• Interviu cu Wojciech Zaremba, directorul de dezvoltare al companiei PCC SE, care deţine circa 13% din "Oltchim"
Reporter: Aţi început negocierile preliminare pentru privatizarea Oltchim, având în vedere că Ministerul Economiei a anunţat vânzarea companiei în 2012?
Wojciech Zaremba: Noi nu am luat parte la niciun fel de negocieri privind anunţata privatizare a Oltchim şi nu am avut nicio discuţie cu autorităţile române de când Guvernul a anunţat planurile de privatizare a Oltchim. De fapt, n-am avut nicio ocazie de a ne întâlni cu ministrul Economiei de când a preluat această funcţie, în septembrie 2010, în ciuda solicitărilor noastre repetate trimise la Minister. Cu toate acestea, ne-am exprimat public, în mod repetat, interesul de a participa la un proces deschis, transparent şi legal de privatizare a Oltchim. PCC SE a venit în România în 2007 cu scopul de a participa la procesul de privatizare a Oltchim, anunţat la acea dată, însă procedura de privatizare nu a fost iniţiată. Prin urmare, PCC SE a salutat anunţul făcut recent de către Ministerul Economiei, cu speranţa că procesul de privatizare va începe cât mai curând posibil şi va fi finalizat de această dată, având în vedere tentativele anterioare eşuate. Noi considerăm privatizarea ca fiind cea mai bună soluţie pentru Oltchim şi singura soluţie de redresare a combinatului, deoarece un investitor privat nu ar permite irosirea resurselor companiei şi producerea continuă de pierderi, aşa cum este cazul acum la Oltchim şi cum se întâmplă de mai multă vreme.
Reporter: Aveţi o evaluare proprie a Oltchim, astfel încât PCC SE să poată propune un preţ pentru Oltchim?
Wojciech Zaremba: Reprezentanţilor PCC li s-a refuzat accesul la informaţii de bază referitoare la companie, astfel încât nu am putut face nicio evaluare. Noi credem că o evaluare temeinică a companiei este necesară în vederea privatizării, nu numai pentru a stabili valoarea corectă de piaţă, dar şi pentru a identifica mecanismele greşite din interiorul companiei, care sunt sursa pierderilor constante şi în creştere. Cu toate acestea, vom face tot posibilul pentru a pregăti oferta cea mai bună din punctul nostru de vedere, capabilă să concureze şi să câştige, pentru că achiziţionarea Oltchim este un obiectiv strategic pentru PCC: noi credem că putem crea o sinergie între PCC şi Oltchim, care ar permite ambelor companii să crească şi să se dezvolte pe o piaţă tot mai competitivă.
Reporter: Credeţi că valoarea totală a acţiunilor Oltchim, de 115 milioane de lei, reflectă valoarea reală a companiei?
Wojciech Zaremba: Pentru a aprecia valoarea reală a companiei, este nevoie de o evaluare externă riguroasă şi, numai după aceasta, PCC şi alţi potenţiali investitori şi participanţi la privatizare vor avea posibilitatea să prezinte propria evaluare asupra Oltchim.
Reporter: Care metodă de privatizare vi se pare cea mai potrivită pentru Oltchim, luând în considerare situaţia financiară a companiei?
Wojciech Zaremba: Alegerea metodei de privatizare aparţine Ministerului Economiei şi statului român. PCC SE va acţiona în conformitate cu normele metodei selectate de către Guvernul român.
Reporter: Există o investigaţie în curs de desfăşurare la Bruxelles în ceea ce priveşte un posibil ajutor de stat care urma să fie acordat Oltchim. Aceste investigaţii şi concluziile lor ar putea avea vreun impact asupra privatizării Oltchim?
Wojciech Zaremba: Câtă vreme ancheta Comisiei Europene este în desfăşurare, am dori să ne abţinem de la comentarii pe marginea acestui subiect. Vom putea răspunde la această întrebare numai după ce Comisia va comunica decizia finală în cazul C28/2009, când vom şti care este această decizie şi ce impact şi influenţă va avea asupra Oltchim.
Reporter: PCC SE are mai multe conflicte juridice cu Oltchim şi conducerea acesteia. Aţi încercat vreo formă de mediere?
Wojciech Zaremba: PCC SE nu acceptă strategia şi metodele de management aplicate de conducerea Oltchim, care nu mai corespund cerinţelor pieţei şi standardelor actuale de business. Câtă vreme conducerea Oltchim nu vrea să schimbe nimic în privinţa acţiunilor şi deciziilor sale, care, în opinia PCC, dăunează intereselor Oltchim, PCC nu vede vreo şansă de cooperare cu această conducere.
Toate acţiunile legale ale PCC au drept scop stoparea deteriorării situaţiei Oltchim şi eliminarea deciziilor greşite ale conducerii şi urmăresc stoparea escaladării datoriilor Oltchim şi salvarea companiei de la închidere.
Reporter: Au existat acuzaţii potrivit cărora PCC SE este interesat să cumpere Oltchim pentru a-l închide, din cauză că face concurenţă companiilor grupului PCC SE. Ce puteţi spune despre aceste acuzaţii?
Wojciech Zaremba: Am obosit să auzim mereu aceleaşi acuzaţii, care nu sunt doar nefondate, dar nici nu au sens din punctul de vedere al afacerilor.
Mai întâi de toate, Oltchim nu este un concurent direct al PCC Rokita, deoarece portofoliul de produse al PCC Rokita este diferit de cel al Oltchim. În acest moment, PCC Rokita şi Oltchim SA diferă mult în ceea ce priveşte gama de produse şi pieţe de desfacere. Există foarte puţine asemănări.
PCC nu are niciun interes să închidă Oltchim. De altfel, nu PCC ar fi cel care ar beneficia de pe urma închiderii combinatului. Pe o piaţă dominată de jucători mari (cum ar fi BASF, Dow Chemicals sau Shell), PCC, cu o cotă de piaţă de doar 3%, ar fi ultimul care ar beneficia de închiderea Oltchim. De asemenea, nu ar avea nici un sens comercial ca PCC să producă în Polonia acelaşi tip de produse pe care le produce şi Oltchim, exportând din Polonia în pieţele din Balcani. Costurile ridicate de transport ar face ca produsele noastre să fie pur şi simplu necompetitive. Prin urmare, aceste acuzaţii nu au fundamente economice sau de afaceri.
Reporter: Care sunt planurile PCC cu privire la Oltchim?
Wojciech Zaremba: PCC vrea să cumpere Oltchim cu scopul de a genera o sinergie între cele două companii şi, astfel, să devină mai puternic şi mai competitiv. Planurile noastre includ dezvoltarea Oltchim, prin intermediul tehnologiilor noi şi moderne, şi reorientarea portofoliului său de produse către produse de nişă specializate, cu marje de profit ridicate.
Dar ceea ce Oltchim necesită imediat este o restructurare urgentă. Creşterea şi acumularea de datorii de peste 2,2 miliarde de lei, precum şi pierderile continue din ultimii patru ani confirmă nevoia unor schimbări la Oltchim. După restructurare, ar trebui conceput de urgenţă un nou plan de business pentru companie, bazat pe produsele Oltchim care pot genera profit.
În cazul în care PCC câştigă licitaţia de privatizare, am dori să-i asigurăm pe angajaţii Oltchim, precum şi comunitatea din Vâlcea, că vom dezvolta Oltchim şi-l vom face profitabil. În cazul în care Oltchim va fi achiziţionat de către un alt investitor, vom rămâne acţionar şi vom fi gata să cooperăm cu noul proprietar privat în beneficiul companiei şi al angajaţilor.
PCC nu are niciun interes să închidă Oltchim. De altfel, nu PCC ar fi cel care ar beneficia de pe urma închiderii combinatului.
1. pleca ba....
(mesaj trimis de gogu în data de 04.04.2011, 09:27)
nu ar fi mai bine sa pleci tu inca de pe acum?.......... daca tot nu-ti convine ce face roibu de ce nu vindeti voi actiunile si ne lasati in pace? oltchim inseamna domnule oltchim si arpechim nu doar valcea!!!!!! asa ca lasa-ne! vino cu argumente solide!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.04.2011, 09:03)
asa e dom' ''GOGU''.nu ne vindem tzara! mai bine ne-o fura alde Patriciu,Vantu,si 'MOTANU''.TREZESTE-TE RUMANE !!
2. Est informat, esti puternic!
(mesaj trimis de Smart în data de 04.04.2011, 14:44)
"Gogu" - asa nume, asa om.
Inainte de a face comentarii fara rost studiaza putin problema. Sfat, mai citeste odata articolul... Wojciech Zaremba argumenteaza fiecare decizie a PCC, asta pentru ca vrei "argumente"...