ACEA: Piaţa auto europeană a înregistrat în martie prima scădere din acest an

A.G.
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 aprilie 2018

ACEA: Piaţa auto europeană a înregistrat în martie prima scădere din acest an

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus ţările EFTA) au scăzut cu 5,2% în martie 2018 comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, aceasta fiind prima scădere înregistrată în 2018, din cauza încetinirii cererii pe unele pieţe şi a continuării declinului pieţei din Marea Britanie, arată datele publicate miercuri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), informează Reuters, potrivit Agerpres.

Un număr de 1,836 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în martie 2018 în Uniunea Europeană şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), comparativ cu 1,837 milioane autoturisme înmatriculate în luna similară din 2017. ACEA subliniază însă că cifrele din luna martie 2018 suferă şi de pe urma unei baze de comparaţie nefavorabile, având în vedere vânzările record înregistrate în martie 2017.

"Dinamica începe să încetinească pe anumite pieţe, în special în Marea Britanie, unde vânzările au scăzut cu 15,7% în luna martie", subliniază ACEA.

În Germania, cea mai mare piaţă auto din Europa, înmatriculările au crescut cu 3,4%, iar piaţa din Italia a înregistrat o scădere de 5,8%.

În pofida declinului înregistrat în luna martie, pe ansamblul primului trimestru piaţa auto din Europa a înregis­trat un avans de 0,6%, până la 4,282 milioane de autoturisme. ACEA menţionează performanţele solide înregis­trate de noile state membre UE, unde cererea a crescut cu 11,9% în primul trimestru al anului.

Piaţa din România a înregistrat o creştere de 17,5% în luna martie 2018, când au fost înmatriculate 8.122 de noi autoturisme, şi un avans semnificativ de 28,6% în primul trimestru, când au fost înmatriculate 28.643 autoturisme noi.

Toţi marii constructori auto au înregis­trat o scădere a vânzărilor în luna martie, cu excepţia grupului francez PSA, care a afişat o creştere de 59,8% ca urmare a preluării mărcilor Opel şi Vauxhall. În timp ce în cazul Volkswagen scăderea vânzărilor a fost una modestă, de 0,04%, rivalii au înregistrat scăderi mai puternice: Renault (-3,2%), Fiat Chrysler Automobiles (-8%), BMW (-5,6%) şi Daimler (-2,7%).

În schimb, vânzările de autoturisme marca Dacia au crescut cu două cifre, un număr de 48.923 de autoturisme Dacia fiind înmatriculate luna trecută în Europa (Uniunea Europeană plus ţările EFTA), în creştere cu 10,5% faţă de 44.293 unităţi în luna martie 2017. De asemenea, în primul trimestru al acestui an, vânzările de autoturisme Dacia pe piaţa din Europa au crescut cu 16,3%, până la 129.257 unităţi.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb