Achiziţionarea de vehicule ecologice, încurajată de UE

O.D.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 12 octombrie 2018

Achiziţionarea de vehicule ecologice, încurajată de UE

Consiliul miniştrilor Mediului din Uniunea Europeană a aprobat stimularea accesului la vehicule ecologice pentru statele membre unde acestea deţin o cotă de piaţă redusă, în urma unei propuneri venite din partea ţării noastre. De asemenea, Consiliul miniştrilor Mediului din UE a aprobat noua formă a Regulamentului privind standardele de emisii CO2 pentru autoturisme şi vehicule comerciale uşoare. Astfel, a fost menţinută propunerea Comisiei Europene pentru obiectivele de reducere a emisiilor cu 15% pentru anul 2025, pentru ambele segmente de vehicule. O noutate o reprezintă diferenţierea ţintelor pentru anul 2030 între segmente: 30% pentru vehicule comerciale uşoare; 35% pentru autoturisme.

Potrivit unui comunicat al Minis­terului Mediului au mai fost adoptate şi alte măsuri: "O altă decizie a Consiliului se referă la modificarea valorii de referinţă pentru 2030, în cazul vehiculelor cu emisii zero şi scăzute (ZLEV), pentru autoturis­me, de la 30% la 35%. De asemenea, a fost recunoscut rolul vehiculelor plug-in-hybrid (PHEV) în tranziţia la electro-mobilitate, prin contribuţia acestora la mecanismul de stimulare pentru creşterea cotei de piaţă a ZLEV. Pornind de la propunerea României, s-a inclus un stimulent specific pentru producătorii de ZLEV în statele membre, unde acest tip de vehicule au o cotă de piaţă sub 60% din media UE, raportată la nivelul anului 2021. În acest caz, contribuţia acestora va fi dublată". Graţiela Gavrilescu, viceprim-ministru şi ministrul Mediului, care a reprezentat ţara noastră la lucrările Consiliului miniştrilor Mediului din UE, a declarat: "Principiul de bază de la care a pornit propunerea noastră a fost asigurarea accesului cetăţenilor cu venituri scăzute la vehiculele curate. Acest lucru este demonstrat de cota de piaţă redusă a ZLEV în unele state membre. În cazul României, deşi avem una dintre cele mai generoase subvenţii din UE pentru ZLEV, adică până la 10.000 de euro prin programul Rabla Plus, constatăm că este foarte dificil să creştem cota de piaţă pentru aceste autovehicule, care în prezent este peste 0,2%, din cauza puterii de cumpărare mai reduse. Această decizie a Consiliului reprezintă un avantaj real pentru români, deoarece îi va motiva pe producătorii auto să vândă vehicule ecologice la preţuri accesibile în România, pentru a îşi îndeplini ţintele".

Consiliul s-a reunit la Luxemb­urg. Pe lângă dezbaterile asupra Regulamentului privind standardele de emisii CO2 pentru autoturisme şi vehicule comerciale uşoare, agenda reuniunii a inclus şi adoptarea poziţiei comune a UE pentru Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP24) de la Katowice şi, de asemenea, pentru Conferinţa ONU privind diversitatea biologică (COP14 CBD). În ambele cazuri, ţara noastră a susţinut necesitatea atingerii unui numitor comun între statele membre.

Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în august cu doar 0,8%, serie brută, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, ritm mult scăzut faţă de cel din luna anterioară, în timp ce serviciile prestate populaţiei au avansat cu 4,8%, serie brută, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). În iulie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, afacerile cu maşini au crescut cu 12,7%, serie brută, iar serviciile prestate populaţiei au avansat cu 5,1%. Totodată, scăderi au înregistrat activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (-15,1%) şi comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-1,5%). În 2017, cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 11,1% faţă de 2016, ritm încetinit faţă de cel din anul anterior, în timp ce serviciile prestate populaţiei au avansat cu 15,5%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb