Actavis finalizează achiziţia companiei Allergan, tranzacţie de 70,5 miliarde dolari

Elena Deacu
Companii #Sănătate / 19 martie 2015

"Actavis plc" a anunţat astăzi finalizarea procedurii de achiziţie a companiei "Allergan, Inc." în urma unei tranzacţii combinate numerar şi acţiuni, evaluată la aproximativ 70,5 miliarde dolari.

Unirea celor două companii va crea una dintre primele 10 companii farmaceutice globale, după veniturile realizate din vânzări, cu venituri anuale combinate de mai mult de 23 miliarde dolari, anticipate pentru 2015.

"Unirea companiilor Actavis şi Allergan creează o companie farmaceutică de excepţie şi un lider în noul model al industriei - Growth Pharma", a declarat Brent Saunders, CEO şi preşedinte al Actavis.

Potrivit domniei sale, noua companie va fi construită în jurul unui angajament orientat către client, prin parteneriate cu medici, farmacişti şi pacienţi, pentru a oferi tratamente inovatoare şi a spori accesul la aceste tratamente. Brent Saunders a menţionat: "Avem toate atuurile unui lider global în industrie, cu francize de brand de succes în categoriile terapeutice cheie şi acoperire comercială largă, cuprinzând aproximativ 100 de ţări. Reprezentanţii noştri medicali vor continua să ofere suport unei arii largi de produse pentru medici şi specialişti în întreaga lume. Şi lanţul nostru de aprovizionare global este recunoscut ca lider mondial şi în continuare ne vom concentra să oferim clienţilor calitate şi servicii de excepţie".

Oficialul Actavis a mai spus: "Sprijinirea dezvoltării acestui model de business inovator este punctul strategic al motorului nostru de Cercetare şi Dezvoltare, construit pe baza unor componente inedite în pieţele de asistenţă medicală primară şi de specialitate unde există semnificative nevoi medicale neîndeplinite şi în care investim anual 1,7 miliarde dolari. Portofoliul de produse inovatoare depăşind 20 de proiecte de lansări la termen şi medicamente generice aflate în curs de lansare, ne conferă o poziţie de vărf în cadrul oportunităţilor de tip First-to-File în S.U.A. Deţinem peste 1.000 de autorizaţii de introducere pe piaţă la nivel global, o poziţie unică în industria noastră. Aceasta ne asigură creştere organică durabilă şi pe termen lung".

Domnia sa a completat că, odată cu finalizarea procesului de achiziţie va începe implementarea planurilor de integrare completă, astfel încât să fie generată creştere organică susţinută a veniturilor şi să continue ascensiunea".

Actavis se aşteaptă ca achiziţia să genereze o creştere cu două cifre pentru veniturile non-GAAP în primele 12 luni, incluzând aproximativ 1,8 miliarde dolari prin sinergii operaţionale şi financiare, care se vor realiza în primul an după tranzacţie. Aceste sinergii exclud orice alte venituri adiţionale sau sinergii de capacităţi de producţie şi vin să completeze cele 475 de milioane dolari de economii anuale anunţate anterior de către Allergan în legătură cu Proiectul de Durabilitate. Actavis se aşteaptă în continuare să genereze flux de numerar operaţional în exces de 8 miliarde dolari în 2016, ceea ce va permite companiei să rebalanseze bilanţul.

Finalizarea tranzacţiei creează o companie farmaceutică globală de excepţie, un lider în categoriile terapeutice cheie. Compania deţine şase francize de succes, cu profituri pro forme estimate la aproximativ 15 miliarde dolari în 2015, incluzând francize cu profituri anuale de peste 3 miliarde dolari, în domenii precum Oftalmologie, Neurologie şi Estetică Medicală/ Dermatologie/ Chirurgie Plastică, precum şi un portofoliu de branduri de renume mondial, incluzând, printre altele, BOTOX, RESTASIS, JUVEDERM, NAMENDA XR, LINZESS şi LO LOESTRIN.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb