţa băncile bilanţier şi, e din nou adevărat, cu efecte perturbatoare asupra firmelor şi populaţiei, dar şi asupra încasărilor la buget. Astăzi, însă rata creditelor neperformante este la minimul post-criză, la 9%. E vorba de restanţe de peste 90 de zile, care se ridică la 6 miliarde lei cumulate pentru persoane şi firme (din care marea majoritate o reprezintă populaţia cu 4,5 miliarde lei). Aşadar, spaţiul pentru înstrăinarea de noi credite neperformante s-a redus extrem de mult ca o astfel de prevedere să aibă impact bugetar semnificativ".

    Creditarea de 4% este sub creşterea economică în ţara naostră, iar această măsură de "urgenţă" va avea impact "imediat" pe scăderea capacităţii de creditare, mai susţine Andreea Paul, care conchide: "În loc să discutăm lucid şi cu argumente despre: sporirea protecţiei creditorilor garantaţi, despre dezvoltarea de pieţe secundare pentru creditele neperformante protejând drepturile consumatorilor bancari, despre deduceri prudenţiale obligatorii proprii din fondurile proprii ale creditelor neperformante, despre ratele de recuperare, timpii de recuperare şi costurile de recuperare a creanţelor - inclusiv în cazurile executărilor silite date de insolvenţă care să vină în sprijinul mediului de afaceri, cred că suntem mult prea întârziaţi pentru a veni cu astfel de propuneri şi, din nou, în faţa goanei după cai verzi. Cam ca şi în cazul impozitării bacşişului, dacă mai ţineţi minte. Mai mult decât atât, autorităţile de supraveghere bancare au în prezent posibilitatea de a folosi instrumente specifice pentru evaluarea pierderilor suferite sau probabile prin evaluarea corectă a activelor bancare, doar voinţă să fie, şi nu cred că impunerea plafonului de 30% va rezolva problema colectării impozitului pe profit bancar. Măsura aceasta ar putea fi uşor balansată, de pildă, prin noi contracte de management bancar care să diminueze profitul prin încărcarea cu costuri colaterale şi care sunt deductibile din baza impozabilă a profitului. Dacă argumentele ministerului de finanţe şi ale ANAF sunt altele, le aşteptăm cu interes".

    (S.A.)

    -------------

    Actualizare 18:47 Europarlamentarul Siegfried Mureşan: "Decizia Guvernului de creştere a accizei la combustibil pune economia într-un pericol major"

    Decizia Guvernului privind creşterea accizei la combustibil pune economia ţării într-un "pericol major" şi va avea ca efect un mediu de afaceri sufocat, mai puţină creştere economică şi în final mai puţine locuri de muncă şi creşteri de preţuri, consideră europarlamentarul Siegfried Mureşan.

    Într-un comunicat de presă publicat pe pagina sa de Facebook, europarlamentarul susţine: "Despre creşterea accizei la combustibil: Bugetul nu se consolidează ca în epoca medievală doar mărind birurile celor care duc în spate greul unei ţări. Creşterea accizei la combustibil, anunţată astăzi de Guvernul Tudose, este o nouă dovadă a disperării ce a cuprins PSD şi ALDE care au realizat că nu pot duce la îndeplinire nici măcar o parte din promisiunile electorale cu care şi-au înşelat propriul electorat. O astfel de decizie pune economia României într-un pericol major. Guvernul încearcă să acopere găurile generate de cheltuielile crescute şi nesustenabile pe care le-a făcut până acum. Efectul va fi următorul: vom avea un mediu de afaceri sufocat, mai puţină creştere economică şi în final mai puţine locuri de muncă şi creşteri de preţuri. Cel mai puternic vor fi afectaţi oamenii cu venituri mici. Măsura este cu atât mai îngrijorătoare cu cât Banca Naţională a României (BNR) a revizuit astăzi în creştere, la 1,9%, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2017. Asta înseamnă că preţurile vor creşte şi mai mult, în special la bunurile de consum. Inflaţia de peste 2% este o veste îngrijorătoare, ne aducem aminte din trecut ce lucru rău a însemnat o inflaţie mare".

    Argumentul oferit de Guvern, potrivit căruia acciza este în prezent sub nivelul din alte state ale Uniunii Europene, este, în opinia lui Mureşan, unul înşelător.

    El explică: "Obligaţia Guvernului este să asigure un cadru fiscal în care companiile se pot dezvolta, pot investi, pot genera creştere economică şi noi locuri de muncă. Or, această taxă nu poate fi privită izolat. Este parte a planului nostru de a asigura competitivitatea economiei noastre, dar mărind o taxă nu facem altceva decât să afectăm competitivitatea dacă nu luăm alte măsuri care să o crească. Creşterea accizei la combustibil ne va face mai puţin competitivi decât alte state din regiune, lucru care înseamnă investiţii mai puţine şi economie mai slabă. Cum se câştigă competitivitatea? Îmbunătăţind infrastructura, investind în cercetare, inovare, făcând sectorul public să funcţioneze în serviciul cetăţeanului şi al întreprinderilor. Creşterea accizei acum, cu argumentul că acciza de 7 eurocenţi introdusă de Victor Ponta în 2014 a fost eliminată, este o ţopăială fiscal-administrativă, exact ceea ce nu vrea mediul de afaceri să vadă. Acea acciza nu şi-a atins obiectivul, cum însuşi Victor Ponta recunoştea că nu a fost un proiect bun. Am avut un nivel mare al preţului la combustibil din cauza lui Ponta, nu trebuie să ne întoarcem la nivelul acela care oricum a afectat negativ economia".

    "În loc să se asigure că, prin fiscalitate, avem un mediu competitiv şi că nu sufocă întreprinderile şi generează suficiente resurse la bugetul de stat, Guvernul PSD - ALDE bagă mâna în buzunarul cetăţeanului şi al companiilor şi ia până la ultimul leu pe care îl găseşte acolo", mai susţine europarlamentarul.

    Potrivit acestuia, dacă resursele la bugetul de stat lipsesc, atunci soluţia corectă este să implementeze acele măsuri care ajută economia să crească.

    Siegfried Mureşan conchide: "Dacă economia nu creşte, atunci soluţia nu este să o împovărezi cu taxe şi impozite mai multe sau mai mari. În plus, Uniunea Europeană nu impune un anumit nivel al accizelor. În alte state sunt mai mari fiindcă se investeşte în infrastructură, cercetare, inovare, deci o taxă mai mare într-un anumit domeniu nu împovărează economia deoarece aceasta este ajutată pe multe alte căi. Este normal ca în România şi Bulgaria acciza să fie mai mică decât în alte state europene, căci noi trebuie să creăm acel cadru fiscal necesar dezvoltării şi reducerii decalajului dintre noi şi statele europene dezvoltate. Dacă creştem acciza la nivelul celorlalte state, nu vom recupera niciodată decalajul economic. Guvernul PSD - ALDE trebuie să înţeleagă că bugetul de stat într-o economie nu se consolidează ca în epoca medievală mărind birurile celor care duc în spate greul unei ţări".

    (S.A.)

    -------------

    Actualizare 18:20 Ponta, despre acciza la combustibil: "Dragnea a mai dat o ţeapă, i-a păcălit pe oameni cu programul de guvernare"

    Dacă măsura privind accizarea combustibilului nu se regăseşte în programul de guvernare, atunci înseamnă că Liviu Dragnea "a mai dat o ţeapă" şi "i-a păcălit" pe votanţi, a afirmat astăzi, la Parlament, deputatul Victor Ponta.

    Fostul premier a spus, citat de News.ro: "Păi nu este în programul de guvernare? Înseamnă că încă o dată a dat ţeapă domnul Dragnea. De-a doua zi după alegeri tot ceea ce s-a promis în acel program de guvernare pe care şi eu l-am susţinut şi l-am spus oamenilor, domnul Dragnea a spus că acela a fost pentru fraieri, i-a păcălit şi acum face altceva. Spun asta cu durere în suflet. (...) Ieri am importat 1.000 de MW din Ungaria şi Cehia şi este mai rău ca pe vremea tehnocraţilor, ceea ce este foarte rău".

    Întrebat dacă era nevoie de accizarea combustibilului, Ponta a susţinut că nu se pot face, peste noapte, lucruri neanunţate: "Eu cred că nu poţi să faci lucrul pe care nu l-ai anunţat şi nu poţi să faci lucrul peste noapte. Eu cred că nu era nevoie nici de povestea cu TVA splituit, din câte ştiu nimeni nu a făcut în Europa aşa ceva, a făcut Italia şi a lăsat-o baltă că a ieşit prost. (...). Asta se întâmplă când totul este decis de un singur om care nici nu se pricepe".

    Ministerul Finanţelor a redactat un proiect de ordonanţă de Guvern prin care urmează să fie modificat Codul Fiscal, principalele noutăţi fiind majorarea semnificativă a accizelor la carburanţi de la 1 septembrie, ceea ce înseamnă că şoferii vor plăti mai mult pentru benzină şi motorină, în timp ce patronii sau acţionarii companiilor nu mai plătesc deloc impozit pe dividende din 2018, scrie agenţia citată.

    Potrivit sursei, eliminarea impozitului pe dividende era o măsură prevăzută în programul de guvernare, în timp ce creşterea accizelor pe carburanţi nu figura în niciuna dintre variantele programului de guvernare al coaliţiei PSD-ALDE.

    Astfel, proiectul de ordonanţă prevede că, de la 1 septembrie, acciza pentru benzina fără plumb va fi de 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1.000 de litri, iar acciza pentru motorină va fi de 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1.000 de litri.

    În prezent, accizele sunt de 1.656,36 lei/1.000 litri pentru benzina fără plumb şi de 1.518,04 lei/1.000 litri pentru motorină, ceea ce înseamnă o creştere a accizei la benzina fără plumb cu 23% şi a accizei la motorină cu 25%.

    La benzina cu plumb, mai puţin utilizată, acciza creşte cu 19,5%, de la 1.948,23 lei/1.000 litri în prezent până la 2.327,27 lei/1.000 de litri.

    Practic, Ministerul Finanţelor propune revenirea accizelor la carburanţi exact la nivelul din 2016, când era în vigoare supraacciza de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi introdusă de guvernul PSD condus de Victor Ponta în 2014, notează News.ro.

    În urma majorării accizei, un litru de benzină fără plumb sau de motorină se va scumpi, de la 1 septembrie, cu aproximativ 45 de bani, arată calculele agenţiei citate.

    (S.A.)

    ------------

    Actualizare 17:39 USR: "Majorarea accizelor va avea efecte devastatoare în economie, lovind în primul rând în cei cu venituri mici"

    Partidul Uniunea Salvaţi România (USR) avertizează că majorarea accizelor va avea efecte devastatoare în economie, lovind în primul rând în cei cu venituri mici şi în competitivitatea firmelor din ţara noastră.

    Formaţiunea precizează, într-un comunicat de presă: "Majorarea accizelor la benzină şi motorină, începând cu 1 septembrie, cu cel puţin 45 de bani pe litru va duce la scumpiri în lanţ la majoritatea produselor, afectând grav puterea de cumpărare a românilor. Iar cei mai afectaţi vor fi cei cu venituri mici, pensionarii şi angajaţii cu salariu minim pe economie, celor cărora coaliţia PSD - ALDE se laudă că le-a majorat veniturile. În realitate, încă o dată se demonstrează că guvernarea PSD - ALDE ia cu două mâini ceea ce promite să dea cu o mână".

    USR mai susţine că, prin această majorare, se reintroduce supraacciza de 7 eurocenţi, adoptată tot de PSD în aprilie 2014 şi care a fost eliminată de la 1 ianuarie 2017 ca urmare a promisiunilor electorale făcute de liderul social-democraţilor.

    Deputatul Dan Barna, purtătorul de cuvânt al Uniunii Salvaţi România, a afirmat: "În campanie, domnul Dragnea anunţa că vor dispărea unele taxe, inclusiv supraaciza de 7 eurocenţi, şi după şase luni de guvernare dezastruoasă guvernul condus de PSD anunţă că reintroduce această taxă în regim de urgenţă. Românii au fost minţiţi în faţă cu neruşinare".

    Majorarea accizelor la carburanţi va lovi în lanţ întreaga producţie de bunuri printr-o creştere neanticipată a costurilor de producţie, mai susţin reprezentanţii USR. Potrivit acestora, competitivitatea economiei româneşti va fi puternic afectată, iar companiile riscă să piardă competiţia cu producătorii din alte ţări.

    Formaţiunea conchide: "Incompetenţa şi amatorismul guvernului Tudose în gestiunea finanţelor publice va avea efecte dezastruoase pentru economia şi cetăţenii României care sunt tot mai controlaţi şi taxaţi la bani, contrar promisiunilor făcute de liderii PSD şi ALDE în campania electorală. (...) Partidul Uniunea Salvaţi România consideră că guvernul PSD - ALDE conduce România spre un dezastru economic şi bugetar şi cere liderilor coaliţiei de guvernare să oprească acţiunile de destabilizare a ţării".

    (S.A.)

    -------------

    Actualizare 14:27 Orban, despre majorarea accizelor la carburanţi: "Acuz Guvernul Tudose de crimă cu premeditare împotriva economiei româneşti"

    Preşedintele PNL, Ludovic Orban, acuză Executivul condus de Mihai Tudose de "crimă cu premeditare" împotriva economiei româneşti pentru creşterea preţului la energie electrică şi intenţia de a majoră accizele la combustibil, potrivit unor surse din presă.

    Orban a declarat, citat de News.ro: "Acuz Guvernul Tudose de crimă cu premeditare împotriva economiei româneşti. Pentru a putea scoate bani din piatră seacă ca să facă faţă la majorările salariale şi la majorările de pensii fără suport în realitatea economică, Guvernul Tudose ia doar măsuri care duc la distrugerea economiei româneşti. Am văzut intenţia Guvernului de a majora accizele pe combustibil. Readuc aminte că de la 1 ianuarie s-a renunţat la supraacciza de şapte eurocenţi pe combustibil. Practic, astăzi Guvernul nu face altceva decât să revină asupra măsurii pe care a promis că o va lua şi anume aceea de a anula supraacciza la combustibil cu efecte devastatoare asupra economiei".

    Conform sursei, el a subliniat că majorarea preţului la combustibil va duce la creşterea preţurilor şi tarifelor la toate bunurile şi serviciile.

    PNL a afirmat: "Firmele de transport româneşti vor fi afectate grav şi multe dintre ele vor fi nevoite să închidă porţile din cauza faptului că nu vor mai putea fi competitive în raport cu firmele din alte ţări. Nivelul de încasări la stat va scădea, pentru că foarte multe firme de transport, aşa cum au făcut şi în perioada în care era în vigoare supraaciza la combustibili, au preferat să alimenteze în alte ţări unde preţul combustibilului era mult mai mic".

    Potrivit sursei citate, Ludovic Orban a adăugat că majorarea preţului la combustibili afectează negativ competitivitatea tuturor firmelor româneşti ca urmare a creşterii costurilor care sunt aferente transportului. De asemenea, el a spus că şi în agricultură vor creşte toate preţurile că urmare a majorării preţului motorinei prin viitorul act normativ.

    "Suntem categoric împotriva introducerii acestei creşteri a accizei care nu are niciun fel de fundament economic şi care nu va avea niciun efect favorabil asupra veniturilor la bugetul de stat, ci dimpotrivă va avea efecte extrem de grave asupra economiei", a spus el.

    (A.C.)

    ------

    Actualizare 15:20 Tăriceanu spune că mărirea accizei la carburant e necesară pentru că producătorii n-au redus preţul la pompă

    Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat astăzi că este la curent cu proiectul de creştere a accizei la carburanţi, explicând că s-a ajuns la această soluţie deoarece producătorii nu au ieftinit preţul la pompă, deşi preţul barilului este în scădere, iar măsura nu îi va afecta pe consumatori, pentru care impactul va fi "nesemnificativ".

    Tăriceanu a explicat, citat de News.ro: "Sunt la curent cu această propunere de majorare a a unor accize. Accizele au fost reduse, euroacciza a fost eliminată, din păcate ceea ce ne aşteptam să se întâmple, şi anume o reducere a preţului carburantului la pompă, nu s-a întâmplat. Ştiu că au avut loc discuţii la nivelul Guvernului cu operatorii economici, din domeniul petrolier, şi propunerea care se are în vedere (...) este de a introduce o mică majoare a accizei".

    El a afirmat că măsura va avea un impact "nesemnificativ" asupra preţului resimţit de consumator.

    Şeful ALDE a mai spus: "Pentru consumator nu va fi o povară, având în vedere că în acest moment preţul barilului şi al carburanţilor este redus. Discuţia pe care am înţeles că Ministerul Finanţelor a purtat-o cu operatorii economici este ca această creştere să fie practic absorbită în preţul actual".

    Tăriceanu a adăugat: "Această majoare a accizei se va resimţi într-o măsură nesemnificativă în preţul final al carburantului, la pompă. În România avem cele mai mici taxe pe carburanţi. Din informarea de la Ministerul Finanţelor, în România nivelul taxelor şi accizelor este cel mai redus din Europa".

    (S.A.)

    -------------

    Actualizare 13:58 Isărescu, despre majorarea accizei la carburanţi: "Ne va afecta, va împinge inflaţia în sus"

    Majorarea accizei la carburanţi va împinge inflaţia în sus, a afirmat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, întrebat despre propunerea Ministerului de Finanţe de a majora acciza la carburanţi de la 1 septembrie, prin ordonanţă de urgenţă, potrivit unor surse din presă.

    Mugur Isărescu a subliniat, într-o conferinţă de presă: "(Creşterea accizei la carburanţi, n.r.) Ne va afecta. Deci, va împinge inflaţia în sus. Deocamdată nu am introdus-o, că e în discuţie încă. V-am precizat de multe ori că introducem în datele de prognoză informaţiile care au un grad ridicat de certitudine. Discuţiile le lăsăm la capitolul discuţii, eventual domeniul riscurilor. Acolo aţi văzut, la riscuri? Politica fiscală şi politica salarială, riscuri să împingă inflaţia în sus".

    Balanţa riscurilor referitoare la traiectoria inflaţiei este evaluată a fi înclinată în sus, iar aici Isărescu a menţionat conduita politicii fiscale şi a celei a veniturilor, în contextul incertitudinilor legate de maniera de implementare a Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, de noile iniţiative legislative specificate în Programul de guvernare vizând sfera taxării şi a impozitării, dar şi de posibila adoptare de măsuri fiscale corective pentru menţinerea deficitului bugetar în ţintele propuse. Tot la riscuri se menţionează incertitudini privind magnitudinea creşterilor la preţurile gazelor naturale şi energiei electrice, conform sursei.

    Acesta a arătat, în conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei, că dinamica prognozată a preţurilor administrate este afectată semnificativ pentru anul în curs de măsura privind eliminarea unor taxe nefiscale începând cu luna februarie 2017 şi de incertitudini privind evoluţia acestora, în contextul evoluţiilor recente de pe piaţa energiei electrice şi al finalizării procesului de liberalizare până la finele anului curent.

    Potrivit guvernatorului BNR, rata anuală a inflaţiei IPC a accelerat pe parcursul trimestrului II din 2017, iar printre determinanţi acesta a menţionat creşterea costurilor de producţie, îndeosebi în industria alimentară, lărgirea excedentului de cerere agregată, creşterea preţului gazelor naturale şi augmentarea schemei de sprijin pentru producătorii de energie electrică din surse regenerabile, manifestarea unor şocuri temporare de ofertă la nivelul citricelor şi al fructelor meridionale, precum şi majorarea preţurilor produselor din tutun, asociată doar parţial anticipatei modificări a accizei.

    În sens contrar a acţionat corecţia înregistrată de cotaţiile petrolului pe pieţele internaţionale.

    Conform sursei, creşterile de preţ au caracterizat majoritatea produselor din coşul de consum. De asemenea, presiunile acumulate pe plan intern încep să transpară la nivelul preţurilor de producţie, odată cu disiparea influenţei dezinflaţioniste a mediului extern. Potrivit guvernatorului BNR, majorările de preţ operate pe segmentul 'energie' în T2 inversează traiectoria descendentă a dinamicii anuale a preţurilor administrate.

    Potrivit srsei citate, Isărescu susţine că viteza de creştere a consumului populaţiei este similară perioadei pre-criză, iar nivelul scăzut al ratelor dobânzilor şi diminuarea aversiunii la risc contribuie la creşterea rolului creditării în impulsionarea cererii. Gradul de utilizare a capacităţilor de producţie depăşeşte media pe termen lung în majoritatea grupelor industriale, dar investiţiile trenează.

    (A.C.)

    -----

    Accizele la carburanţi vor reveni la nivelul din anul 2016, unde era inclusă supraaciza de 7 eurocenţi pe litru, potrivit unui proiect de act normativ de modificare a Codului Fiscal.

    Accizele vor creşte cu 22% pentru benzină şi cu 14% pentru motorină, potrivit noilor niveluri din proiectul de act normativ.

    Noile preţuri pentru carburanţii comercializaţi în România vor fi valabile de la 1 septembrie 2017.

    "Pentru menţinerea preţurilor produselor petroliere competitive în regiune, se propune revenirea, pentru benzină şi motorină, la nivelurile accizelor practicate în anul 2016, respectiv:

    ● benzină fără plumb - 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1.000 de litri;

    ● motorină - 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1.000 de litri", scrie în proiect.

    În momentul de faţă, accizele, după scăderea operată la data de 1 ianuarie 2017, sunt următoarele:

    Benzină fără plumb -2.151 lei/tonă, respectiv 1.656 lei/1.000 de litri.

    Motorină - 1.796 lei/tonă, respectiv 1.518 lei/1.000 de litri".

    Opinia Cititorului ( 5 )

    1. Trebuie stopat acest consumerism cretin, ineficienta energetica si risipa de combustibili fosili. E un pas bun.

      Auzi,.........afirmatiile ,,prostului... de Tariceanu,,,,,, ca trebuie marite accizele la carburanti deoarece nu a scazut pretul combustibilului la eliminarea accizelor de data trecuta.. Poate crede "prostul" ca daca acum se maresc accizele producatorii vor scadea pretul....Mare prostalau.....Aceasta masura este prinsa in programul de Guvernare ???? tantalailor de Dragnea si Tariceanu.

      1. Taxa Psd.

        [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    27 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9765
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
    Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb