Acţionarii BCC au împuternicit Directoratul să analizeze o posibilă fuziune

E.D.
Bănci-Asigurări / 10 aprilie 2014

Acţionarii Băncii Comerciale Carpatica (BCC) cu drept de vot au aprobat astăzi propunerea managerilor de a analiza oportunitatea unei fuziuni a instituţiei de credit cu altă bancă, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.

Propunerea de împuternicire a Directoratului de a analiza şi identifica "eventuale oportunităţi de dezvoltare a băncii prin realizarea unei fuziuni şi, în cazul în care există o astfel de oportunitate, pentru a întocmi proiectul de fuziune" a fost aprobată cu 99% din voturile valabil exprimate, potrivit raportului curent privind hotărârile AGA transmis Bursei de Valori.

De asemenea, instituţia a respins solicitarea înaintată de Ilie Carabulea şi Corneliu Tănase privind înlocuirea conducerii executive. BNR a suspendat, la jumătatea lunii martie, dreptul de vot pentru principalul acţionar al băncii, Ilie Carabulea, aflat în arest preventiv, dar şi pentru Corneliu Tănase, care acţionează concertat cu Carabulea.

Ulterior, banca centrală a extins cu încă patru persoane grupul de acţionari care acţionează concertat la BCC, incluzând şi noii acţionari care au preluat titluri de la Corneliu Tănase, întrucât Ilie Carabulea a finanţat o parte din achiziţii.

Ilie Carabulea controlează 41,2898% din capitalul social al băncii, iar Corneliu Tănase deţinea anterior unor tranzacţii 11,2179% din titluri. Cei doi au dorit înlocuirea conducerii executive prin modificarea statului şi componenţei Consiliului de Supraveghere şi Directoratul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb