Acorduri între ministrul român al Apărării şi omologul său moldovean

F. A.
Politică / 2 decembrie 2013

Ministril român al Apărării, Mircea Duşa, şi omologul său din Republica Moldova, Vitalie Marinuţă, au semnat astăzi Acordul între cele două ministere pe care le reprezintă, privind protecţia informaţiilor clasificate în domeniul militar şi Protocolul privind colaborarea în domeniul învăţământului militar, transmite un comunicat al MApN din ţara noastră.

"Semnarea acordului privind protecţia reciprocă a informaţiilor militare clasificate reprezintă un pas important în dezvoltarea relaţiilor militare bilaterale. Acordul respectă prevederile legislaţiei româneşti în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate", a spus ministrul Mircea Duşa.

Referitor la protocolul privind cooperarea în domeniul învăţământului militar, miniştrii au precizat că documentul conţine noi reglementări ale condiţiilor în care se desfăşoară pregătirea personalului Ministerului Apărării din Republica Moldova în instituţii militare de învăţământ româneşti.

De asemenea, ministrul Mircea Duşa a făcut cunoscut că România sprijină o angajare mai activă a Republicii Moldova în activităţile şi acţiunile sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii Europene, ca parte a procesului de integrare europeană.

La rândul său, ministrul Vitalie Mariunţă a mulţumit pentru sprijinirea eforturilor Republicii Moldova de intensificare a relaţiilor cu Uniunea Europeană şi cu NATO şi a apreciat că documentele oficiale semnate astăzi vor contribui la modernizarea Armatei moldovene.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb